Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Febra moderată ar grăbi vindecarea
Un studiu canadiano-american, prezentat luna trecută, sugerează că dacă avem febră moderată, în cazul unor infecții, nu ar trebui să luăm imediat medicamente antiinflamatoare, pentru că febra ar trece de la sine și chiar grăbește eliminarea infecției. Cercetătorii de la Universitatea Emory, din SUA, și de la Universitatea din Alberta, din Canada, au observat la pești că febra moderată înjumătățește timpul de eliminare a infecției comparativ cu timpul în care s-au vindecat peștii cărora li s-au administrat medicamente împotriva febrei. Mai mult, peștii în mediul lor natural se duc, din instinct, în zone care favorizează declanșarea unei stări febrile, ajutând astfel la eliminarea infecției. În cazul oamenilor, observațiile cercetătorilor americani și canadieni trebuie confirmate și de alte studii, dar mecanismele prin care organismul luptă împotriva infecțiilor sunt similare cu cele din regnul animal. (I. M.)