Parohia Bartolomeu Nord din Brașov a organizat o acțiune umanitară prin care peste 150 de copii din comunități sărace au primit, cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului, un pachet cu produse vestimentare și al
Parohia Bartolomeu Nord din Brașov a organizat o acțiune umanitară prin care peste 150 de copii din comunități sărace au primit, cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului, un pachet cu produse vestimentare și al
Parohia ortodoxă românească „Sfântul Ierarh Teodosie de la Brazi” din Osnabrück, Germania, a desfășurat în luna decembrie o acțiune social‑filantropică în colaborare cu pa
La finalul lunii decembrie, în Arhiepiscopia Târgoviștei s‑au desfășurat ultimele activități social‑filantropice ale anului precedent. Astfel, miercuri, 29 decembrie, a avut loc ultima acțiune
Ultima zi a anului 2021 i‑a găsit pe voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale tot în prima linie a ajutorării persoanelor aflate în dificultate. De data aceasta au primit sprijin material din
2021, al doilea an al pandemiei de COVID‑19, a însemnat încă o perioadă de provocare pentru clerul și credincioșii Bisericii Ortodoxe Române în ceea ce privește intervenția în plan
În luna decembrie, membrii Corului de copii „Alexandru Neagu” al parohiei ilfovene Tâncăbești s-au implicat în mod deosebit în activitățile cultural-educaționale și
În ziua praznicului Nașterii Domnului, imediat după Sfânta Liturghie, părintele slujitor al capelei Spitalului Municipal „Sfântul Ierarh Luca al Crimeei” din Onești, pr. Petrică
La Parohia Iancu Vechi-Mătăsari din Capitală au avut loc în luna decembrie a acestui an mai multe acțiuni social-filantropice în cadrul cărora familii de vârstnici, persoane cu dizabilități și
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au desfășurat, în perioada 17‑23 decembrie 2021, acțiuni social‑filantropice în localități rurale defavorizate din mai multe județe din țară.
Peste 500 de copii din judeţele Dolj şi Gorj, majoritatea din mediul rural, s‑au bucurat de daruri din partea Asociaţiei „Vasiliada”, datorită implicării oamenilor care au răspuns la chemarea
În aceste zile premergătoare Praznicului Nașterii Domnului, tinerii și copiii din departamentul de tineret al Parohiei Rotari - „Sf. Iacob Putneanul”, județul Prahova, au pornit cu colindatul din ca
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au ajuns, duminică, 19 decembrie 2021, în localitatea ilfoveană Moara Vlăsiei. Aceștia au adus daruri pentru 80 de copii. Acțiunea s-a
Ca în fiecare an, în preajma sărbătorii Nașterii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului
La inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, în perioada 20-23 decembrie 2021, Eparhia a oferit daruri, în valoare de peste
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părintelui Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, și sub coordonarea preotului paroh Gheorghe Anca, voluntarii parohiei ocrotite de Sfinții Arhangheli Mihail ș
Departamentul social‑filantropic din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului și Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu (AFOS) organizează în această perioadă premergătoare marelui praznic al Naşterii Domnului mai
Miercuri, 22 decembrie 2021, s‑a desfășurat o activitate social‑filantropică în cadrul Protoieriei Vălenii de Munte, județul Prahova. Acțiunea a avut loc în colaborare cu preotul Gheorghe Pop,
În seara zilei de sâmbătă, 18 decembrie, Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului a colindat, alături de părintele de caritate Petrică Timiș, secția de COVID, dar și celelalte
Parohia Dorobanți din Protoieria Sector 1 Capitală a organizat vineri, 17 decembrie, o nouă acțiune socială pentru copiii din localitatea Jugureni, județul Prahova. Cu binecuvântarea Preafericitului
În data de 14 decembrie, cu ocazia apropierii sărbătorii Nașterii Domnului, Protoieria Sector 1 Capitală a desfășurat, prin intermediul Biroului de Asistență Socială, proiectul intitulat „Moș
A devenit deja o tradiție ca, în preajma sărbătorii Nașterii Domnului, Protoieria Ploiești Sud să ofere bucurie și daruri persoanelor cu deficiențe de auz și nevăzătorilor din județul Prahova.