Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Sănătate Dicţionar medical

Dicţionar medical

Data: 05 Septembrie 2008

- melanoză: orice afecţiune dermatologică ce este caracterizată printr-o creştere a pigmentaţiei;

- melc membranos: parte a urechii interne destinată audiţiei;

- Melkersson-Rosenthal (sindrom al lui): ansamblu de manifestări care asociază o paralizie facială recidivantă, o inflamaţie a buzelor (cheilită) şi un aspect particular al limbii, care este parcursă de şanţuri profunde longitudinale (limba plicaturată). Sindromul lui Melkersson-Rosenthal rămâne neexplicat, iar tratamentele medicale împotriva simptomelor bolii se dovedesc puţin eficace;

- meloterapie: tratament medical prin muzică;

- membrană: înveliş care limitează celula sau nucleul celular, un organ sau o parte a unui organ sau care tapetează o cavitate a corpului;

- membrane hialine (boală a): afecţiune a nou-născutului, mai ales a prematurului, cauzată de existenţa membranelor în alveolele pulmonare şi responsabilă de o insuficienţă respiratorie acută. Boala membranelor hialine, legată de un efect de maturitate a plămânilor, survine, în principal, la prematuri (copii născuţi înainte de 35 de săptămâni de sarcină);

- memorie: capacitate a creierului de a păstra o urmă a experienţei trecute şi de a o face să revină în conştiinţă. Memoria este un proces complex, care comportă trei faze: învăţarea, stocarea informaţiei, apoi, restituirea (evocarea şi recunoaşterea). În mod clasic, se disting memoria pe termen scurt, care nu durează mai mult de câteva minute şi memoria pe termen lung;

- Menetrier (boală a lui): gastrită cronică ce este caracterizată printr-o îngroşare importantă a mucoasei gastrice. Tratamentul face apel la administrarea de medicamente antisecretorii sau la chirurgie. Sinonim: gastropatie hipertrofică gigantă;

- Meniere (boala): afecţiune a urechii interne, care se manifestă printr-un ansamblu de tulburări cuprinzând vertij, scăderea auzului şi zbârnâituri în urechi. Boala Meniere afectează urechea internă, responsabilă de auz şi de echilibru. În general, nu afectează decât o ureche, dar poate fi şi bilaterală. Boala survine, în crize, la persoanele cu vârste cuprinse între 20 şi 50 de ani;

- meninge: învelişurile sistemului nervos central, în număr de trei (duramater, piamater şi arahnoidă), fiecare dintre cele trei membrane care învelesc creierul şi măduva spinării;

- meningită: inflamaţie a meningelor şi modificarea sau nu a lichidului cefalorahidian. Numeroase afecţiuni pot fi însoţite de o reacţie inflamatorie a meningelui, ca bolile canceroase sau conectivitele (lupus eritematos). Totuşi, meningitele cele mai frecvente sunt in-fecţioase; sunt clasificate în două grupe, în funcţie de cât de limpede sau purulent este lichidul cefalorahidian.