Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Program gratuit de radioterapie pentru bolnavii de cancer
Conform unui comunicat al Ministerului Sănătăţii (MS), pacienţii cu afecţiuni oncologice vor beneficia, începând cu data de 1 mai, de un subprogram de radioterapie distinct, în cadrul programului naţional de oncologie. „Radioterapia este sectorul cel mai vitregit din oncologie. Avem încă pacienţi pe listele de aşteptare pentru aceste proceduri. Până anul acesta, România nu a dezvoltat un sistem naţional de radioterapie. Anul acesta am schimbat modul de organizare şi implementare a programelor naţionale de sănătate şi am elaborat un subprogram exclusiv de radioterapie care va beneficia de alocarea unui buget distinct, fapt ce va permite o mai mare predictibilitate şi adaptare la nevoile reale ale pacientului oncologic. În cadrul acestuia, tratamentele de radioterapie vor fi decontate integral atât în unităţile sanitare de stat, cât şi în cele private“, a declarat ministrul sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, potrivit Agerpres. În 2014, Ministerul Sănătăţii a semnat un acord cu Banca Mondială pentru deschiderea de noi centre de radioterapie. Proiectul va beneficia de o finanţare de 40 milioane de euro. (Otilia Bălinişteanu)