Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Aradului a desfășurat de curând o nouă acțiune de sprijinire a persoanelor aflate în dificultate, prin distribuirea a 150 de pachete cu alimente de bază către persoane vârstnice, familii numeroase și oameni greu încercați de lipsuri și singurătate. Pachetele au conținut produse alimentare esențiale, oferite prin implicarea și generozitatea unor binefăcători. Părintele Bogdan Noghiu, consilier eparhial al Sectorului social-filantropic al Arhiepiscopiei Aradului, a declarat: „Mă bucur că prin oamenii de bine și prin implicarea voluntarilor reușim să continuăm aceste activități și dincolo de momentele festive. Biserica trebuie să rămână aproape de oameni nu doar prin cuvânt, ci și prin faptă, prin prezență și prin grija față de cei aflați în nevoie”. Acțiunea a fost sprijinită de parohiile Chișineu-Criș, Sântana, Felnac, Secusigiu, Sânpetru German, Satu Mare, Firiteaz, Fiscut, Sintea Mică, Zărand, Semlac și Șeitin, județul Arad, se arată pe arhiepiscopiaaradului.ro.
Programul „Sună clopoțelul!” în Protoieria Sector 5 Capitală, la o nouă ediție
Protoieria Sector 5 Capitală a continuat tradiția și a derulat și în acest an acțiunea social-filantropică „Sună clopoțelul!”. Luni, 4 septembrie 2023, peste 100 de elevi proveniți din familii defavorizate, cu posibilități financiare limitate, aflate în evidența Biroului de asistență socială al instituției, au primit ghiozdane complet echipate, necesare la început de an școlar.
Ghiozdanele, încărcate cu penare, caiete și instrumente de scris, au fost oferite la sediul Protoieriei Sector 5 Capitală de părintele protoiereu Valer Ulican: „La început de an școlar, suntem alături de copiii cu probleme de ordin material, proveniți din familii aflate în dificultate de pe raza Protoieriei Sector 5 Capitală. Prin sprijinul oferit ne dorim să îi încurajăm pe acești elevi să iubească școala și să conștientizeze că educația este o prioritate în societate, Biserica oferindu-le ajutorul necesar frumoasei lor dezvoltări spirituale și intelectuale, precum și pentru a obține performanțe școlare, toate acestea cântărind în modul cum copiii se integrează în societate. Suntem bucuroși că putem fi alături de ei la început de an școlar, venind în întâmpinarea lor cu ghiozdane, care au fost dotate cu toate rechizitele necesare participării în condiții optime la orele de curs”, ne-a spus părintele Valer Ulican, protopop al Protoieriei Sector 5 Capitală.
Scopul acestui program constă în prevenirea excluziunii sociale și a abandonului școlar în situațiile de risc, precum și încurajarea performanței școlare.
„Școala, Biserica și familia au un rol deosebit de important în dezvoltarea fizică, intelectuală a ființei umane și, totodată, în formarea spirituală a unui popor. Familia este celula societății, îndeplinind un rol ființial în viața omului. Din nefericire pentru societatea românească, creșterea sărăciei și presiunile economice asupra familiei lasă amprente adânci în viața de familie, repercusiuni ce se răsfrâng asupra educației copiilor și mai ales asupra elevilor, constituind prima cauză în apariția abandonului școlar, un obstacol în calea pregătirii școlare și a accesului la cultură”, ne-a spus Violeta Emanuela Barac, asistent social la Protoieria Sector 5 Capitală.



.jpg)