Prezenţa Sfântului Dimitrie cel Nou în centrul oraşului Bucureşti vorbeşte lumii de astăzi despre harul şi binecuvântarea pe care Dumnezeu le dăruieşte celor ce se roagă cu credinţă Lui. Mijlocirile făcute de sfinţi pentru oamenii care le cer ajutorul aduc alinare sufletelor şi trupurilor. Multe fapte minunate s-au petrecut şi la racla moaştelor Cuviosului Dimitrie cel Nou. Câteva dintre ele ne-au fost povestite de mai mulţi părinţi, slujitori la Catedrala patriarhală, care adăposteşte, de mai bine de 200 de ani, trupul nestricăcios al smeritului păstor din Basarabi.
Părintele Daniel Pantazi, mai întâi cântăreţ, începând cu anul 1973, iar mai apoi slujitor al Catedralei patriarhale din 1985, ne-a mărturisit: „Mi s-a întâmplat să aud de la cineva despre ajutorul deosebit primit de la Sfântul Dimitrie cel Nou. Omul cu pricina avea meseria de horticultor, fiind şi un foarte bun cântăreţ bisericesc. Biserica unde mergea şi unde l-am întâlnit era situată lângă Poşta Mare. Îl chema Dumitru şi venise în Bucureşti din Constanţa. Când a ajuns în Capitală, a început să muncească şi s-a căsătorit aici. Fata pe care o luase era una cu înclinaţii mai lumeşti. Văzând că nu se potrivesc, au hotărât să se despartă. Uşor de zis. Dacă divorţa, băiatul rămânea fără casă, pentru că locuiau în apartamentul fetei. Văzându-l abătut, lumea din biserica unde cânta îl întreba: «Domnuâ Dumitru, de ce sunteţi aşa întristat?» El le răspundea: «Am nişte necazuri acasă. Acum sunt pus în situaţia de a nu avea unde să locuiesc. Nu am unde mă duce».
Dumitru a început să meargă des la Catedrală pentru a se închina la moaştele Cuviosului. Trecând mai multe zile, într-o noapte i s-a arătat Sfântul în camera unde se odihnea. Omul l-a recunoscut. Avea chipul asemenea cu cel zugrăvit în fresca de la raclă. Nu i-a spus nimic, doar a înclinat puţin capul, după care a dispărut. A doua zi, ieşind din biserică, Dumitru a plecat din nou îngândurat. Mergea fără nici o destinaţie. Din urmă, a fost ajuns de o bătrână. L-a întrebat: «De ce eşti mereu lipsit de bucurie?» «Nu am unde să mă duc. Soţia mă goneşte de acasă, nu am unde locui». «Dacă cauţi gazdă, eu am două camere. Vino şi vezi». Dumitru a plecat la bătrânică şi a rămas la ea. S-a căsătorit cu nepoata acesteia şi viaţa lui a reintrat pe făgaşul normal. Pentru priceperea lui în aranjamentele florale, Dumitru a ajuns să fie cunoscut chiar de Ceauşescu, care i-a dat sarcina să se ocupe de cele mai importante grădini publice din Bucureşti. Ba i l-a recomandat şi preşedintelui Iugoslaviei, Tito, care l-a primit la Belgrad pentru a înfrumuseţa grădinile din capitala sârbă. Dumitru are acum 80 de ani.“
Omul care a plecat fără cârje de la moaştele Cuviosului Dimitrie
Părintele Iustin Bulimar, slujitor la Catedrala patriarhală din anul 1989, povesteşte despre faptele minunate petrecute în viaţa creştinilor care s-au rugat la moaştele Sfântului: „În 1989, în urma slujbei Sfântului Maslu, un credincios pe care eu l-am văzut de mai multe ori participând la această Sfântă Taină şi la celelalte slujbe ale Bisericii rămânea întotdeauna ultimul de se închina. Şi, într-una din zile, la fel procedând, a urcat la racla sfintelor moaşte (dar de ce rămânea ultimul să se închine? - pentru că umbla cu cârje), şi-a aşezat cârjele, ca de obicei, ca să şi le poată lua după rugăciune, după îngenuncherea pe care o putea face el acolo în felul lui, şi minunea s-a întâmplat: s-a ridicat, s-a închinat, a coborât treptele, n-a realizat pe moment că el de fapt îşi uitase cârjele şi de-abia după ce a coborât Dealul Patriarhiei şi-a dat seama de miracolul, de minunea întâmplată. S-a întors înapoi plângând şi mulţumind cu lacrimi în ochi lui Dumnezeu şi Sfântului Dimitrie, povestindu-i preotului de pe vremea aceea - era un arhimandrit deosebit, un preot evlavios, iubit de credincioşi, părintele Grichentie, care s-a retras după Revoluţie, la pensie, la Mănăstirea Secu - şi dânsul a rămas foarte impresionat, deşi mai văzuse şi alte minuni petrecute la racla Cuviosului Dimitrie cel Nou.“
„Dacă nu te-aş fi văzut cu ochii mei şi nu te-aş fi consultat, nu te-aş fi crezut“
„O altă faptă minunată, îşi aminteşte pr. Iustin Bulimar, este cea întâmplată unei doctoriţe de la Spitalul de Oncologie din Fundeni, care era fiică duhovnicească a unui părinte de la Catedrală, acum superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, părintele Ieronim Creţu. Femeia a venit spunând că nu se simte bine şi că, în urma unui examen făcut de colegii ei de la acelaşi spital, era suspectă de cancer ovarian. Bineînţeles că în urma consultării, fiind depistată pozitiv, primul drum pe care l-a făcut după rezultatul biopsiei, înainte de actul chirurgical, a fost la moaştele Sfântului Dimitrie. Acest caz s-a petrecut sub ochii mei, ştiam deci despre ce este vorba, şi cu emoţie aşteptam toţi rezultatul - să vedem dacă e cancer sau nu. Primul drum pe care l-a făcut a fost acela de la Spitalul Fundeni la Catedrala patriarhală. Disperată, într-un fel, dar având în suflet o credinţă nemărginită, s-a rugat, a venit zile la rând, a urmat un program de cobaltoterapie, în urma căruia a mers la aceeaşi comisie care a investigat-o prima dată şi un mare medic, profesorul Pavel, care era pe vremea aceea şeful Clinicii de Oncologie de la Fundeni i-a spus: «Dacă nu te-aş fi văzut înainte de tratament şi nu te-aş fi consultat eu cu ochii mei, şi ai fi venit acum să-mi spui că ai fost bolnavă, ţi-aş fi spus că eşti nebună». Deci, Sfântul Dimitrie, la fel, a făcut minune şi a vindecat-o, iar dânsa şi astăzi e o mărturie vie, lucrează în continuare şi vindecă, la rândul ei, persoane bolnave de cancer.
Şi cred că sunt şi alte multe minuni pe care Sfântul Dimitrie le-a săvârşit celor ce s-au rugat cu credinţă la racla lui de-a lungul timpului. Eu v-am spus doar două pentru că la acestea am fost martor ocular.“
Pelerinajul, marea minune a Sfântului Dimitrie cel Nou
Părintele protosinghel Arsenie Muscalu, fost slujitor şi duhovnic la Catedrala patriarhală ne-a spus: „Pe lângă vindecarea sufletului şi a trupului, dobândirea liniştii şi a împăcării, primirea de ajutor în lipsuri şi nevoi, Sfântul Dimitrie cel Nou săvârşeşte an de an o minune pe care o trecem cu vederea de multe ori şi anume aceea că la ziua lui de prăznuire reuşeşte să adune atâţia oameni care, mai ales în lumea agitată şi grăbită de astăzi, găsesc cu cale să lase deoparte toate grijile şi preocupările venind să-i aducă cinstire, stând ore întregi, de multe ori pe vreme rea, cu frig sau ploaie, rămânând chiar peste noapte ca să sărute sfintele moaşte, primind în schimb ajutorul Cuviosului.“
„Roagă-te lui Dumnezeu şi Sfântului Dimitrie şi n-o să rămâi fără răspuns!“
Despre minunile Sfântului Dimitrie am aflat şi de la părintele Antim David, mare eclesiarh la Catedrala patriarhală.
„Multe dintre minunile Sfântului Dimitrie, care se săvârşesc permanent la racla sfintelor sale moaşte, sunt cunoscute numai de cei asupra cărora s-au produs şi de Hristos Domnul. Foarte puţine sunt cuprinse în Vieţile Sfinţilor. Eu însumi am fost martor la câteva minuni pe care Sfântul Dimitrie le-a săvârşit aici, în Catedrala patriarhală.
Aş dori să scot în evidenţă una care pe mine m-a marcat foarte mult.
Aveam aici, la Catedrala patriarhală, o creştină, una dintre cele mai fidele, care venea zilnic şi se închina la sfintele moaşte. Avea o mare suferinţă, vorbea foarte rău, stâlcit. Venea şi se spovedea de multe ori la mine. Ar fi trebuit să golesc biserica de lume, căci vorbea foarte tare. De aceea, preferam să o spovedesc într-un loc separat, fără a înţelege mare lucru din spovedania sinceră pe care această persoană o făcea înaintea lui Dumnezeu. Aveam totdeauna grijă să îi spun: «Roagă-te lui Dumnezeu şi Sfântului Dimitrie şi n-o să rămâi fără răspuns!». Acestea erau cuvintele pe care i le strecuram în suflet totdeauna.“
„Părinte, eu vorbesc!“
„Într-o zi de vară, în urmă cu câţiva ani, era puţină lume în catedrală şi o văd pe Stela (aşa o cheamă) cum se aşează la moaştele Sfântului Dimitrie. A stat, cred, un ceas rugându-se Sfântului. Şi s-a ridicat, venind cu bucurie mare în suflet. Atâta mi-a spus: «Părinte, eu vorbesc!». Şi din acea zi sora Stela vorbeşte, o auzim cu toţii cum se exprimă clar, datorită Sfântului Dimitrie, după ce, mai înainte, nu putea să lege două vorbe“.
Stela are în jur de 50 de ani. Este căsătorită şi are două fete. „Avea o viaţă mai dificilă cu soţul ei. Era o fiinţă foarte chinuită. După aceea aveam să aflu, din ceea ce mi-a relatat această creştină, că, de fapt, neputinţa aceasta îi venise din multele bătăi pe care le primise de la soţul ei“, a mai adăugat eclesiarhul Catedralei.
„Vreau să mă duc la Sfântul Dimitrie, căci el m-a făcut sănătoasă!“
„Într-o altă zi, dimineaţa, îşi mai aminteşte părintele Antim, înainte de începerea Sfintei şi dumnezeieştii Liturghii, a venit la mine un creştin a cărui soţie era în comă la spital. Aveau 5 copilaşi, 3 dintre ei erau cu el. M-a marcat suferinţa şi lacrimile lor. Verdictul medicului era: «Nu mai am ce să-i fac. Luaţi-o acasă!». Le-am spus să se roage Sfântului Dimitrie. S-au rugat cu toţii, iar Sfântul i-a mai liniştit. S-au întors la spital cu inima împăcată. Acolo, chiar pe holul din faţa salonului unde era internată soţia, au găsit o hărmălaie de nedescris. Bolnava, fiind conectată la aparate, ca orice om în comă, îşi revenise datorită Sfântului Dimitrie şi îşi scosese toate tuburile. Striga pe holul spitalului, ţinută fiind de asistente şi medici: «Vreau să mă duc la Sfântul Dimitrie, căci el m-a făcut sănătoasă!». Era o zarvă nemaipomenită, avea să îmi spună soţul mai târziu. La patul ei se prezentase cineva, în vedenie, care i-a spus: «Scoală şi du-te acasă la copii şi la soţ!». Era Sfântul Dimitrie cel Nou, de aceea striga în gura mare că vrea să meargă să îi mulţumească. N-au avut ce să-i facă. Au venit la Sfântul Dimitrie, parcă şi acum văd, cu cei 5 copilaşi, cu soţul, în hohote de plâns, mulţumindu-i Sfântului pentru miraculoasa vindecare. După aceea, s-au întors la medici să confirme minunea negrăită pe care Sfântul Dimitrie a făcut-o“, ne-a spus părintele Antim o altă minune a Sfântului Dimitrie, pe care a văzut-o cu ochii săi.
„Părinte, eu vreau să mă spovedesc“
„Multe sunt minunile Sfântului Dimitrie, dar mai importantă decât vindecarea trupească este lucrarea tainică pe care Sfântul Dimitrie o săvârşeşte în sufletul omului, faptul că foarte mulţi credincioşi vin şi îngenunchează la sfintele sale moaşte şi se ridică senini, luminaţi, îndreptaţi, pocăiţi şi iertaţi prin rugăciunea şi binecuvântarea sfântului. Aceasta cred că este cea mai mare vindecare pe care Sfântul Dimitrie o săvârşeşte. De altfel, vezi un om care n-a călcat în faţa altarului de multă vreme, care se ridică din faţa raclei şi spune: «Părinte, eu vreau să mă spovedesc» sau «Părinte, am făcut cutare păcat». «Dar cine v-a îndemnat?», îi întreb. «Părinte, nu ştiu ce se întâmplă cu mine, dar când m-am pus la moaştele Sfântului Dimitrie, am simţit că trebuie să mărturisesc păcatul acesta pe care îl tăinuiesc de ani şi ani de zile». Cea mai mare lucrare pe care Sfântul Dimitrie cel Nou o săvârşeşte asta este, aici în mijlocul acestui oraş atât de zgomotos şi preocupat de cele materiale. De foarte multe ori, noi, creştinii, căutăm să vindecăm trupul, să ne vindecăm de cancer, de boli, dar uităm adesea de lucrarea tainică, harică, pe care Dumnezeu o săvârşeşte prin aceste minuni ale sfinţilor în viaţa noastră. Şi mai mult decât atât, este importantă îndreptarea. Nu poţi să rămâi cum ai fost, după ce te-ai închinat la moaştele unui sfânt“, a conchis părintele Antim David, mare eclesiarh al Catedralei patriarhale.
▲ „Antihristul“ pocăit
Părintele protosinghel Dimitrie Irimia, slujitor al Catedralei patriarhale, dă şi el mărturie despre vindecările de boli săvârşite prin mila Sfântului Dimitrie cel Nou: „De obicei, în Biserica Ortodoxă, noi nu contorizăm cazuri de minuni, pentru că aşa Mântuitorul a spus: «Fericit eşti, Toma, că ai văzut şi ai crezut, dar mai fericiţi sunt cei care n-au văzut şi au crezut». Deci, pe acest principiu ne orientăm şi noi în Biserica Ortodoxă şi, aşa cum am spus, nu căutăm să scoatem în evidenţă aceste minuni, pentru că foarte uşor s-ar putea cădea în acest extremism, adică să se creeze la Catedrală un fel de «fenomen Maglavit».
Minunea se produce în sufletul omului, nu trebuie ca, după ce s-a produs minunea, omul să fie interesat, adică accentul se pune pe credinţă, pe relaţia omului cu Dumnezeu, aşa cum avem şi exemplul Sfântului Dimitrie care s-a rugat şi a fost atât de discret toată viaţa, încât cei din timpul său n-au ştiut că el este un sfânt. De unde vine discreţia aceasta? - din faptul că el a înţeles că rugăciunea îl face pe om să aibă o relaţie personală cu Dumnezeu, îl face pe om nu numai să practice rugăciunea, ci să o trăiască şi să trăiască în şi pentru Dumnezeu. Vă voi povesti şi eu două cazuri pe care le consider minuni ale Sfântului Dimitrie.
Unul, petrecut în anul 2004 - a venit la mine cineva în jur de 30-35 de ani şi mi-a spus că doreşte să i se facă special, numai dânsului, dezlegări, pentru că are păcate foarte grave. Sigur, am întrebat despre ce păcate este vorba. Mi-a spus că în timpul regimului comunist a scris o carte care avea subiect anticreştin, împotriva lui Hristos.
Când a ajuns la mine, omul era bolnav, avea o semiparalizie. I-am spus să scrie de-acum şi să îndrepte ce a făcut rău, tot prin scris. Sigur că i-a fost foarte greu, adică nu mai avea aceleaşi pârghii pe care le avusese înainte. Cert este că el a venit tot timpul la Catedrală, a venit în special la moaştele Sfântului Dimitrie, s-a rugat şi, după multă vreme, a ajuns să se îndrepte. El era adus cu maşina, altfel nu se putea deplasa; era în cărucior, paralizat. Numai că, după câţiva ani, şi-a revenit şi el însuşi a mărturisit că, deşi doctorii nu i-au dat nici cea mai mică şansă de vindecare, credinţa în ajutorul Sfântului Dimitrie l-a făcut sănătos.“
„Eu numai cu o mână am zgâriat, dar îmi curge sânge din amândouă“
„Un alt caz care m-a impresionat, îşi aminteşte părintele Dimitrie Irimia, a fost acela al unei doamne ce avea în jur de 40 de ani care, efectiv, a fost revoltată asupra celor din familia ei pentru că veneau şi stăteau la Sfântul Dimitrie foarte multe ore în şir, în ploaie, în frig. De aceea, a venit cu gând vrăjmaş la racla Cuviosului Dimitrie. Ea nu concepea, nu putea înţelege, şi a venit cu acest gând de răzbunare împotriva Sfântului şi cu o mână a zgâriat cu unghiile moaştele Sfântului Dimitrie în locul unde ele sunt descoperite spre a fi sărutate de credincioşi. Când a venit la mine, mi-a spus, ascunzând fapta sa: «Părinte, am fost la toţi doctorii; am o boală foarte rară - îmi curge sânge din buricele degetelor». I-am făcut dezlegări, apoi s-a mai liniştit; era foarte agitată. I-am explicat că trebuie să se spovedească, să ţină post, şi atunci mi-a spus: «Eu numai cu o mână am zgâriat acolo, dar îmi curge sânge din amândouă mâinile». Apoi, a venit cineva din familie şi mi-a spus că s-a vindecat. De atunci nu am mai văzut-o, dar acest caz a fost unul deosebit din câte am văzut şi auzit.“
