În urmă cu 20 de ani, îşi făcea apariția primul medicament de tipul GLP-1, exenatida, ca tratament pentru pacienții cu diabet zaharat de tip II. Circa 10 ani mai târziu, Administrația pentru Alimente și
În pandemie a crescut alarmant consumul de antibiotice
Este concluzia specialiștilor întruniți, săptămâna trecută, la conferința organizată de Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, în colaborare cu Spitalul Universitar de Urgenţă „Elias” şi Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” din București, în cadrul proiectului „Întărirea capacităţii instituţionale pentru controlul infecţiilor spitaliceşti şi gestionarea consumului de antibiotice în România”. Fenomenul s-a agravat în perioada pandemiei, când foarte mulți pacienţi s-au prezentat la spital cu infecţii cu Clostridium, dificil de gestionat. Potrivit medicului Adrian Marinescu, „s-a ajuns într-un punct în care orice medic prescrie antibiotic fără să plece de la o relaţie de cauzalitate. Practic, prescrie pe principiul mai bine să fie în plus decât în minus”. Acest lucru duce, din păcate, la rezistența la antibiotice, o problemă de sănătate publică ce ia amploare în întreaga lume. Printre alte probleme semnalate de infecționiști în cadrul conferinței se numără și subraportarea infecțiilor intraspitalicești.



.jpg)