Cancerul colorectal se numără printre cele mai frecvente neoplazii în România, iar aproximativ o treime din cazuri sunt localizate la nivelul rectului. Majoritatea tumorilor se dezvoltă lent, pe parcursul mai
Microplastice în ţesuturi cardiace
Substanțele dăunătoare pentru sănătate fac inevitabil parte din viața noastră, prezența lor în organism și efectele nocive fiind semnalate constant de către specialiști. Cel mai recent semnal de alarmă a fost tras de cercetătorii chinezi de la spitalul Anzhen din Beijing, care au descoperit microplastice de tipul celor utilizate în compoziția ambalajelor alimentare în țesuturi cardiace, prelevate de la pacienți în cursul unor intervenții chirurgicale și în probele de sânge prelevate înaintea intervențiilor, relatează cotidianul britanic Daily Mail. Odată ajunse în organism, microplasticele pot favoriza apariția cancerului, a bolilor vasculare și chiar a unor probleme de fertilitate. (I. M.)



.jpg)