Încondeierea ouălor nu este un simplu exerciţiu artistic, ci poartă cu sine o simbolistică profund spirituală, fiecare motiv şi culoare folosite amintind de jertfa Mântuitorului, de speranţa în Înviere şi de legătura dintre om şi divinitate. Acest meşteşug tradiţional este folosit de meşterul popular Ana Maria Zăbavă şi ca instrument educativ, fiecare întâlnire cu copiii şi tinerii transformându-se într-o lecţie despre credinţă, identitate, dăinuire şi dăruire.
Problema crucifixelor în Lituania
Chiar dacă în Lituania Biserica este separată de stat, iar Sfânta Cruce o poţi vedea numai în sala de religie, în cazul ultimei decizii a Curţii Constituţionale din Italia (în privinţa prezenţei simbolurilor religioase în instituţiile publice), membri ai Parlamentului Lituanian intenţionează să înainteze Curţii Europene un demers împotriva legii anti-crucifix, anunţă eph.md. Lituania va încerca să apere drepturile creştinilor, organizând în spaţiul instituţiilor şcolare expoziţii de artă creştină, inclusiv expoziţii de imagini şi icoane cu chipul lui Hristos răstignit. O astfel de decizie a fost luată în data de 13 ianuarie 2010 de către Departamentul Relaţii internaţionale din cadrul Guvernului Litanian. „Noi trăim într-o ţară creştină, sau pe planeta ateilor? Pentru mulţi dintre cetăţenii ţărilor europene, în inimile lor şi în mintea lor Sfânta Scriptură este mai presus de orice decizie a Curţii sau a Consiliului Europei, care este de origine pământească. Constituţiile ţărilor europene au fost formulate, de asemenea, în lumina valorilor creştine“ - a spus cu indignare Paulius Saudargas, unul dintre membrii Parlamentului Lituanian.


