Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Incubator pentru nou născuţi la SJU Tulcea
Organizaţia Salvaţi Copiii a donat secţiei Neonatologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Tulcea un incubator pentru nou‑născuţi, acesta fiind primul echipament nou recepţionat de secţie în ultimii trei ani, precum şi prima donaţie a organizaţiei făcută unităţii spitaliceşti tulcene.
„Mortalitatea infantilă în judeţul Tulcea a crescut, într‑un an, de la 11 la mie la 15 la mie. Din acest motiv am făcut un prim gest prin donaţia incubatorului de transport, care este utilizat în transportul nou‑născuţilor între secţiile SJU, dar şi spre Constanţa. Anual, la SJU sunt înregistrate aproximativ 1.350 de naşteri şi există un procent mare de naşteri cu probleme, care necesită o îngrijire aparte. Rata de prematuritate la Tulcea este de 25%, în contextul în care, în general, este de 10%, ceea ce denotă că femeile însărcinate nu sunt luate în evidenţă, nu se controlează periodic, iar ele vin la SJU neştiind că au o sarcină cu risc şi trebuie să meargă spre alte maternităţi”, a declarat preşedintele executiv al organizaţiei Salvaţi Copiii, Gabriela Alexandrescu.
Potrivit acesteia, organizația a demarat, în 2012, campania pentru reducerea mortalităţii infantile, în cadrul căreia 67 de maternităţi din 37 de judeţe au primit 275 de echipamente, în valoare totală de 2,3 milioane de euro. Anul acesta, organizaţia şi‑a propus să investească 490.000 de euro în dotarea a 30 de secţii de nou‑născuţi din ţară. Fondurile provin din donaţii, iar acestea se pot face cu un sms lunar la 8844 cu textul „Salvez”, în valoare de 2 euro.