În Duminica a 3‑a după Rusalii, credincioșii Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” Comănești au avut bucuria de a participa la binecuvântarea lucrărilor de renovare, consolidare și înfrumusețare
În Duminica a 3‑a după Rusalii, credincioșii Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” Comănești au avut bucuria de a participa la binecuvântarea lucrărilor de renovare, consolidare și înfrumusețare
În Duminica a 3‑a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Parohia „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din localitatea Po
În a treia duminică după praznicul Pogorârii Sfântului Duh, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din
În Duminica a 3‑a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, înconjurat de un important sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica
În Duminica a 3‑a după Rusalii (Despre grijile vieții), Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat
În Duminica a 3‑a după Rusalii, 25 iunie, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, au
Duminica a 3-a după Rusalii (Despre grijile vieţii) Matei 6, 22-33 Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul; dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar dacă ochiul tău va fi rău, tot
În planul lecturii liturgice a Evangheliei, Duminica a 3-a după Rusalii poartă cu sine un nume mereu actual: Despre grijile vieții! (Matei 6, 22-33). În plină memorie a Predicii de pe Munte, avem de a face cu o
În Duminica a 3-a după Rusalii, credincioșii bucureșteni s-au adunat în rugăciune la Catedrala Patriarhală, participând la Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul,
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit în Duminica a 3‑a după Rusalii un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței
În Duminica a 3-a după Rusalii, biserica ocrotită de Sfinții Apostoli Petru și Pavel din orașul Curtici, județul Arad, și‑a sărbătorit hramul. Membrii comunității parohiale au luat parte cu bucurie la
În Duminica a 3‑a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Zagon, județul Covasna.
În Duminica a treia după Rusalii, 3 iulie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din
În Duminica a 3‑a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a poposit în mijlocul credincioşilor din Parohia Isverna, judeţul Mehedinţi, unde a săvârşit Sfânta
În Duminica a 3‑a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a liturghisit în Parohia „Sfântul
În Duminica a 3‑a după Rusalii, comunitatea parohială din Hălmeag, județul Brașov, l-a primit în mijlocul ei pe Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, care
„Să nu ne lăsăm subjugați de lucrurile secundare, ci să urmărim esențialul, adică rugăciunea și comuniunea cu Dumnezeu”, a fost îndemnul adresat duminică, 3 iulie 2022, de Înaltpreasfințitul Părinte Ci
În Duminica a 3‑a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a poposit în Parohiei Var, județul Caraș‑Severin. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie și l‑a instalat în
În Duminica a 3‑a după Rusalii, la Catedrala Patriarhală din București, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de
Duminica a 3-a după Rusalii (Despre grijile vieţii) Matei 6, 22-33 Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul; dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar dacă ochiul tău va fi ră
Timpul vieţii noastre se scurge năpădit de tot felul de griji, care mai de care mai importantă pentru contextul social în care existăm. La o evaluare peste timp a acestor griji, pe care le considerăm ale vieţii,