Persoanele care petrec în timpul zilei mai mult de zece ore și jumătate stând pe scaun sau întinse pe canapea au un risc crescut de insuficiență cardiacă, infarct sau accident vascular cerebral chiar dacă în re
Bolnavii dializaţi au primit deja carduri de sănătate
Peste 8.000 de carduri naţionale ale asiguraţilor care fac dializă în servicii medicale specializate au fost transmise deja caselor judeţene de sănătate prin poşta militară, de unde au ajuns, apoi, la asiguraţi. Furnizorii de servicii medicale de dializă le vor activa la prima prezentare a pacienţilor la centrul de dializă. „Este un proiect-pilot amplu, care se va desfăşura în toate regiunile ţării şi va cuprinde asiguraţi din toate categoriile sociale. Am considerat necesar ca înainte de a implementa acest sistem informatic la nivel naţional să îl testăm şi în cazul în care sunt probleme să le remediem“, a declarat Radu Ţibichi, preşedintele CNAS.
CNAS a publicat deja şi documentaţia de atribuire a serviciilor de distribuire a cardului naţional de sănătate pentru toţi asiguraţii din sistemul asigurărilor sociale de sănătate, până în prezent fiind tipărite 11.534.000 de carduri.
Cardul va fi distribuit la domiciliul asiguratului şi predat titularului pe baza actului de identitate. După două prezentări la domiciliul asiguratului, dovedite pe bază de document justificativ, operatorul de servicii poştale va preda cardul naţional casei de asigurări de sănătate în raza căreia se află domiciliul asiguratului. (O.B.)