Ziua de 10 ianuarie 2024 a fost termenul-limită de trimitere a scrisorilor sau a mesajelor de răspuns la concursul nostru tradiţional de la final de an. Şi anul acesta am primit scrisori din toate regiunile ţării,
Tichetele de vacanţă sunt blocate din cauza comisioanelor
Ministrul Turismului, Elena Udrea, a declarat, vineri seara, că tichetele de vacanţă se distribuie cu întârziere, din cauza discuţiilor pe marginea comisioanelor pe care le doresc cei implicaţi în acordarea acestora.
„Din păcate, este ca la români... Există discuţii pe comisioane, dacă ia agenţia, firma de turism sau sindicatul mai mult. Avem o măsură extraordinar de bună care nu poate funcţiona din cauza discuţiilor pe marginea comisioanelor, cine şi cât câştigă“, a afirmat ministrul Elena Udrea. Ea a mai spus că actul normativ prin care se acordă tichetele de vacanţă prevede ca firma care emite tichetele de vacanţă să fie aleasă de angajator în acord cu sindicatul, lucru care permite reprezentanţilor sindicaliştilor să se implice. „Acum e o discuţie ca ministerul să lase liber comisionul, lucru pe care nu îl voi accepta, pentru că deja statul face un efort pentru turismul românesc“, a menţionat Udrea.