Sărbătorile strălucesc doar când le facem loc înăuntrul nostru

La Nașterea lui Hristos, creș­ti­nătatea prăz­nuiește, într-un fel, începuturile ei. Întrucât creștinii se botează cu botezul Lui și își trăiesc viața urmându-I, în Nașterea lui Hristos putem întrevedea și taina noastră. Dar pentru noi, românii, Crăciunul acesta este special, pentru că celebrăm, odată cu nașterea noastră întru cele de Sus, și 100 de ani de la desăvârșirea statului național român. Ambele celebrări ne pun în fața unor evenimente care scot la iveală esențele identității noastre, așa cum s-au imprimat ele de-a lungul istoriei, prezentând o însemnătate crucială pentru ceea ce suntem acum și pentru viața pe care o trăim. În toate acestea e ascunsă tainic lucrarea minunată a lui Dumnezeu, osteneala multor sfinți, eroi și strămoși cu inimă mare care s-au hrănit din credința în Dumnezeu ca să crească România Mare.

Foarte adesea, ritmul grăbit al zilei și zgomotul societății în care trăim ne împiedică să trăim cu întreaga ființă măreția momentelor fondatoare pentru noi. În multe privințe, suntem prea puțin pregătiți să întipărim în minte și în inimă înțelesurile luminoase ale acestor sărbători, pentru a făuri, întăriți și inspirați de ele, un viitor mai bun.

Întruparea Fiului lui Dumnezeu și uluitoarea noastră condiție existențială

Cel de la Care, prin Care și întru Care sunt toate (Romani 11, 36), pentru Care au fost făcute toate, Acela Se naște ca Om și Se dăruiește pe Sine lumii. De aceea, praznicul Nașterii Domnului reprezintă un prilej extraordinar de a prinde în reflecție, pentru o clipă sau mai multă vreme, ceva din înțelesurile tainice ale acestei lumi, ale vieții și existenței omenești. Slăvim pe Cel Care, făcându-Se om, Se dăruiește oamenilor, pe Cel Ce este Calea, Adevărul și Viața (Ioan 14, 6), Care este Pâinea ce se coboară din cer (Ioan 6, 50), Ușa (Ioan 10, 9) prin care, intrând, se înnoiește viața noastră, dar experiem, cu întreaga umanitate, o perplexitate fără seamăn. Iar vorbele sunt de prisos. Toate experiențele omenești, din toate culturile și din toate timpurile, sunt depășite în anvergură și adâncime de ceea ce face Fiul lui Dumnezeu pentru oameni. El se arată lumii ca om, trăind înconjurat de oameni, o viața ruptă din cer, vindecând suferințele oamenilor și îndreptând rătăcirile lor, dezvăluind mai deslușit ca niciodată planul de mântuire pe care Bunul Dumnezeu îl are cu noi.

Ne putem opri o clipă să reflectăm la magnitudinea fabuloasă pe care tainica Naștere a Pruncului în Peșterea Betleemului o are asupra întregii lumii? Cu mila Domnului, rămânând pentru câteva clipe sau ceasuri cu inima și mintea, cu întreaga noastră ființă, atârnați de înțelesul acestor evenimente sfinte, vom putea întrevedea uluitoarea noastră condiție existențială: Dumnezeu S-a făcut om, din iubire pentru fiecare dintre noi, ca să ridice pe fiecare la El!

Ce altceva ar putea depăși aceasta? Nici o realizare tehnică, nici o operă artistică, nici o înfăptuire a civilizației nu ar putea pretinde o noutate radicală mai evidentă decât aceasta. Nimic nu ar putea fi la fel de uimitor pentru oameni, nu ar putea depăși în lumină și în cuprindere, în bunătate și iubire, lucrarea Lui! La Nașterea lui Hristos istoria lumii se întipărește definitiv cu biografia Dumnezeului-Om. Ceva fundamental, fără precedent, se petrece în ființa omenească și în miezul Creației! Dumnezeu deplin, Iisus Hristos Se face Om, trăind ca nimeni altul, și imprimând în firea omenească, la modul desăvârșit, generozitate și dragoste, cunoaștere și iubire, tărie și blândețe, precum și toate celelalte virtuți. „El Se coboară pentru a trăi, în modul cel mai intim, umanul creat”, în această coborâre arătându-și „plinătatea iubirii și a puterii Lui fericitoare pentru oameni”¹.

Nașterea lui Hristos - Crăciunul umanității, Crăciunul Centenarului României Mari

Cântul colindelor, textele slujbelor și ale Scripturii surprind înțelesurile acestei taine negrăite. Întruparea Lui ne privește direct, privește și viața semenilor noștri, a rudelor și apropiaților noștri, a neamului românesc și a tuturor oamenilor, dintotdeauna și din întreaga lume. Ni se oferă imensul privilegiu de a trăi cu Dumnezeu, de a-L purta în noi, de a ne însoți cu El în gândurile, cuvintele și simțămintele noastre, în lucrările săvârșite oriunde ne-am afla.

Că este așa se vede în viețile sfinților. Unii au trăit iubind și cultivând virtuțile, dar s-au rugat pentru păcătoși; alții viețuind în trup au cugetat mereu la adâncimile ultime ale existenței, alții au împlinit cu luare aminte lucrările mărunte ale zilei, nădăjduind mântuirea, lepădând toate cele ale lumii, dar meditând pururea la Cauza tuturor; alții au trăit purtând de grijă semenilor lor, dar au suspinat în taină după Dumnezeu. Nașterea Lui ne oferă privilegiul să ne însoțim viața cu Dumnezeu. Acest fapt se întrevede și din faptele eroilor și multora dintre strămoșii noștri. Unii au primit moartea martirică, fără să lepede credința, alții au lăsat toate, plecând pe fronturile istoriei, ca să apere țara, credința și viața demnă a confraților lor, alții au sacrificat totul pentru nașterea României Mari, alții au primit să moară în închisorile comuniste, fără să lepede credința și dragostea de semeni.

Viața acestora ne arată ce dar primim la Nașterea lui Hristos. Domnul Se aduce pe Sine în Dar pentru oameni, ca noi să avem viață din belșug (Ioan 10,10), curaj și virtuți, fermitate și curăție din belșug. Este Crăciunul întregii umanități, Viața Lui fiind Darul Lui pentru toți oamenii, ca invitație de a ne dărui Lui.

Fragmente de sens și atrofieri ale vieții spirituale

Poate că multe dintre cele scrise despre Întruparea Cuvântului ne sunt cunoscute, însă resimțim adesea dificultatea de a transpune aceste înțelesuri în viață. Există multe situații care ne arată că modul în care trăim e prea puțin imprimat de bucuria și lumina acestor înțelesuri înălțătoare.

Dacă ținem seama de câteva observații pertinente, înțelegem că însăși viața pe care o trăim este aceea care ne împiedică să ne bucurăm de momentele ei înălțătoare. Suntem forțați de ritmul alert al lumii economizate, trăind fragmentat și superficial, preocupați să împlinim agenda fiecărei zile. Pe de altă parte, credința și neamul, iubirea jertfelnică pentru semeni sau mântuirea lipsesc tot mai mult din discursul public și din producțiile culturale. Capitalul simbolic al postmodernității exclude, cel mai adesea, sensurile cuprinzătoare. Dimpotrivă, viața omului modern e invadată de „fragmente de sens”², care lasă fără semnificație evenimentele majore și realitățile mai ample ale vieții. Cultura nu oferă fundamente pentru nevoia de sens a omului. „În loc să ne ofere repere solide despre ce este bine și ce este rău, societatea ne oferă o serie de puncte de vedere posibile și ne permite să alegem dintre acestea pe cel pe care îl considerăm potrivit. Ca urmare, multe persoane se plâng că le este foarte dificil să fie sigure că ceea ce fac este corect și că viața lor are valoare”³.

Credința, iubirea de neam și de țară, ca valori dătătoare de sens, au fost înlocuite cu nara­țiuni ce oferă astăzi omului legitimitatea și libertatea de a-și construi propriile valori, în vederea cărora să își organizeze acțiunile după bunul plac⁴.

De aceea, încredințându-ne lumii, ne așezăm sensibilitatea și gândurile în siajul marketingului și mass-mediei, urmând tiparele comportamentale ale lumii. În felul acesta, cultura bunăstării materiale ne insensibilizează spiritual, consumerismul alungă dis­poziția pentru ne­voințele duhov­nicești, iar divertismentul amor­țește trezvia.

Despre patologiile vieții în postmodernitate. Câteva radiografii sociologice

Mulți autori consacrați din sfera antropologiei și a sociologiei au întrevăzut în lumea de azi caracteristici de acest fel. Indiferent dacă sunt în sfera profesională sau în cea a divertismentului, acestea împiedică exercițiile vieții spirituale.

Spre pildă, Arlie Hochschild a remarcat că muncind în sectorul de servicii, omul e nevoit să își comercializeze emoțiile, tran­zac­țio­nându-și intimitatea. Pres­tația profesională presupune un consum emoțional, trăirile interioare fiind puse în joc pentru a vinde obiecte și servicii. Cum produsul muncii lui include o anumită stare de spirit ce trebuie comunicată, la finele zilei, angajatul se simte adesea înstrăinat de sine⁵. Alan Bryman, un alt sociolog reputat, surprinde disneyzarea culturii. Banalitatea cotidiană e înlocuită astăzi cu expe­riențe spectaculoase, iar diversele tactici comerciale fac bunurile de consum mai atractive, în stare să solicite un travaliu emoțional⁶. De aceea, acestea ne rețin gândurile și emoțiile în planul lumii sensibile. În fine, sociologul Jean Baudrillard constată că volumul de producții media este tot mai mare, circulând într-o arie tot mai extinsă, fiind tot mai accesibil, fiind caracterizat de un vid de sens⁷. George Ritzer deplânge globalizarea nimicului, blamând faptul că în spatele multora dintre serviciile care par a fi croite pentru ca nouă să ne fie bine stau așezate proceduri standardizate, fără suflet, interesate de maximizarea încasărilor⁸. Și, prin aceasta, societatea informa­țională poate împovăra mintea celui care stăruie în căutarea unui sens.

Radiografii ca acestea capătă o greutate mai mare dacă ținem seama și de alte descoperiri recente. Unele arată minuțios cum anume puterile interioare sunt influențate de mediile în care trăim, de experiențele pe care le avem. De mai multă vreme s-a putut evidenția că experiențele senzoriale - prezente din abun­dență în societatea de consum, dimi­nuează capacitatea de reflecție⁹. La fel, orele petrecute în fața televizorului slăbesc pu­tința și obișnuința gândirii ab­stracte, limitând drastic capacitatea omului de a înțelege noțiuni precum dreptatea sau adevărul. Video-experiențele prelungite produc o captivitate a omului care tinde să accepte doar ceea ce se vede¹⁰. Într-o altă analiză, e subliniată ideea că reflecția, ca îndeletnicire a minții, necesită răgaz și că nu putem medita la un conținut anume, în grabă¹¹.

Alte cercetări evidențiază că judecățile și acțiunile noastre sunt mai degrabă vulnerabile și slabe calitativ. Când ne simțim bine de exemplu - de remarcat aceasta e și ținta de influență a culturii publicitare - devenim mai puțin vigilenți, predispuși la erori logice”¹². Sentimentele plăcute sunt însoțite de o lejeritate cognitivă, de slăbirea simțului critic, ceea ce afectează calitatea deciziilor¹³. Și, obosiți fiind, devine mai probabil să fim influențați de mesaje persuasive, precum reclamele publicitare¹⁴.

Alte evaluări susțin că petrecem doar între 2% și 10% din timpul nostru într-o stare de vigilență crescută, restul timpului funcțio­nând pe pilot automat! Cercetătorii au evidențiat două regimuri de activitate cerebrală, unul rece, cognitiv, și altul cald, emoțional¹⁵. Primul este caracterizat de procese analitice, de spirit critic, de atenție vigilentă. Celălalt este cald, emoțional, reactiv, mai degrabă automat, odată declanșat fiind greu de stăpânit¹⁶. Cercetătorii susțin că, exceptând momentele când traversăm situații noi sau amenin­țătoare, trăim prin reacții și răspunsuri automate, alese dintr-un set predefinit, strâns din rutinele cotidiene¹⁷. Aceasta înseamnă că suntem arareori prezenți 100%, conștien­tizând cu adevărat viața și darurile primite.

Distanța față de lume și dulceața înțelesurilor dumnezeiești

În experiența lor, pustnicii au identificat aceste scăderi ale puterilor omenești. Ei scriu că trebuie să ieșim din captivitatea lumii, pentru a ne bucura de înțelesurile cele dumnezeiești. Doar părăsind experiența plăcerilor senzoriale, ne adecvăm sensurilor mai înalte ale vieții și înțelesurilor lor mai cuprinzătoare. „Pe măsură ce gândurile lumii ți se împuținează în minte, scrie Sfântul Isaac Sirul, ți se deschide o ușă care duce la bucuria în Domnul”¹⁸. Fără liniştea interioară, scrie Petru Damaschinul, nu putem cunoaşte, din cele cântate şi citite, „puterea şi purtarea de grijă a lui Dum­nezeu”¹⁹. Întrevedem aici de ce înțelesurile înalte legate de viață și de lume, de sensul existenței, de incredibilul adevăr de credință, de eroi, de neam și de țară sunt receptate cu greu. Ele au nevoie de o dispoziție specială, de o stare mai puțin tulburată, de îndepărtarea de vârtejul senzorial al lumii. Aici se întrevede și rostul postului, înțeles ca exersare a unei înfrânări generalizate de la toate expe­riențele de consum, ca retragere din lumea sensibilă pentru umplerea noastră cu Dumnezeu. Sărbătorile strălucesc, deci, dacă nu le trăim în zgomotul lumii, dacă le facem loc înăuntrul nostru, dacă ne pregătim pentru ele simțirea și mintea.

Când, cu ajutorul lui Dumnezeu, „omul se strânge [reculege] din gândirea la cele dinafară..., atunci începe să vadă în el lucruri noi, găsește și simte în el semne ascunse, gustând în taină înnoirea”²⁰. Doar „când vei face să înceteze împrăştierile din afară şi vei părăsi gândurile dinăuntru, mintea ţi se va ridica la lucrurile şi la cuvintele Duhului..., sufletul îţi va fi luminat şi înţelepţit de meditarea şi dezvăluirea cuvintelor dumnezeieşti ce se mişcă în cugetare”²¹.

În viața credinței antrenăm ființa pentru bucuriile spirituale perene

Dacă trăim fragmentat, între obligațiile de viață tot mai stresante și divertismentul tot mai apetisant, dacă ne hrănim simbolic, când și când, dintr-o cultură fără axă, vom găsi cu greu dispo­ziția pentru înțelesurile mai cuprinzătoare ale lumii, pentru bucuriile negrăite ale credinței, vom resimți mai slab admirație pentru eroii noștri, pentru istoria nașterii noastre ca neam și ca țară. Nu valorile s-au perimat, nu credința s-a învechit, nu ideea de neam a căzut în desuetudine. Mai degrabă noi suntem cei superficiali și împrăștiați, cuplați la diversitatea mercantilă a postmo­dernității. Viața pe care alegem să o trăim ne face să avem sau nu disponibilitatea pentru înălțimile credinței și pentru nevoințele spirituale; lacrimi și inimi pline de admirație pentru eroii care au murit pentru ca noi să fim ca neam și țară ceea ce suntem. Gestiunea raporturilor noastre cu ofertele lumii de azi ne ajută sau ne împiedică în ex­periența credinței, în întrevederea înțelesurilor luminoase și fericitoare ale Nașterii lui Hristos și ale vieților noastre ascunse în El.

În ultimă instanță, în viața credinței, și în strădania de a-i urma Lui, prin lucrarea despătimirii, primim și bucuria înțelesurilor ­înalte ale vieții celei noi, dată nouă la Întrupare, și starea adecvată pentru a trăi, cu lacrimi și admi­rație, comuniunea cu eroii noștri, cinstind credința și jertfa făcută de ei pentru noi. Pentru că din Hristos Domnul „luminează o atenție deosebită spre fiecare om”, El voind ca fiecare să fie „la fel de fericit și înfrățit cu toți”, voind pe fiecare să fie „fericit în această înfrățire cu toți și în comuniune cu El”, voind să-i adune pe toți în Sine, „într-o unitate simfonică”, „îmbogățind pe fiecare, și urmărind, în toate, refacerea unității între noi toți²².

Note

¹. Pr. Dumitru Stăniloae, Chipul Nemuritor al lui Dumnezeu, Editura, București, p. 638.

². Roy Baumeister, Sensuri ale vieții, Editura ASCR ASCRED, Cluj Napoca, p. 27.

³. Ibidem, p. 155.

⁴. Moralitatea, scrie același autor, nu mai reprezintă un filtru care să cenzureze acțiunile omenești și realizarea interesului personal, tot așa cum nici virtutea nu e înțeleasă ca învingere a trebuințelor personale pentru favorizarea binelui comun. Astăzi moralitatea oferă valențe pozitive interesului personal (bunăstarea economică, afirmarea de sine etc.), iar virtutea e legată de puterea de a afirma propria identitate, de a trăi diferit de ceilalți. Se întrevede aici importanța tot mai mare a sinelui individual, transformarea sinelui ­­într o sursă de valoare (Cf. Roy Baumeister, op. cit., p. 155) care generează celelalte convingeri ale vieții.

⁵. Arlie Russell Hochschild, The Managed Heart Commercialization of Human Feeling, Univ. of California Press, 1985.

⁶. Alan Bryman, The Disneyization of Society, Sage Publications Ltd, 2004.

⁷. William Pawlett, Jean Baudrillard. Against Banality, (Key Sociologists), Routledge, 2007.

⁸. Cf. George Ritzer, Globalizarea nimicului. Cultura consumului şi paradoxurile abundenţei, Humanitas, 2010.

⁹. Cf. Illan Goldberg, When the Brain Loses Its Self: Prefrontal Inactivation during Sensorimotor Processing, Neuron, apr. 2006, vol. 50, nr. 2, pp. 329-339.

¹⁰. Cf. Giovani Sartori, Homo videns: imbecilizarea prin televiziune şi postgândirea, Editura Humanitas, Bucureşti, 2006.

¹¹. Fast-food-ul cultural ne presează la un fast-thinking, o manieră de gândire diametral opusă reflecției (Cf. Pierre Bourdieu, Despre televiziune, Editura Art, Bucureşti, 2007, pp. 42 43).

¹². Daniel Kahneman, Gândire rapidă, gândire lentă, p. 114.

¹³. Ibidem, p. 114.

¹⁴. Ibidem, p. 132.

¹⁵. Elkhonon Goldberg, The executive Brain: Frontal Lobes and the Civilized Mind, Oxford University Press, 2001.

¹⁶. Atunci când suferim de diverse deficiențe cognitive, de exemplu, cel mai adesea suntem impulsivi, ușor de distras, incapabili să tolerăm frustrări (Cf. Richard L. Daft, The Executive and the Elephant: A learders Guide to Buillding Inner Excellence, San Francisco Jossey Bass, 2010, pp. 9 sqq.).

¹⁷. Pentru cei care nu-l antrenează sistematic, vigilența este consumatoare de energie, în timp ce varianta care presupune reacții automate consumă mai puțină energie (Cf. Scott G. Halford, Creierul activ pentru viață și profesie, Editura Niculescu, București, 2015, p. 32).

¹⁸. Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici, Editura Deisis, Sibiu, 2007, p. 215.

¹⁹. Petru Damaschinul, Învăţături duhovniceşti, în Filocalia, vol. V, p. 66.

²⁰. Isaac Sirul, op. cit., p. 219.

²¹. Teolipt al Filadelfiei, Cuvânt despre ostenelile vieţii călugăreşti, în Filocalia, vol. VII, pp. 49 50.

²².Pr. Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 647.