Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Dicţionar medical
- DTP: prescurtarea de la Vaccin antidiftero-tetano-pertussis - vaccin împotriva difteriei, tetanosului şi tusei convulsive;
- dublu-orb (testare): metodă comparativă a eficacităţii a două terapeutici sau a unui nou medicament şi unui placebo. O testare dublu-orb necesită participarea a două grupuri de pacienţi. Produsul testat este condiţionat în acelaşi mod ca medicamentul utilizat ca referinţă sau placebo. Medicul prescrie pacienţilor unul dintre cele două produse, fără a avea el însuşi cunoştinţă de natura sa. Atunci când experimentarea este încheiată, se analizează rezultatele şi se verifică, în caz de ameliorare, cărui produs îi este datorată; - duoden: prima parte a intestinului subţire, cu care se continuă stomacul. Hrana parţial digerată, care ajunge în duoden, conţine mult acid clorhidric. În duoden, aciditatea este neutralizată de către secreţiile proprii ale duodenului şi de acţiunea bilei şi a sucurilor pancreatice, care se varsă în duoden din vezicula biliară şi pancreas; - duodenita: inflamaţie a peretului duodenului; - duplicitate renală: anomalie congenitală, caracterizată prin prezenţa a doi rinichi pe aceeaşi parte, partea opusă putând să fie normală sau să prezinte aceeaşi malformaţie. O duplicitate renală izolată nu antrenează complicaţii şi nu necesită vreun tratament specific; - durere: senzaţie neplăcută care se manifestă sub diferite forme (arsură, înţepătură, crampă, greutate, întindere), de intensitate şi întindere variabile. Durerea este asociată cu leziuni tisulare, reale sau potenţiale sau descrisă ca şi cum aceste leziuni există. Unii subiecţi descriu o durere în absenţa oricărei cauze fiziologice probabile; totuşi, este imposibil să se facă deosebirea între experienţa lor şi cea cauzată de o leziune reală; - durere radiculară: durere situată în teritoriul inervat de către o rădăcină nervoasă. Este provocată, în general, de o compresie a unei rădăcini, a unui nerv rahidian (legat de măduva spinării), în apropierea coloanei vertebrale. Această compresie poate fi consecutivă unei artroze a coloanei vertebrale, unei hernii discale, unei tumori osoase sau nervoase. O persoană astfel afectată suferă de dureri de cele mai multe ori acute, de furnicături sau de o anestezie a pielii; - Ebola (virus): virusul Ebola aparţine familiei filovirusurilor. Simptomele sunt febră şi diaree, care provoacă, adesea, o deshidratare şi hemoragii. Tratamentul constă în injectarea la subiecţi a serului persoanelor convalescente (care conţine anticorpi); - ECG - electrocardiografie; - ecografie: tehnică ce permite vizualizarea unor organe interne sau a unui făt cu ajutorul ultrasunetelor. Ecografia este folosită şi pentru a dirija gesturile puncţiei sau biopsiei. În blocul operator, aceasta poate ghida explorarea chirurgicală, inclusiv pe cea a leziunilor creierului sau a măduvei spinării; datorită simplităţii şi a calităţii sale de a nu vătăma, ecografia este, adesea, primul examen practicat pentru stabilirea unui diagnostic.