Lipniţa, mănăstirea născută ca o minune

Nimic nu este întâmplător: certitudine pe care o conştientizezi şi o asociezi, de cele mai multe ori, cu minunea. O minune este şi Mănăstirea Lipniţa, din Arhiepiscopia Tomisului, căci înălţarea ei în acest loc şi tot ceea ce se petrece între zidurile ei reprezintă o lucrare ce poartă harul Domnului. Dar ca să o percepi ca atare, trebuie măcar o dată în viaţă să trăieşti tu însuţi o minune şi să spui apoi, luminat, "nimic nu este întâmplător", simţind în acest enunţ cum Dumnezeu îţi vorbeşte personal, neaşteptat şi clar, despre tine, despre El şi despre drumul în urcuş mântuitor spre cer pe care trebuie să-l parcurgi.

Toamna, paradoxal, nu dădea încă semne certe că este vremea ei, când am ajuns, într-o dimineaţă de octombrie, la Mănăstirea Lipniţa, din comuna cu acelaşi nume din judeţul Constanţa, aşezată ca o aşteptare, pe stânga, la jumătatea drumului dintre mănăstirile Dervent şi Peştera Sfântului Andrei.

O vizitasem cu ani în urmă, tot într-o toamnă, când îl ajutasem pe părintele arhimandrit Andrei, stareţul Mănăstirii Dervent, să măsoare terenul şi să fixeze cotele viitoarei biserici a aşezământului. Acum, Mănăstirea Lipniţa străluceşte, luminând cu albul zidurilor ei stepa înviorată de roua dimineţilor.

Adâncimea unei zidiri

Istoria acestei mănăstiri noi poate fi sintetizată în câteva fraze, fără însă a putea cuprinde între limitele ei orizontale verticala şi adâncimea lucrării duhului ce te face pe tine, pelerin, să rosteşti conştient, când o vizitezi, că nimic nu este întâmplător pe lume.

Mănăstirea cu hramul "Sfântul Ioan Botezătorul" şi "Sfântul Mucenic Dasie" a luat fiinţă în 2004, obştea aşezându-se în primăvara lui 2005 în vechile grajduri ale CAP-ului.

În 2006, s-a pus piatra de temelie a bisericii, iar la sfârşitul anului următor obştea s-a mutat în casă nouă.

Paraclisul subteran al mănăstirii, sfinţit pe 29 august 2009 şi pictat în tehnica alsecco de artistul Adrian Botea, îmbrăcat în piatră de Vraţa, adăposteşte moaştele Sfântului Ioan Botezătorul, Sfântului Mucenic Dasie, Sfântului Cuvios Onufrie cel Mare, Sfinţilor Ierarhi Andrei şi Ciprian, Sfintei Cuvioase Macrina şi Sfintelor Mucenice Marina şi Haritina.

Obştea are nouă vieţuitoare şi pe părintele duhovnic Ioan Danci şi posedă ateliere de croitorie şi broderie, în care se confecţionează veşminte şi acoperăminte bisericeşti.

Dacă mănăstirea este ridicată din voinţa Domnului, poate chiar pe locul în care au poposit Sfântul Apostol Andrei şi ucenicii săi în drumul lor de la peştera în care locuiau, din apropiere, spre cetatea Derventului, cum cred maicile, povestea maicii stareţe Onufria Matei este de-a dreptul tulburătoare. Şi asta pentru că ea poartă în sine nu numai semnele unei chemări de sus la slujire, ci şi lucrarea ocrotitoare şi minunată a Maicii Domnului.

Minunile Maicii Domnului

"Nu am cuvinte să spun ce simt aici. Am pornit de la nişte grajduri şi, după şapte ani, am ajuns la ceea ce se vede. Ce putem spune altceva decât că Dumnezeu a lucrat în chip minunat?

Am venit aici de la Mănăstirea Ţeghea, din judeţul Satu Mare. Am un frate, părintele Iachint, călugăr la Dervent, şi încă unul, tot monah, la Mănăstirea Breaza, din judeţul Braşov. Am ajuns toţi în mănăstire, sigur, prin lucrarea lui Dumnezeu. Tatăl nostru este foarte credincios. De mici am fost duşi la biserică, la mănăstirea din sat, şi toate acestea au reprezentat un imbold spre slujire. În 2005 am fost numită stareţă aici. Vreau însă să vă povestesc despre o minune a Maicii Domnului. În 2009, am fost într-un pelerinaj în Ucraina şi Rusia. Ne-a dat cineva bani să cumpărăm de la Lavra Pecerska crucea pentru turla bisericii noastre. Am cumpărat-o şi am plecat mai departe.

Am mers să ne închinăm la Mănăstirea Kitaev, foarte aproape de Kiev. Acolo se afla o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul. Când am ajuns în faţa ei, am fost copleşită. Am început să plâng. Am vrut acea icoană, dar nu era de vânzare. Îmi rămăsese sufletul la ea.

Am plecat apoi spre Rusia. Când am ajuns la Mănăstirea Sofrino din Moscova, am văzut aceeaşi icoană, care era de vânzare. Dar eu nu aveam bani pentru a o cumpăra. Am zis atunci: "Maica Domnului, nu ştiu ce faci, dar te vreau la noi acasă". Am mers la pelerinii din autocar pentru a împrumuta 2.000 de euro. Aşa am cumpărat icoana. Ghidul mi-a spus că e cu neputinţă să o trecem graniţa. Dar Maica Domnului voia altceva.

Am aşezat icoana ambalată pe un scaun în autocar. A venit vameşul, s-a uitat la ea, a întrebat ce este şi a plecat mai departe fără să mai spună altceva. Mai mult de atât, când am ajuns în ţară, nici unul din pelerini nu a mai vrut banii înapoi. Şi aşa a ajuns icoana Maicii Domnului "Potoleşte întristările noastre" în paraclisul Mănăstirii Lipniţa.

În toamna aceluiaşi an, am reuşit să citesc acatistul icoanei abia pe 6 noiembrie, după Sfânta Liturghie. Apoi am plecat la Hârşova, cu treburi. La întoarcere, aici, în pădurea de la Băneasa, fiind ceasul 2 noaptea, mi-a ieşit în faţă un uriaş porc mistreţ.

Era atât de mare, încât stând la volan îi vedeam capul prin parbriz. Nu l-am mai putut evita. Animalul a căzut sub maşină, gata-gata să ne răstoarne. Dar, când am ajuns acasă, am observat că maşina nu avea nici măcar o zgârietură! Toate acestea nu pot fi decât minuni ale Maicii Domnului", ne-a mărturisit maica stareţă Onufria.

Am mai privit încă o dată mănăstirea înainte de a pleca de la Lipniţa. Şi cele văzute, şi cele auzite ne-au convins că nimic în lume nu este întâmplă-tor, ci doar minune în harul Domnului. De aceea, în acele clipe de pace am simţit nevoia să rostim câteva cuvinte din acatistul Mucenicului Dasie, ocrotitorul mănăstirii: "Stând înaintea tronului lui Dumnezeu te rogi cu multă smerenie, Sfinte Mucenice Dasie, zicând: "Mântuieşte, Doamne, pe toţi cei care m-au pus mijlocitor înaintea slavei Tale, dăruieşte-le harul Tău să-i întărească şi să-i povăţuiască şi le împlineşte toate cererile cele de folos!"".