„Împăcați fiind, ne vom mântui prin viața Lui”

În planul lecturii liturgice a Evangheliei, Duminica a 3-a după Rusalii poartă cu sine un nume mereu actual: Despre grijile vieții! (Matei 6, 22-33). În plină memorie a Predicii de pe Munte, avem de a face cu o „oază textuală deasupra căreia Iisus face să zboare păsările cerului, să înmugurească toți crinii câmpului și introduce o omenire care, în schimb, este copleșită de griji și coș­maruri (Matei 6, 26-34)” (G. Ravasi). Aici găsim de șase ori introdus verbul grec merimnan, care este tradus cu a se îngrijora, a se zbate, iar în sensul modern a se agita. Poate că în contextul vieții de astăzi textul este mai plin de sens decât atunci când îl rostește Domnul. O lume alergată, aflată mereu într-un maraton al descoperirii grijilor pe care să și le sature cu efort propriu, se desfășoară cumplit de real sub ochii noștri, prin inimile și viețile noastre. Firea umană îngrijorată pusă în opoziție cu liniștea unei naturi ce-și află cumințenia în purtarea de grijă a Creatorului și îndemnul Dumnezeu-Omului de a lua aminte la acest dezechilibru de emoții.

Cheia textului este o chemare la încredere și încredințare. Domnul ne îndeamnă să înlocuim frica unei rațiuni agitate cu credința în Pronia divină, câștigarea unei rațiuni atârnate duhovnicește, am zice astăzi, de Dumnezeu. Desigur, nu e ușor. Dintre oameni, cei care au încercat dintâi înțelegerea acestor cuvinte sunt Apostolii. Suntem în plină postire, dimpreună cu ei și pentru amintirea lor, căci nu doar Petru și Pavel sunt cei prăznuiți în zilele ce urmează, ci apostolia, chemare și împlinire umană. Cum vor fi sunat dinaintea lor cuvintele Predicii de pe Munte? Cum va fi sunat, în general, chemarea la Împărăție pe care Hristos Domnul le-o adresează și prin ei nouă: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33). Acestea nu sunt simple cuvinte, ci un program de viață. Și încă viață veșnică.

În fond, praznicul ce ne vine în întâmpinarea sufletelor ne dovedește împlinirea cuvintelor rostite de Mântuitorul și cuprinse în Evanghelia duminicii acesteia. În tulburare și în furtună sufletească nu se apropie de noi Harul Duhului Sfânt și nu locuiește cu noi odihnirea cea întru Dumnezeu. Dintâi lecția o trăiesc Apostolii. Toți. Dar cel mai strașnic absolvă greutatea examenului Sfinții Petru și Pavel, martorii cei mai de preț ai convertirii umane la „programul de viață” propus de Iisus Hristos ca Domn și Dumnezeu. De altfel, finalul Predicii de pe Munte ne și aduce „postfața” lecției, căci suntem îndemnați să clădim pe Piatra care este Hristos, și nu pe nisipul aparențelor, pe nisipul falselor fundamente. Iar con­struc­ția credinței ține de împreună-trăirea minunii de a te ști în purtarea de grijă a lui Dumnezeu-Tatăl. Sfântul Petru va trăi din plin aceasta, iertat fiind de lepădarea din zorii Golgotei.

Răspunsul Sfântului Pavel este mult mai amplu în scriitură. Dintre cuvintele sale, textul așezat ca Apostol acestei duminici ne descoperă roadele îndreptării prin credință, arătând în ce mod grijile, greutățile grabei umane pot fi înlocuite cu nădejdea slavei lui Dumnezeu (Romani 5, 2). Dovedindu-ne prin descrierea simplă, așezată oarecum în coloane paralele, în ce mod iubirea lui Dumnezeu vărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt - Cel dăruit nouă - nu rușinează nădejdea, ci o face roditoare. El știe. Apostolii știu. Părinții Bisericii știu. Și toți ne mărturisesc. Împăcați cu Dumnezeu ne mântuim prin viața Lui. De aceea nu îngrijorarea guralivă, ci exigența lucrătoare în Har pentru viețile noastre reprezintă darul Evangheliei pentru înțele­gerea trăirii în Taina Împărăției lui Dumnezeu.