Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Hagieni, județul Ialomița, în ziua de pomenire a Sfintei Cuvioase Parascheva, 14 octombrie,
Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Hagieni, județul Ialomița, în ziua de pomenire a Sfintei Cuvioase Parascheva, 14 octombrie,
La praznicul Cuvioasei Maici Parascheva de la Iași, a fost hram la Schitul Strâmtura, judeţul Maramureş. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic „Theologos”, dirijat de Florian Vois.
Parohia „Sfânta Vineri” din municipiul Pitești și-a sărbătorit luni, 14 octombrie, hramul, sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. Foarte mulți credincioși au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului. În final a fost săvârșită slujba Parastasului pentru toți ctitorii și binefăcătorii bisericii. Chiriarhul eparhiei a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, amintind de cinstirea pe care poporul român o are față de Sfânta Cuvioasă Parascheva, se arată pe site-ul eparhiei, arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro.
Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva a adunat în rugăciune luni, 14 octombrie, peste 1.000 de credincioși la Mănăstirea Dobrești din comuna Bara, județul Timiș, care și-a sărbătorit hramul. În mijlocul pelerinilor s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, care a săvârșit Sfânta Liturghie. În ajun, ierarhul a binecuvântat cu agheasmă lucrările realizate la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” a Parohiei Bencecu de Jos din Protopopiatul Timișoara 2.
În ziua cinstirii Sfintei Cuvioase Parascheva, luni, 14 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a liturghisit la Mănăstirea „Sfânta Troiță” de la Feleacu, județul Cluj, cu prilejul hramului bisericii monument istoric, ctitorită de Sfântul Ștefan cel Mare.
Luni, 14 octombrie, străvechiul chivot mușatin de la Roman și-a întâmpinat pelerinii veniți din toate colțurile eparhiei pentru a o cinsti pe ocrotitoarea întregii Moldove, cu prilejul sărbătorii hramului. La acest moment de profundă trăire duhovnicească, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, și Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei.
Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iaşi a fost cinstită cu evlavie de credincioşii Parohiei Parcul Călăraşi din Protoieria Sector 2 Capitală. Sărbătoarea a început în ajun, duminică seara, prin săvârşirea
Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași a fost cinstită luni, 14 octombrie, în mod special și în București, la Biserica Domnească „Sfântul Anton”-Curtea Veche, Paraclis Patriarhal, care și-a sărbătorit pentru prima dată cel de-al treilea hram închinat acestei sfinte mult iubite de poporul român. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal.
Biserica ocrotită de Sfânta Cuvioasă Parascheva, ctitorie emblematică pentru cartierul bucureștean Drumul Taberei, și-a serbat astăzi ocrotitoarea spirituală printr-un bogat program liturgic, ce a culminat cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
La Biserica Domnească „Sfântul Anton”‑Curtea Veche din centrul Capitalei, Paraclis Patriarhal, a debutat duminică seară, 13 octombrie 2024, programul liturgic dedicat celui de‑al treilea hram închinat
Biserica Domnească „Sfântul Anton”‑Curtea Veche din centrul Capitalei, Paraclis Patriarhal, își va sărbători luni, 14 octombrie 2024, cel de‑al treilea hram închinat Sfintei Cuvioase Parascheva de la
Parohia Bariera Rahovei din sectorul 5 al Capitalei își va sărbători luni, 14 octombrie, hramul închinat Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași. Încă de sâmbătă, 12 octombrie, bucuria comunității parohiale va fi sporită de aducerea raclei cu cinstitele moaște ale Sfintei Mironosițe Maria Magdalena de la mănăstirea teleormăneană Pantocrator, informează Basilica.ro.
În ziua prăznuirii Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan, după calendarul neîndreptat, Paraclisul „Sfântul Ioan Teologul” din cadrul Reședinței Mitropolitane din Chișinău a fost înveșmântat în straie
Ca în fiecare an, sărbătoarea cea binecuvântată a Iașiului debutează cu tradiționala rânduială a așezării raclei cu moaștele Sfintei Parascheva în baldachinul amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane. Marți dimineața, 8 octombrie, racla a fost scoasă de către un sobor de preoți și diaconi, în prezența Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Începând de miercuri, 9 octombrie, mii de pelerini din întreaga țară sunt așteptați la Iași pentru a se ruga celei care sute de ani binecuvântează ținutul Moldovei.
Din 2004, familia Ion și Florentina Buștei din București aduce, an de an, veșmânt de flori la baldachinul Sfintei Cuvioase Parascheva. Astăzi, 7 octombrie, pentru al 21-lea an, această familie împodobește locul
Catedrala „Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie” și „Sfântul Apostol Toma”, din municipiul Turnu Măgurele, județul Teleorman, și-a sărbătorit duminică, 6 octombrie, cel de-al doilea ocrotitor, pe Sfântul Apostol Toma. Cu această ocazie, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului.
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a târnosit duminică, 6 octombrie, noua biserică cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a Mănăstirii Petroasa Mare, Protopopiatul Lugoj, județul Timiș. La acest moment important din viața mănăstirii au participat peste 500 de credincioși veniți din toate colțurile Banatului, dar și din țară.
În Duminica a 20-a după Rusalii (a Învierii fiului văduvei din Nain), 6 octombrie, Biserica „Sfântul Apostol Toma” din cartierul clujean Mărăști şi-a cinstit ocrotitorul. Cu prilejul hramului, biserica a găzduit fragmente din moaștele Sfântului Apostol Toma și din cele ale Sfântului Ierarh Luca al Crimeei.
Hramul istoric al Schitului Pocrov, „Acoperământul Maicii Domnului”, a fost sărbătorit anul acesta în biserica așezământului monahal, unde credincioșii au venit să se roage înfruntând vremea rece de toamnă, dar regăsindu-se în atmosfera de căldură duhovnicească a praznicului Maicii Domnului.
Marți, 1 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Valea Budului, cu prilejul sărbătorii hramului. Sărbătoarea hramului mănăstiri
În ziua cinstirii Acoperământului Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a liturghisit la Mănăstirea Florești, județul Cluj, cu prilejul hramului așezământului monahal și al împlinirii a 30 de ani de la înființarea mănăstirii.


