La final de an, vă invităm la tradiţionalul nostru concurs de enigmistică ortodoxă, dotat cu premii şi felicitări. Vă propunem un careu de cuvinte încrucişate. Sănătate sufletească şi
Chihlimbarul românesc de la Colţi
Chihlimbarul, această capodoperă a naturii, nu o piatră, ci mai degrabă o sevă de copac fosilizată, se găsește în puține zone din lume, dar printre acestea se află și comuna Colţi, din judeţul Buzău. Locul a dat două bucăți de chihlimbar de dimensiuni impresionante, de aproximativ două, respectiv 3,5 kilograme, care acum sunt expuse în muzee. Cercetătorii au descoperit astfel de pietre în 160 de nuanțe.
Această comună, formată din satele Aluniş - unde este o celebră biserică de piatră săpată în stâncă de ciobani în anul 1274 şi care a funcţionat ca mănăstire până în 1871, Colţi, Colţii de Jos şi Muscelu Cărămăneşti, este importantă în lumea iubitorilor de chihlimbar fiindcă în satul Colţi a existat singura exploatare din ţara noastră, iar astăzi se află acolo un Muzeu al Chihlimbarului. Numele comunei provine de la muntele Colţi, munte care are culmea în formă de semicerc, cu 7 colţi de piatră. Muzeul Chihlimbarului din Colţi a fost înfiinţat în anul 1979, refăcut între 1980 şi 1983. Muzeul se află într-o casă cu etaj, având arhitectură rurală specifică locului, construită în 1973-1974. Muzeul adăposteşte o mare varietate de mostre de chihlimbar, provenite din zăcămintele extrase din minele din împrejurimi sau din alte zone din Munţii Buzăului.
Una dintre cele mai frumoase opere de artă realizate din chihlimbar este `Salonul de chihlimbar”, realizat de specialişti ruşi ca o copie a lucrării cu acelaşi nume pierdută în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Originalul a fost realizat la comanda regelui Prusiei Frederic Wilhelm I în anul 1716, pentru ţarul Petru cel Mare. Decoraţiunile originale nu au fost găsite nici până astăzi, însă copia actuală poate fi admirată în Palatul Ecaterina din oraşul Puşkin, la circa 25 de kilometri distanţă de oraşul Sankt Petersburg.