În urmă cu şase secole, câţiva pustnici din Ţara Sfântă, retraşi pe pământuri româneşti, puneau bazele unei mănăstiri, pe locul care, datorită râvnei lor, se va numi mai târziu Bisericani. Cu Biserica „Buna Vestire“ în centru, ctitorie a domnitorului Ştefăniţă Vodă, pe temelia pusă în anul 1499 de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare pe locul bisericuţei din lemn a cuvioşilor pustnici, într-un loc cu o încărcătură sacră, Mănăstirea Bisericani este una dintre cele mai importante din această zonă, rivalizând, timp de trei veacuri, ca bogăţie şi forţă spirituală, cu vechea ctitorie a lui Alexandru cel Bun de la Bistriţa. Izolaţi în aerul binecuvântat de la Bisericani, bolnavii din sanatoriu înveşnicesc timpul cu fiecare zi.
La Mănăstirea şi Sanatoriul Bisericani se ajunge uşor. Trebuie doar să mergeţi pe şoseaua Piatra Neamţ-Bicaz (DN 15), urmând un drum lateral, cu un traseu sinuos, şi veţi găsi lăcaşul pe un frumos platou al Muntelui Simon, înconjurat de păduri seculare de stejar.
Misiune printre bolnavi
Cei 12 călugări care formează obştea Mănăstirii Bisericani sunt şi părinţi de caritate. Şi nu e deloc uşor să îngrijeşti sufletele a 400 de oameni aflaţi în suferinţă, cei mai mulţi, abandonaţi de familie. „Cei mai mulţi bolnavi cer ajutorul lui Dumnezeu şi au speranţa vindecării“, spune protosinghelul Serafim Mihali, stareţul Mănăstirii Bisericani. „Mulţi s-au vindecat, cei care L-au chemat pe Dumnezeu în ajutor şi au urmat un regim adecvat. Dar mulţi sunt înrobiţi de patima fumatului şi a băuturii, care îi distrug efectiv. Cu aceştia e mai greu. La început, sunt reticenţi, prezenţa preotului îi sperie, pentru că o asociază cu mortea iminentă. Le-am explicat că Sfânta Împărtăşanie este dătătoare de viaţă. Le-am povestit despre noi, preoţii, care ne împărtăşim foarte des, chiar şi de mai multe ori pe săptămână. Ar înseamna că noi ar trebui să murim primii... Ne rugăm pentru ei, să le dea Dumnezeu putere şi nădejde şi îi îndemnăm şi pe ei să se roage, le aducem cărţi din biblioteca satului. Le-am explicat că ei pot înveşnici timpul petrecut în spital, după cum spunea PF Părinte Patriarh Daniel. Dacă acasă, asaltaţi de grijile de zi cu zi, nu au avut timp de rugăciune şi de lectură duhovnicească, aici pot recupera timpul petrecut fără Dumnezeu. Timpul pe care îl acordăm rugăciunii este cel mai preţios din viaţă, cu acest timp ne întâlnim în viaţa veşnică. Timpul rugăciunii este trecut în condica îngerului păzitor“, îşi divulgă metodele paliative părintele Serafim Mihali. Medicii îi susţin, în general, pe călugări, în recuperarea spirituală a bolnavilor. Rareori, temându-se de o agravare a bolii, le cer bolnavilor să nu mai părăsească salonul, pentru a merge la slujbele care se săvârşesc de două ori pe zi în biserica voievodală din incinta spitalului. Vinerea, bolnavii sunt prezenţi în număr mai mare decât de obicei, pentru că în această zi se săvârşeşte taina vindecării de bolile trupeşti şi sufleteşti, Sfântul Maslu.
Sihăstria evlavioşilor
La început, la Bisericani era o biserică din lemn, cu hramul „Buna Vestire“. A fost ridicată în a doua jumătate a secolului al XV-lea de câţiva sihaştri de la un schit de pe valea Iordanului, din Ţara Sfântă. În fruntea acestora se afla ieroschimonahul Iosif, din Mănăstirea Bistriţa, împreună cu ucenicii săi: Metodie, Varnava, Petru, Averchie, Simon, Gherman, Pir, Grecu şi Pangrate.
Aşezarea pustnicească s-a numit la început „Sihăstria lui Iosif“, fiind singura aşezare monahală românească a cărei regulă de viaţă era cea „achimită“, adică neadormită, după tradiţia Mănăstirii Studion din Constantinopol. Astfel, obştea mănăstirii era împărţită în trei cete: o ceată se ruga opt ore, a doua lucra cu mâinile (împletea metanii, coşuri etc.), iar a treia se liniştea la chilii.
Din opt în opt ore, se schimbau la biserică, astfel încât lauda lui Dumnezeu se săvârşea necontenit. Pentru râvna lor, în secolele XV-XVI, sihăstria a căpătat denumirea de „Sihăstria bisericanilor“, adică „a evlavioşilor, bisericoşilor“, iar muntele se numeşte până astăzi Muntele Bisericani. Monahii aduşi de Iosif de la Ierusalim au umplut Muntele Bisericani de nume (opt poieni şi culmi de munte, ce formează masivul Bisericani, le poartă numele: Simon, Metodie, Varnava, Petru, Gherman, Pir şi Grecu) şi de minuni. Odată cu ei a venit în Moldova şi ceva din forţa spirituală a locurilor unde a trăit Iisus.
Poate cel mai preţios dar adus de călugări a fost Rugăciunea inimii sau Rugăciunea lui Iisus, care, până atunci, era mai puţin cunoscută în Moldova. Urmaşii Cuviosului Iosif i-au urmat exemplul vieţuirii pline de sfinţenie. Unul dintre aceştia, Chiriac, s-a nevoit gol, în munte, şaizeci de ani. La moaştele acestui pustnic s-a închinat Sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei, după cum mărturiseşte în cartea „Viaţa şi petrecerea sfinţilor“: „Eu, nevrednicul Vlădica Dosoftei, m-am învrednicit să mă închin la moaştele celui dintâi între sfinţi, părintele Chiriac, care s-a nevoit în peşteră în Muntele Bisericani vreme de şaizeci de ani, ajungând la măsura lui Onufrie cel Mare“.
„Rămâneţi pe loc, că şi aceasta este grădina mea!“
În anul 1476, biserica din lemn a fost jefuită şi incendiată de turci în timpul bătăliei de la Războieni, iar în 1498 a fost incendiată, pentru a doua oară. Rămaşi fără biserică şi văzându-şi liniştea tulburată de frecventele bătălii şi năvăliri ale cotropitorilor, călugării, în frunte cu stareţul lor, cuviosul Iosif, s-au hotărât să plece în Sfântul Munte Athos, cunoscut ca Grădină a Maicii Domnului. Dar nu au mers însă decât vreo 700 de metri şi o femeie, îmbrăcată împărăteşte, le-a vorbit dintr-un stejar:
„-Părinţilor, unde vreţi să plecaţi?
- Ne ducem la Athos, în Grădina Maicii Domnului, au răspuns ei.
- Rămâneţi pe loc, că şi aici este grădina mea!“, le-a poruncit Maica Domnului şi s-a făcut nevăzută.
În urma acestei minuni, părinţii s-au întors şi, drept mulţumire, au aşezat o icoană a Maicii Domnului în acel stejar, iar locul poartă şi azi numele „La Iconiţa“. Ulterior, s-a ridicat o bisericuţă acolo.
Mănăstire, din secolul al XVII-lea
Minunea de la Bisericani l-a determinat pe domnitorul Ştefan cel Mare şi Sfânt să pună fundaţia unei biserici din piatră, după cum scrie Nicolae Iorga în „Istoria Bisericii Româneşti“. Construcţia lăcaşului a fost continuată de Ştefăniţă Vodă (1517-1527), nepotul lui Ştefan cel Mare.
La începutul secolului al XVII-lea, moşia Schitului Bisericani s-a extins mult prin danii domneşti şi boiereşti, ajungând să cuprindă o mare parte din cursul mijlociu al Bistriţei şi aproape toată Valea Tarcăului. Constantin Movilă, Ştefan Tomşa, Radu Mihnea şi Miron Barnovschi au înzestrat oştea monahală de aici cu un număr mare de biserici, mori şi stâne, care aduceau un venit substanţial schitului. Tot în secolul al XVII-lea, Schitul Bisericani a fost recunoscut ca mănăstire, cu o obşte de aproximativ 800 de călugări.
În 1627, sub Miron Barnovschi Movilă, s-au construit primele trei turnuri, iar în 1631, în timpul domniei lui Moise Movilă, marele logofăt Dumitraşcu a zidit şi turnul cel mare. În anii imediat următori, s-au construit zidurile de incintă, Mănăstirea Bisericani devenind astfel loc sigur pentru vremurile tulburi. În 1637, sub Vasile Lupu s-a zidit pronaosul şi clopotniţa de deasupra sa, trapeza, pivniţa, clisarniţa (casa egumenească) şi multe chilii de lemn. Începând să se ruineze, în 1786, biserica voievodală a fost restaurată, aşa cum reiese din pisania de la intrare: „Această sfântă biserică ce prăznuieşte Buna Vestire, fiind întâiu zidită de Ştefan Vodă, din leat 7020 (1512) şi fiind învechită şi pornită spre răsipire s-au prefăcut din temelie de iznoavă cu ajutorul şi mila lui Dumnezeu, în zilele luminatului Domnului nostru Constantin Dimitrie Moruzu Voievod, pri silinţa şi osteneala ieromonahului Ioil, egumen de Bisericani, leat 1786, iunie 20“. În legătură cu cele cuprinse în pisanie, se impun unele observaţii. În primul rând, data primei zidiri este eronată, deoarece Ştefăniţă Vodă a urcat pe tronul Moldovei abia în 1517, deci nu este exclus ca cel care a realizat această inscripţie să fi copiat greşit anul de pe sursa originală. Pe de altă parte, s-a constatat că refacerea din 1786 nu a fost chiar totală, deoarece s-a păstrat camera clopotelor de deasupra sa.
Aerul binecuvântat care vindeca puşcăriaşii
În timpul domniei lui Carol I, o parte din mănăstirile româneşti au fost transformate în puşcării. O astfel de lovitură grea a primit-o şi Mănăstirea Bisericani, care, în 1872, a fost transformată în închisoare, aici fiind trimişi oponenţii politici ai regimului. Tot puşcării au devenit şi mănăstirile Văcăreşti, Cotroceni, Pângăraţi, Bârnova, Bistriţa de Vâlcea. La Bisericani, se petrecea însă o minune: în timp ce la închisoarea de la Pângăraţi, aflată nu departe, deţinuţii mureau în masă din cauza bolilor de plămâni, la Bisericani deţinuţii nu numai că nu se îmbolnăveau, dar chiar se întremau.
„Aşa că aerul binecuvântat de aici le strica planurile celor care voiau să-i extermine. În urma cercetărilor, s-a stabilit că aici există o concentraţie mare de ozon. Părintele Cleopa Ilie mi-a explicat că aerul binefăcător se datorează harului, pogorât peste aceste locuri odată cu arătarea Maicii Domnului călugărilor care, dezamăgiţi, voiau să părăsească mănăstirea“, ne-a mărturisit părintele stareţ.
În 1905, la Bisericani s-a mai petrecut o minune: în noaptea Învierii, zidurile închisorii s-au prăbuşit. Închisoarea a fost desfiinţată, mănăstirea recăpătându-şi liniştea de dinainte.
Nu pentru mult timp însă, cei 12 călugări care formau obştea încercată de la Bisericani primind o altă lovitură: înfiinţarea unui sanatoriu pentru cei bolnavi de cea mai ucigătoare maladie a acelor vremuri, tuberculoza pulmonară, sanatoriu care există şi în prezent. Frica de a fi contagiaţi i-a gonit pe puţinii vieţuitori, rămânând un singur preot bătrân, care slujea într-o căsuţă cu cerdac, clădită în faţa stejarului de la Iconiţă, locul unde se arătase Maica Domnului, cu sute de ani în urmă. În aceste condiţii, mănăstirea a devenit un schit ce depindea canonic şi administrativ de Mănăstirea Durău (1904-1960), apoi de Mănăstirea Bistriţa, până în 1990.
Din nou mănăstire
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în anul 1990, Mănăstirea Bisericani s-a reînfiinţat ca mănăstire, avându-l ca stareţ pe protos. Atanasie Ciumaşu (egumen 1976-1990, stareţ 1990-1994), care a menţinut rânduiala slujbelor şi a purtat grijă de bolnavii internaţi la sanatoriu. „Având în vedere numeroasele încercări prin care a trecut, mănăstirea rămăsese mult în urmă, iar sanatoriul îşi extinsese activitatea în majoritatea clădirilor mănăstirii“, ne-a declarat protosinghelul Serafim, care este stareţ la Bisericani din anul 1994. „Totul era într-o stare jalnică. Nu aveam unde sluji şi nici unde locui. Intrarea în Biserica voievodală «Buna Vestire», din incinta sanatoriului, era practic blocată de munţi de reziduuri, depozitate de spital. Conducerea sanatoriului mi-a cedat două camere pentru locuit, într-o clădire care, anterior, fusese stăreţia mănăstirii“, ne-a explicat stareţul de la Bisericani.
„Să ridici în acest loc o biserică!“
În prezent, Mănăstirea Bisericani are trei biserici: Biserica voievodală „Buna Vestire“, din incinta sanatoriului, paraclisul „Acoperământul Maicii Domnului“, ridicat pe locul numit „la Iconiţa“ (unde s-a arătat Maica Domnului) şi Biserica „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul“, în construcţie (lucrările au ajuns la acoperiş). Paraclisul şi biserica aflată în construcţie au fost ridicate după 1998, prin strădaniile actualului stareţ, Serafim Mihali. „Când am venit aici, un călugăr din mănăstire, împovărat de ani, m-a condus într-un loc ştiut de el, şi mi-a zis: «Fiule, eu nu mai am mult de trăit, dar tu să ridici în acest loc o biserică, că aici s-a arătat Maica Domnului». Şi, dând cu toiagul deoparte ierburile şi frunzele, mi-a arătat buturuga unui stejar“, ne-a mărturisit părintele stareţ. După ce vor termina biserica închinată Sfântului Ilie, părinţii de la Bisericani au în proiect construcţia unei clopotniţe şi a unei clădiri pentru cazarea pelerinilor, întrucât, în prezent, mănăstirea neavând condiţii de găzduire peste noapte.
Catapeteasma, de o rară frumuseţe
Intrarea în Biserica „Bunei Vestiri“ se face pe latura de sud, printr-un portal de piatră sculptată, ce reproduce cunoscutul motiv al baghetelor încrucişate. Turnul-clopotniţă este o construcţie masivă, căreia i s-a mai redus din înălţime în timpul restaurărilor din 1786.
În exterior, absidele laterale ale bisericii au formă dreptunghiulară, iar absida altarului, de formă pentagonală, are două ferestre mari. Construcţia este austeră, doar şirul de ocniţe aflat sub cornişă nuanţând monotonele suprafeţe exterioare. În interior, exceptând pronaosul, adăugat în 1637, nu există decât o singură încăpere, divizată în trei părţi cu ajutorul a două arce transversale. Biserica nu are zugrăveală decât pe calotă şi pandantivii bolţilor. Tâmpla (catapeteasma), de o rară frumuseţe, are o ornamentaţie bogată, contrastând cu sobrietatea icoanelor. Între registrele cu icoane sunt benzi pe care s-au pictat, după modelul popular, mănunchiuri de trandafiri. Uşile împărăteşti sunt remarcabile prin sculptura densă a suprafeţelor dinspre naos. Lucrate din scânduri mari de stejar, uşile diaconeşti se menţin pe aceleaşi coordonate stilistice, însă decoraţia este mai aerisită, întărind expresivitatea picturilor din zonele centrale.
Icoana făcătoare de minuni din stejar
Icoana pe care Sfântul Iosif a aşezat-o în crengile stejarului în care s-a arătat Maica Domnului se păstrează în paraclisul „Acoperământul Maicii Domnului“. Despre această icoană localnicii spun că este făcătoare de minuni. A fost confiscată de şapte ori de autorităţile comuniste şi dusă la Bacău, Piatra Neamţ sau Huşi, dar de fiecare dată icoana a apărut la loc, în mod inexplicabil. Un bătrân din Viişoara (satul apropiat) care a lucrat la şoseaua spre sanatoriu îşi aminteşte de o întâmplare miraculoasă: un secretar de partid, evreu de origine, de la Piatra Neamţ, indignat la maximum de faptul că icoana aducea atâţia pelerini în zonă, a luat-o la Piatra Neamţ şi a depus-o în seiful său, cheile avându-le numai el. A doua zi, dimineaţa devreme, lucrătorii de la drumuri au văzut din nou icoana Maicii Domnului în stejar. Peste vreo câteva ceasuri, a ajuns la stejar şi cel care o luase cu el la Piatra Neamţ, cu o zi înainte şi, privind icoana, care parcă stătea în stejarul acela dintotdeauna, a rămas încremenit, fără să mai poată scoate o vorbă. A plecat apoi, şi nu după mult timp s-a creştinat şi a plecat în Ţara Sfântă.
Prima tipografie din Moldova
La Mănăstirea Bisericani a luat fiinţă prima tipografie din Moldova (înaintea celei de la „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi), adusă de la Kiev în timpul mitropolitului Dosoftei. Aici s-au tipărit „Scara“ Sfântului Ioan Scărarul, „Vieţile Sfinţilor“, „Minunile Maicii Domnului“, evanghelii, psaltiri, octoihuri, ceasloave, un volum al „Filocaliei“. Călugării erau vestiţi traducători de limbă greacă şi slavonă, o parte dintre manuscrisele traduse păstrându-se la Biblioteca Academiei Române. De la Mănăstirea Bisericani s-au ridicat episcopul Mitrofan de Buzău, vestit tipograf şi traducător al Bibliei lui Şerban Cantacuzino din 1688, călugărul Misail, mare cărturar, autorul „Letopiseţului Ţării Moldovei“, Silvestru Bălănescu, episcop de Huşi, Pahomie, mitropolitul de Voronej, Rusia.
