Cancerul colorectal, adică cancerul de colon și de rect, este unul dintre cele mai frecvente cancere în România. Vestea bună este că, spre deosebire de multe alte boli, el poate fi adesea prevenit. Majoritatea
Discuri sintetice contra durerilor de spate
Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Conell University din New York, discurile spinale sintetice fabricate în laborator ar putea reprezenta peste 10 ani o soluţie eficientă contra durerilor de spate. Aceste discuri "vii" sunt căptuşite cu celule capabile să absoarbă şocurile şi, în cadrul unor prime teste, atunci când au fost implantate, s-au comportat exact ca inelele circulare naturale din coloana vertebrală. Până în prezent, ele au fost testate doar pe animale, dar cercetătorii americani consideră că această metodă va putea fi folosită, în mai puţin de 10 ani, şi pe pacienţi umani.



.jpg)