Între cele 11 sisteme de organe care asigură existența și funcționalitatea organismului uman se numără și sistemul imunitar. Acesta este format din structuri, celule și molecule responsabile de apărarea
Apa din piscine poate fi sursa unor boli infecţioase
Potrivit specialiştilor în sănătate publică, apa din piscine şi ştranduri poate constitui o sursă de microorganisme infecţioase (bacterii, virusuri, paraziţi şi ciuperci), care, pătruzând în organism, pot genera o serie de infecţii localizate, cel mai frecvent la nivelul pielii, ochilor, urechilor şi tubului digestiv.
Pericolul contactării unor astfel de infecţii există chiar şi în piscinele foarte bine amenajate şi îngrijite, deoarece unii germeni sunt rezistenţi la acţiunea de dezinfectare şi clorizare a apei. Cei mai expuşi bolilor sunt copiii, femeile însărcinate şi persoanele cu un sistem imunitar deficitar. În acest context, Ministerul Sănătăţii (MS) recomandă ca persoanele care au diverse afecţiuni (digestive, cutanate, oculare) să amâne baia în piscină până după vindecarea lor. De asemenea, la cel mai mic semn sau simptom de boală să fie solicitat sfatul unui medic, pentru că toate aceste infecţii pot fi diagnosticate uşor prin semnele clinice specifice mai sus amintite. În plus, ar fi bine să se frecventeze locuri special amenajate şi autorizate, să se respecte regulile de igienă personală şi să se evite înghiţirea apei de piscină. Cele mai frecvente afecţiuni ce pot fi contactate după o baie în piscină sunt dermatozele, printre care pitiriazisul (o micoză a pielii produsă de o ciupercă, caracterizată prin apariţia unor pete mici, de culoare cafeniu închis, localizate cu predilecţie la nivelul toracelui; transmiterea bolii se face prin apa de piscină, dar şi prin utilizarea unui şezlong fără folosirea prosopului personal) şi furunculul (produs de stafilococii din apa de piscină). Mai pot apărea afecţiuni oculare şi ale urechii. Conjunctivita de piscină este produsă adesea de virusuri (adenovirusuri sau enterovirusuri), care, pe lângă manifestările oculare (roşeaţă, edeme palpebrale, dureri în ambii ochi, urmate de hemoragii subconjunctivale), poate fi însoţită şi de febră, faringită sau manifestări neurologice (radiculomielită, paralizii de neuron motor periferic), care apar la scurt timp după infecţia conjunctivală. Otita de piscină se manifestă prin durere, senzaţie de ureche înfundată şi mâncărime în conductul auditiv extern şi este provocată de o ciupercă microscopică prezentă în apa piscinelor. Totodată, există riscul apariţiei, la dezinfectanţii din apă, a unor reacţii alergice la nivelul pielii (dermatite de contact) sau a unor iritaţii la nivelul ochilor (uscarea şi contractarea conjunctivei, dispariţia secreţiei lacrimale şi opacifierea corneei).