În ziua când în Capitală primii fulgi răzleţi de nea ai iernii întârziate apăruseră timid, am ales să facem o vizită unor copii cărora curajul le este frate, copiii de la Centrul de zi „Sfânta Sofia”. Aşezământul funcţionează în cadrul Sectorului social-filantropic şi misionar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Actualmente sunt 35 de copii în centru, însă numărul lor e în realitate mai mare, căci foştii beneficiari, deşi au depăşit vârsta de 14 ani, nu vor să piardă dreptul la prietenia celorlalți şi continuă să se alăture celor luaţi acum în grija voluntarilor.
Primitoare, una dintre voluntarele centrului ne introduce în forfota nerăbdării greu stăpânite de dinaintea sărbătorii Nașterii Domnului. În timp ce fotograful ia primele instantanee, sunt atins de atmosfera caldă ce domneşte în „Sala de Studiu Nr. 1”. Încă se mai fac exerciţii la matematică, iar elevul responsabil cu disciplina promite celorlalţi copii să-i şteargă din lista întocmită cu buline negre a gălăgioşilor. Chiar şi în ultimul ceas al programului lor de dimineaţă au şansa să devină cuminţi şi să-şi remedieze situaţia, de altfel mult mai precară decât o arată chipurile lor.
„Activitatea noastră de bază sunt temele”
Singuri sau în grup, ei privesc cărţi colorate, fac ultimele teme de dinainte de vacanţă, sau joacă diverse jocuri sub supravegherea voluntarilor, care le par nişte fraţi mai mari. Deşi nu poate cuprinde pe câţi ar vrea, centrul e destul de mare şi oferă mult copilului nevoiaş care vine aici. Icoanele îşi au locul lor printre hărţi, fotografii recente de călătorie lipite la avizier şi desene proprii expuse la uscat. În lupta lor spre o viaţă mai bună, copiii par însă a avea conştiinţa şanselor lor reduse de a o câştiga. Deşi voioşi, ei sunt serioşi. Mulţi îmi vorbesc ca nişte oameni mari, meseria lor de bază fiind „făcutul temei”. Cum majoritatea părinţilor lor lucrează sau se străduiesc să-şi găsească un serviciu, într-un fel şi ei au conştiinţa că se află la lucru: ei sunt aici pentru a reuşi în viaţă. Zglobii, dar ponderaţi în gesturi, căci ştiu că au cu ei doi musafiri de la ziar, ei vor totuşi să-şi arate interesul până şi reportofonului pe care-l scot din buzunar: „Mă cheamă Andrei şi sunt clasa a IV-a la Şcoala «Elena Văcărescu». La centru, activitatea noastră de bază sunt temele. Acum lucrez la matematică pentru după vacanţă, pentru ca atunci când o să fiu în vacanţă să am timp liber. Matematica îmi place, pentru că e logică. Întotdeauna e logică. Astăzi mă gândeam să fac cât pot la matematică până la sfârşitul programului, adică dacă reuşesc să fac pagina asta şi asta... dacă reuşesc să le fac, e bine. Acasă fac la română şi la alte materii, la geografie... Mâine am geografie. Când nu ştiu să rezolv o problemă la matematică, sau ceva la română, ridic mâna, şi doamnele sau voluntarii vin să mă ajute. Toate doamnele şi toţi voluntarii îmi explică foarte bine. Doamnele de la centru se mai uită câteodată în carnetele copiilor şi dacă văd multe calificative de insuficient, lucrează mai mult cu acei copii. Doamnele de aici mă controlează la teme, se uită şi fac o steluţă ca să văd unde am greşit, iar unde am făcut bine, îmi fac aşa un semn, un văzut. După ce am scris, refac exerciţiul, dacă am făcut greşit. Totdeauna când vin în centru mă simt vesel, pentru că niciodată în centru nu mă plictisesc. Dacă mi-am terminat temele, am ce să fac. Pictez, ori desenez, ori citesc. De la patru la cinci, sau când se mai lungeşte programul, facem anumite lucruri, adică engleză, franceză... Suntem împărţiţi pe grupuri. Aici nu poţi să te plictiseşti. De aceea îmi place aici”.
Între prieteni
Carina este clasa a IV-a. Iubeşte limba română, dar lucrează de zor la matematică: „Încep cu matematica pentru că e mai greu şi îmi ia mai mult timp. Nu am o carte preferată pe care o citesc la centru. Aici îmi plac activităţile. Facem pictură, facem lucruri, pictăm icoane, cântăm colinde în fiecare zi... Suntem foarte mulţi aici. Îi cunosc pe toţi. Mă joc cu toate fetele”. Pe una dintre canapelele din cameră, doi băieţi răsfoiesc o carte în engleză despre animale. Par prieteni buni. Sunt ca fraţii. Numele unuia dintre ei este Luca: „Am nouă ani, sunt la Şcoala Generală «Cezar Bolliac» Nr. 70, şi sunt în clasa a II-a D. Nu suntem fraţi. Suntem doar prieteni buni. Ne întâlnim mereu aici. Este o carte despre animale. O răsfoim doar uneori, când suntem în timpul liber. De multe ori toţi copiii îşi fac temele şi nu le termină până la ora patru. Nu putem să citim oricând, aşa… în timpul şcolii”. Prietenul lui Luca îmi face o foarte sintetică prezentare a programului său la centru: „Mă cheamă Mircea, am nouă ani şi sunt în clasa a III-a A, la Şcoala Gimnazială «Mircea Sântimbreanu». Pe mine centrul mă ajută foarte mult pentru temele de la şcoală, pentru ce am nevoie ca să învăţ mai bine, şi pentru tot ce am nevoie. Aici fac română, mate, fac materii pe care le am anul acesta la şcoală. Programul meu la centru este de la ora 12:00, când ajung aici, până la ora 16:00. Aici îmi fac temele, iar când le terminăm, facem în plus. Dacă toţi copiii termină mai repede temele, ne jucăm sau citim”.
Activitatea centrului urmărește scăderea abandonului școlar
Turul conversaţiilor se încheie pentru că se apropie ora mesei. La masă nu se merge oricum. Încolonarea şi spălarea mânuţelor sunt reguli deja ştiute, iar după ce toţi s-au cuminţit subit, responsabilul merge să ia cheia sălii de mese de la demisol. Copiii sunt nerăbdători să guste bunătăţile pe care părintele Cosmin Pristavu, directorul cantinei, şi celelalte două doamne bucătar le-au pregătit pentru ei, iar Hristos şi sfinţii zugrăviţi în sala lor de prânz ne duc cu gândul la o Cină de Taină lărgită, care-i include pe toţi, mici şi mari deopotrivă. Omogenitatea glasurilor lor care spun împreună Tatăl nostru ne lasă să înțelegem că rugăciunea a intrat demult în obişnuinţa lor. Ei par să ştie că Veşnicul Stăpân al Casei îi priveşte şi ocroteşte pe toţi, de oriunde ar veni şi orice vârstă ar avea.
Personalul centrului e relativ numeros. Celor aproximativ 15 profesoare care fac voluntariat aici li se adaugă 10 studenţi de la Teologie, care fac practică aici pentru o vreme, şi cam tot atâţia elevi voluntari de la Liceul „Mihai Viteazul” din Capitală. Doamna Ionela Ionescu, coordonatorul centrului, dispune şi de preţiosul ajutor al Oanei Miu, psiholog, şi al Nicoletei Negraru, logoped, iar Cătălin Petcu administrează nevoile centrului. „Echipele care lucrează aici, atât cele permanente, cât și cele care vin în momentele-cheie din timpul anului, au condus la rezultate mult îmbunătățite pentru acești copii, atât școlar, cât și comportamental. Prin eforturile conjugate ale instituției noastre, comunitatea de copii împreună cu familiile lor se bucură de o anumită stabilitate în experiența cotidiană. Copiii asistați de centrul nostru au rezultate școlare la fel ca alți copii din generația lor, scăzând astfel rata abandonului și a excluziunii școlare. Noi oferim aici în primul rând elementele de curriculă școlară, de resurse pentru a avea activități în condiții optime”, ne mărturisește Nicoleta Negraru, logopedul centrului.
La centru, elevii fac şi muzică. După ce anul trecut cinci copii silitori au primit de la Moşu´ câte o chitară, cu care au exersat întregul an în curs, doar cu o zi în urma sosirii noastre tot el a trimis tuturor o pianină, la care profesoara de muzică a promis că-i va învăţa să cânte. Aici au găsit sprijin atât cei nouă copii de gimnaziu care vin la centru în orele dimineţii, cât şi ceilalţi 23 din ciclul primar care vin după-amiaza. Centrul e casa lor, căci e o casă a tuturor.
