Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Răspundem cititorilor: Nu consumaţi multă apă, dacă suferiţi de ascită
Irina H., Buzău: "Ce regim alimentar este indicat bolnavilor de ascită?"
Prof. Constantin Milică: Bolnavii de ascită trebuie să ţină seama de necesitatea unei terapii energice, bine controlate, în funcţie de formele clinice ale bolii şi de complicaţiile apărute. În timpul crizelor de ascită cirotică se începe cu câteva zile de repaus alimentar, restricţie de sare, consumând numai lichide: sucuri din legume proaspete (morcov, sfeclă roşie, varză, ţelină, pătrunjel rădăcini, tomate şi ridichi negre necurăţate de coajă şi rase fin în piure de cartofi), sucuri şi compoturi din fructe, precum şi ceaiuri medicinale diuretice. Treptat vor intra în alimentaţie produse lactate (lapte dulce, iaurt, brânză de vaci, caş dulce, urdă, telemea), grâu şi orz germinat, pâine veche de o zi, paste făinoase, rasol din carne slabă de vită, pasăre şi peşte alb, untdelemn crud, margarină şi condimente aromate (mărar, pătrunjel, leuştean, cimbru, dafin), pentru a stimula apetitul în cazul dietei hiposodate. Foarte bune efecte are supa preparată dintr-o ceapă fiartă în lapte, consumată zilnic la masa de amiază. Dimineaţa şi seara este recomandat sucul de ceapă (un păhărel într-o cană cu lapte dulce, cald şi îndulcit cu miere), din care se ia câte o lingură, cu acţiune diuretică în ascită. La persoanele care suportă usturoiul este indicat să se consume zilnic minimum 2-3 căţei sau suc obţinut prin stoarcerea a 3 căpăţâni, care se bea în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, fără a mânca nimic până la ora prânzului. Salatele consumate zilnic trebuie să conţină varză crudă, lăctucă, pătrunjel, mărar, spanac, năsturel. Timp de două luni se va face o cură cu fructe proaspete (cireşe, vişine, caise, piersici, prune, gutui, pepeni verzi, căpşuni, agrişe, afine, fragi, coacăze negre şi roşii, lămâi, portocale), cu efecte de mărire a diurezei, creşterea rezervei de glicogen a ficatului şi îmbunătăţirea funcţiei de dezintoxicare. Cura de struguri, consumaţi dimineaţa pe nemâncate, la ora 11:00, şi seara, la ora 17:00, s-a dovedit foarte eficientă în combaterea ascitei declanşată în urma unei hepatite. Datorită acumulării de lichide în corp, se impune diminuarea consumului zilnic de apă, concomitent cu respectarea dietei hiposodice.