La final de an, vă invităm la tradiţionalul nostru concurs de enigmistică ortodoxă, dotat cu premii şi felicitări. Vă propunem un careu de cuvinte încrucişate. Sănătate sufletească şi
Abu Simbel - cea mai mare mutare de sit arheologic
În secolul al XII-lea î.Hr., faraonul Ramses al II-lea construia, pentru a marca o celebră bătălie împotriva hitiților – Bătălia de la Kadesh -, un complex monumental, format din temple și statui uriașe, complex care mult mai târziu, în zilele noastre, a fost mutat cu zeci de metri, din calea apelor Nilului, după ce s-a construit barajul de la Assuan. Mutarea, petrecută în anii ’60, reprezintă un record, fiind cea mai mare realizare inginerească în mutarea unui sit arheologic.
Domnia faraonului Ramses al II-lea a fost presărată de campanii militare importante, iar traseul său a putut fi înțeles de către istorici datorită inscripțiilor pentru care faraonul a ordonat să fie lăsate pe edificiile sale.
Complexul a fost construit în stânca muntelui și este format din două temple, unul mai mare dedicat lui Ramses și unul de dimensiuni mai mici dedicat soției sale Nefertari.
Fațada marelui templu, dedicat lui Ramses, este săpată în stâncă pe o lungime de aproximativ 55 de metri, are 33 metri înălțime și 38 metri lățime, iar în față străjuiesc patru statui ale lui Ramses al II-lea. În partea de sus, pe fațadă, este sculptat un șir de babuini, zâmbind răsăritului. Deasupra intrării este inscripționat numele regelui Ser-Ma’at-Ra, iar între picioarele giganticelor statui se găsesc mai multe sculpturi mai mici ale familiei lui Ramses al II-lea: mama sa, Mut-tuy, soția sa Nefertari, precum și fiii și fiicele lui. Pe pereții templului este descrisă bătălia de la Kadesh, purtată de Ramses cu hitiții.
Acest important complex arheologic al Egiptului Antic a fost în pericol în urma creșterii apelor Nilului, cauzată de ridicarea barajului de la Assuan, așa că inginerii au trebuit să găsească soluții pentru mutarea sa.
Siturile arheologice au fost dezmembrate și reasamblate cu 65 de metri mai sus și 200 de metri în spatele locului original, care a fost acoperit de apele lacului Nasser.