Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Test revoluţionar pentru depistarea precoce a autismului
Cercetătorii de la Centrul de excelenţă din domeniul cercetărilor asupra autismului din San Diego au conceput un test revoluţionar, cu ajutorul căruia pot depista autismul la copii chiar de la vârsta de un an. Astfel, în doar cinci minute, testul poate detecta această afecţiune, până acum fiind experimentat pe un eşantion de 10.000 de copii. În prezent, diagnosticul de autism pentru un copil este pus foarte târziu, adeseori după multe luni sau chiar ani, diminuând considerabil şansele pe care le au aceşti copii, precum şi începerea precoce a îngrijirilor medicale. Noul test se adresează părinţilor şi cuprinde un chestionar simplu: "Poate copilul dumneavoastră să vă urmărească cu privirea?", "Reacţionează el la sunete, la vocile dumneavoastră şi la anumite cuvinte?", "Ce gesturi face?" şi "Recunoaşte obiectele?". Aceste întrebări au drept scop cunoaşterea manifestărilor de comunicare considerate a fi normale la această vârstă. Toţi copiii pentru care acest test a evidenţiat un deficit important de comunicare au fost consultaţi apoi şi reevaluaţi la fiecare şase luni, până când diagnosticul a fost infirmat sau confirmat. "Acest program de depistare ar putea fi adoptat de toate cabinetele de pediatrie, cu un cost aproape zero, şi oferă un ajutor sigur copiilor care prezintă întârzieri în dezvoltare", a explicat unul dintre cercetători. (Otilia Bălinişteanu)