La sfârşitul săptămânii trecute, Organizaţia Tinerilor Ortodocși Români din cele două Americi (ROYA) a organizat „Congresul Tinerilor 2020”, în cadrul căruia au fost discutate diferite probleme de ordin
La sfârşitul săptămânii trecute, Organizaţia Tinerilor Ortodocși Români din cele două Americi (ROYA) a organizat „Congresul Tinerilor 2020”, în cadrul căruia au fost discutate diferite probleme de ordin
În perioada 28-30 septembrie a avut loc a 13-a ediţie a Congresului naţional „Hristos împărtăşit copiilor”, în cadrul căruia reprezentanţi ai Sectorului teologic-educaţional al Patriarhiei Române,
Sâmbătă, 19 septembrie 2020, s-au desfășurat lucrările celui de-al XIII-lea Congres Internațional de Istoria Presei, organizat de ARIP (Asociația Română de Istorie a Presei) în colaborare cu Universitatea din
În perioada 16-18 noiembrie, la München, Germania, s-a desfăşurat prima ediție a Congresului de medicină și spiritualitate creștină, organizat de Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale
În perioada 23-24 noiembrie, în Casa franciscană „La clarté Dieu” din Orsay, oraș situat la 25 de km sud-est de Paris, va avea loc congresul anual al ACER-MJO (Acțiunea Creștină a Studenților Ruși –
Începând din anul 1994, Mitropolia de Veria - străvechiul oraș Beroia - din Grecia organizează un Congres interortodox închinat vieţii şi activităţii Sfântului Apostol Pavel, congres ajuns la a 25-a edi
Cu deosebită bucurie, am primit şi anul acesta, 2019, prin bunăvoinţa Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Panteleimon, invitaţia de a participa la lucrările celei de a XXV‑a ediţii a Congresului
Potrivit Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), așa cum a fost modificat prin Tratatul de la Lisabona din 2007, „Uniunea respectă și nu aduce atingere statutului de care beneficiază, în temeiul
La sfârșitul săptămânii trecute, în zilele de 12 şi 13 aprilie 2019, s-au desfășurat la Iași lucrările celui de-al XII-lea Congres internațional de istoria presei, sub genericul: „190 de ani de presă
A 24-a ediție a Congresului Internațional de Teologie „Pavlia”, organizat anual de Mitropolia de Veria, Nausa și Kampania, a început marți, 26 iunie 2018, la Veria, în Grecia. Delegatul Preafericitului
La Palatul Patriarhiei din București a început marți, 24 octombrie 2017, Congresul Internațional de Teologie, intitulat „Viaţa Bisericilor Ortodoxe în timpul comunismului – persecuţie, rezistenţă şi
În perioada 23-29 octombrie 2017, la Palatul Patriarhiei din București se va organiza, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Congresul internaţional de teologie
Peste 600 de chirurgi cardiovasculari din din Europa, Asia şi SUA s-au reunit la Iaşi pentru a lua parte la cea de-a XIII-a ediţie a Congresului Societăţii Euro-Asian Bridge, organizat în perioada 21-24
Urmând o frumoasă tradiție, începută în anul 1994, Mitropolia de Veria - străvechiul oraș Beroia - din Grecia organizează un congres interortodox închinat vieţii şi activităţii Sfântului Apostol Pavel,
În contextul anului 2015, declarat în Patriarhia Română drept Anul omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi și Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete,
La Centrul naţional pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” din Bucureşti au debutat ieri, 19 octombrie 2015, lucrările Congresului internaţional de teologie „Relația dintre parohie și școală în
La Veria, în Grecia, s-a încheiat ieri a XXI-a ediție a Congresului internațional de teologie „Pavlia”, dedicat Sfântului Apostol Pavel. Evenimentul a fost organizat de Mitropolia de Veria, Naousa și Kampania,
Înaltpreasfinţiei Sale, Înaltpreasfinţitului Părinte Pantelimon, Mitropolitul Veriei, Nausei şi Kampaniei Înaltpreasfinţia Voastră, Cu bucurie am aflat că şi anul acesta Sfânta Mitropolie a Veriei,
La Veria, în Grecia, se desfășoară în aceste zile a 21-a ediție a Congresului internațional de teologie „Pavlia", dedicat Sfântului Apostol Pavel. Evenimentul este organizat de Mitropolia de Veria, Naousa
Ierarhi, teologi şi oameni de cultură au participat pe 16-17 octombrie la un congres despre opera Sfântului Dionisie Areopagitul, la Cluj-Napoca, organizat de Universitatea „Babeş-Bolyai“ (UBB),
La Centrul naţional pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae“ din Bucureşti se desfăşoară, în perioada 6-7 octombrie, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel,



