Conținuturile profunde ale minții sunt greu de exprimat prin cuvinte, totuși cu multă atenție, introspecție, analiză în tăcere și rugăciune putem identifica cauza unei stări de teamă sau de tristețe atunci
Puternic este cel care poate să piardă totul, dar nu se pierde pe sine
Ceea ce ţi se întâmplă în viaţă este întotdeauna cel mai potrivit pentru tine, în orice timp. Cunosc bine capcana de a crede că împlinirea nu constă în ceea ce faci la un moment dat şi că dacă ai face altceva ai fi cu adevărat împlinit. Împlinirea nu semnifică ceea ce trăiești acum, în prezent. Dacă ai schimba puţin datele realității, ai descoperi că împlinirea este bucuria pentru tot ceea ce trăiești.
Altfel spus, dacă în viaţă trăieşti iubirea, înseamnă că este cel mai bun lucru de trăit pentru tine în acel moment. Vor veni clipe în care vei avea de trăit poate şi altele, de exemplu doliu, dezamăgire, înstrăinare, pierderea iubirii, colaps emoțional... și vei fi pregătit pentru acele momente atunci când vor veni. Dacă ţi se pare că viața îţi aduce lipsă de sens, ai răbdare şi gândeşte că totuși există un sens în acea stare de vid interior pe care o traversezi. Ceea ce vreau să subliniez este faptul că toate situaţiile din viaţă sunt de fapt lecțiile tale, care au întotdeauna o coerență prin prisma propriilor trăiri, din ele înveţi.
Dacă este nevoie să devii o stâncă, spre exemplu, un ajutor de neclintit pentru prietenul tău care trece printr-un moment greu și e profund îndurerat, înseamnă că viața te aduce în mijlocul unei experiențe din care vei avea de învăţat, îţi va fi o lecţie pe care este necesar să o trăieşti, de aceea nu disprețui valoarea a ceea ce trăiești acum sau în alt moment.
Ca într-un fel de rotaţie a experienţelor, astăzi te bucuri tu, iar eu îţi sunt alături în bucurie, mâine e rândul meu să experimentez această stare. Astăzi e rândul tău să te întristezi, sunt alături de tine și în tristețe, mâine este rândul meu să trec prin valea adâncă a tristeții. Astăzi e rândul tău să pierzi ceea ce iubești sau lucrul în care ai investit fără să te uiți la costuri, mâine e rândul meu să pierd şi este în regulă. Astăzi e rândul tău să te îmbolnăvești, mâine va fi al meu... Ceea ce este cert este faptul că împreună e mai ușor să trecem cu bine greutăţile, împreună depășim orice situație dificilă.
Puternic este cel care poate să piardă totul, dar nu se pierde pe sine, care acceptă ceea ce i se întâmplă, gândind că aşa trebuie să fie. Desigur, asta nu înseamnă să tolerezi abuzul sau să nu faci nimic pentru a-ți îmbunătăți viața sau relațiile. Întreabă-te, însă, cât se poate de conştient, de ce ești într-o anumită situație, ce simți, ce e de învățat, ce e de făcut pentru a o depăşi, îți este necesară pentru a şti cum să gestionezi lucrurile în viitor?
Înțelepciune
Psihologul Bert Hellinger a scris cu mult tact despre înțelepciunea subtilă a vieții: „Viața te dezamăgește, te face să nu mai trăiești din iluzii și să vezi realitatea. Viața distruge totul de prisos, până când rămâne doar importantul. Viața nu te lasă în pace, așa că încetezi lupta și accepți tot ceea ce este”.
Acelaşi psiholog continuă: viața ia ceea ce ai, până nu încetezi să te plângi şi să mulțumești; viața îți trimite situaţii de conflict, ca să te vindeci, această experienţă reflectă în exterior ceea ce eşti în interior; viața te lasă să cazi din nou și din nou, până când decizi să înveți lecția; te scoate din drum și te pune la răscruce, până când nu mai vrei să controlezi totul și înveți să laşi lucrurile să curgă de la sine; viața te sperie și te urneşte ori de câte ori este necesar, până îți pierzi frica și îți recâștigi credința; viața te îndepărtează poate de dragostea adevărată, până nu încetezi să încerci să o cumperi; viața te îndepărtează de oamenii pe care îi iubești, până când vei înțelege că nu suntem doar trup, ci şi sufletul; viața îţi joacă feste, până când vei înceta să iei totul atât de în serios și vei căpăta un simţ al umorului faţă de propria persoană; viața te rupe parcă în cât mai multe părți, dar care sunt necesare pentru ca lumina să pătrundă înăuntru; viața te aşază în multe situaţii grele, până vei înceta să încerci să controlezi totul; despre orice situaţie vorbim, viața îti repetă același mesaj, până când înveți să asculți.
Darul ascultării
Cu foarte puține excepții, oamenii nu au nevoie de experiența ta de viață, de sfaturile sau recomandările tale, ci de un lucru simplu şi în aceaşi timp dificil de pus în practică: să fie ascultați. Personal, cred că darul ascultării este unul dintre cele mai prețioase pe care îl poți oferi unui om, dacă pretinzi că îl respecți și îl iubești.
Am remarcat un lucru, şi anume că noi, specialiști în relații interumane, ne petrecem o mare parte din timp învățând tot felul de teorii nefolositoare pentru cei care ne cer ajutorul. Da, teoria este importantă, îți formează o imagine de ansamblu, te ajută să înțelegi mecanismele din spatele unei probleme, dar spre surprinderea mea, de cele mai multe ori feedback-ul oamenilor nu vizează vreo informație anume care i-a ajutat sau o teorie care le-a adus claritate, ci cei mai mulţi spun: „E prima dată în viața mea când cineva mă ascultă fără să mă întrerupă, mă simt ascultat, cineva înțelege ce se întâmplă cu mine”. Iar pe mine mă cuprinde tristețea și îmi dau seama că noi, cu toții, avem nevoie să învățăm o abilitate de bază: ascultarea activă, fără judecată, fără opinii, fără vreo expertiză a mea necerută în viața celuilalt.
Lasă-l pe cel din fața ta să-și exprime furia, durerea, tristețea… Ascultă-l doar, e cea mai bună recomandare pe care o pot oferi celor care doresc să aibă relații interumane sănătoase. Într-o inflație a cuvintelor, ascultarea activă este un dar neprețuit. Probabil, în mod real, nu înțelegi ce se întâmplă cu celălalt, dar spațiul pe care i-l oferi, tăcerea, este o ocazie pentru ca emoțiile lui să se așeze, să se lămurească.
Echilibru
Vitalitatea și sănătatea psihică înseamnă pendularea pe un continuum al echilibrului între trup, minte şi spirit. Tot ceea ce înseamnă satisfacţie ne oferă vitalitate şi atâta timp cât prin acțiunile tale nu faci excese sau rău cuiva, lucrurile se încadrează în normalitate. O viață bună include trăirea și experimentarea acestui echilibru.
Nucleul depresiei este inabilitatea de a te bucura de viață, de aceea te încurajez să te bucuri de viaţă, să trăiești cu conștiență toate experienţele pe care ţi le oferă, oricare ar fi ele. Există o satisfacție aparte în a înțelege viața, a te conduce după principii, a trăi cu onestitate, a emite idei, a citi cărți, a-ți urma pasiunile și interesele. Urmărind dezvoltarea, mintea ta este precum un spațiu care se expandează în înțelegerea lumii. Avem şi latura spirituală pe care o întreţinem prin rugăciune, meditație, trăire, contemplare. Avem un spirit treaz, care simte chemarea divinității, chiar dacă deseori confundăm această chemare cu altceva. În esență, este preocupare faţă de transcendent, nevoia de a ne apropia de Dumnezeu. Menţinând un echilibru în viaţă, putem înţelege ceea ce înseamnă cu adevărat împlinirea.