Încoronarea monarhilor României la Alba Iulia

Încă din vara anului 1921, mitropolitul primat Miron Cristea al României întocmise un tipic al încoronării regelui Ferdinand Reîntregitorul şi al reginei Maria, alcătuit după tradiţia ţaristă, a celei austriece, dar mai ales după literatura bizantină. Înaltul prelat ţinea foarte mult la ungerea monarhilor României, mai ales că ultimul domnitor român încoronat, după tradiţie, fusese Alexandru Ioan Cuza. Dar iniţiativa lui a fost blocată de către nunţiul papal Marmaggi. La 9 septembrie 1922, trimisul papal spunea: "Voi face totul pentru ca mitropolitul primat să nu-l încoroneze pe regele catolic sau să-l ungă în vreun fel. Am trimis deja pe cineva la rege, pentru mediere, iar astă-seară vine domnul Brătianu la mine. Lumea se teme că voi pleca. […] Vor fi împiedicate încoronarea şi ungerea de către mitropolit".

A doua zi, în mediul catolic românesc se anunţase că, la ceremonia încoronării, ungerea nu va fi săvârşită, precum şi binecuvântarea coroanei. După un Te Deum, în biserica din Alba Iulia, cei doi monarhi urmau să iasă şi în faţa incintei să primească coroanele de la preşedinţii camerelor parlamentare. Apoi, regele îşi va aşeza singur coroana pe cap, urmând ca regina să o primească de la acesta. La 15 octombrie 1922, ceremonia s-a desfăşurat întocmai planului făcut de nunţiu. Prezent la ceremonie, arhiepiscopul romano-catolic de Bucureşti, Raymund Netzhammer, nota: "Încoronarea se petrecuse aşa cum fusese stabilit între guvern şi nunţiul papal, într-un loc public şi ca un act civil. Fusese civil, chiar prea civil! Încoronarea a fost o acţiune lipsită de sfinţenie, o acţiune fără nici un ideal şi la care episcopii şi preoţii [catolic, n.n.] nu au avut ce căuta!"