Poliartrita reumatoidă este o boală inflamatorie cronică autoimună care afectează în special articulațiile mici ale mâinilor și picioarelor, dar poate asocia și manifestări sistemice. Recunoașterea precoce și inițierea rapidă a tratamentului sunt esențiale pentru prevenirea deformărilor articulare și menținerea unei vieți active. Boala apare mai frecvent la femei, între 30 și 50 de ani, însă poate debuta la orice vârstă, inclusiv în copilărie, formele de boală cu debut juvenil.
Poziția corectă a brațului când măsurăm tensiunea arterială
Un studiu realizat la spitalul universitar Johns Hopkins, numărul 1 în clasamentul spitalelor din Statele Unite, evidențiază că la măsurarea tensiunii arteriale anumite poziții ale brațului pot supraestima semnificativ valoarea acestui indicator al sănătății cardiovasculare, ceea ce poate duce la un diagnostic fals de hipertensiune arterială.
Cele mai recente ghiduri de practică clinică ale Asociației Americane a Inimii subliniază mai mulți pași-cheie pentru o măsurare precisă, inclusiv dimensiunea adecvată a manșetei, susținerea spatelui, picioarele așezate pe podea fără să fie încrucișate și o poziție adecvată a brațului, în care mijlocul unei manșete reglabile pentru citirea tensiunii arteriale este poziționat la jumătatea nivelului inimii pe un braț sprijinit pe un birou sau o masă, notează publicația online 360medical, care preia studiul cercetătorilor americani. Brațul ar trebui să fie sprijinit pe o masă, cu mijlocul manșetei poziționat la nivelul inimii.
Celor 133 de participanți la studiu li s-a măsurat tensiunea arterială de mai multe ori, în diferite poziții ale brațului: sprijinit pe birou (metoda recomandată), sprijinit pe genunchi, respectiv, atârnat fără sprijin pe o parte. Când participanții aveau brațul sprijinit pe genunchi, tensiunea arterială sistolică (valoarea mare) a fost supraestimată cu aproximativ 4 puncte, iar cea diastolică (valoarea mică) tot cu 4 puncte. Brațul nesprijinit atârnat pe lateral a condus la discrepanțe și mai mari: sistolica a fost supraestimată cu aproximativ 7 puncte, iar diastolica cu 4,4 puncte.
Efectul a fost și mai pronunțat în cazul persoanelor diagnosticate deja cu hipertensiune arterială, iar, în cazul celor cu niveluri hipertensive, poziționarea brațului pe o parte a dus la o supraestimare uriașă, de 9 puncte, a tensiunii arteriale sistolice. (I. N.)



.jpg)