Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Reportaj Pelerini în Grecia în Postul Adormirii Maicii Domnului

Pelerini în Grecia în Postul Adormirii Maicii Domnului

Galerie foto (24) Galerie foto (24) Reportaj
Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 11 August 2026

În perioada 1-9 august am condus un grup de pelerini de la Biserica „Sfântul Anton”-Curtea Veche din Bucureşti într-un pelerinaj în Grecia, inclusiv în insulele unde se află moaştele unor importanți sfinţi pentru lumea ortodoxă. Pelerinajul organizat prin Agenția de pelerinaje BASILICA TRAVEL a Patriarhiei Române, avându-l ca ghid pe Florin Răileanu, s-a desfășurat în prima parte a Postului Adormirii Maicii Domnului, oferindu-ne un cadru duhovnicesc deosebit, întrucât am unit rugăciunea cu postul în timpul itinerarului nostru spiritual de pe urmele sfinţilor din Grecia.

Cei 40 de pelerini au mers timp de 9 zile pe urmele sfinţilor în Grecia sub ocrotirea Maicii Domnului, închinându-se în unele dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din Biserica Ortodoxă.

La Tesalonic ne-am închinat la moaștele Sfinților Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Grigorie Palama, David, Teodora şi Vasile ai Tesalonicului, precum și la Sfânta Anisia și la Sfântul Grigorie Kalidis. Duminică, 2 august, am participat la Sfânta Liturghie oficiată în Biserica Sfântului Dimitrie din Tesalonic.

Pe drumul spre Meteora ne-am oprit la mormântul Sfântului Paisie Aghioritul de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Teologul”-Suroti. În complexul monastic Meteora ne-am închinat în mănăstirile „Sfânta Treime”, Rousanou şi „Sfântul Nicolae Anapafsas”.

În insula Corfu ne-am închinat la moaştele Sfinţilor Spiridon şi Teodora, dar şi la fragmente din moaştele Sfinţilor Iacob Persul, Stelian, Ecaterina, Pantelimon şi Muceniţa Paraschevi, iar în insula Kefalonia ne-am închinat la moaştele Sfântului Gherasim.

De Schimbarea la Faţă a Domnului am participat la Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Patras, unde ne-am închinat la moaştele Sfântului Apostol Andrei. În aceeaşi zi am mers la Mănăstirea Megaspileo şi la Mănăstirea Loutraki, unde ne-am închinat la moaştele Sfântului Patapie.

În a şaptea zi de pelerinaj am mers în insula Eghina, unde am poposit la Mănăstirea „Sfânta Treime” și ne-am închinat la moaştele Sfântului Nectarie Taumaturgul. A doua zi am mers la Nea Makri, unde ne-am închinat la moaştele Sfântului Efrem cel Nou în mănăstirea ce-i poartă numele. În aceeaşi zi am mers în insula Evia, unde  ne-am închinat la moaştele Sfântului Ioan Rusul, păstrate în biserica din Prokopi. În drum spre Tesalonic ne-am oprit la Mănăstirea Kato Xenia, unde ne-am închinat la o parte din Brâul Maicii Domnului şi la icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Timp de 9 zile am parcurs peste 3.000 de km în acest circuit de pelerinaj prin Grecia care a inclus Tesalonic, Kalambaka, Igoumenitsa, Rodini (de lângă Patras), Atena şi insulele Corfu, Kefalonia, Eghina şi Evia.

Mulţumim Bunului Dumnezeu pentru acest pelerinaj din Postul Adormirii Maicii Domnului, care ne-a adus multă bucurie prin întâlnirea cu atâţia sfinţi ce ne-au dăruit pace şi binecuvântare.

Citeşte mai multe despre:   pelerinaj  -   BASILICA Travel