La sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, vineri, 25 aprilie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s‑a aflat în
La sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, vineri, 25 aprilie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s‑a aflat în
În ziua de prăznuire a Izvorului Tămădurii, mulţimi de pelerini au venit la Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, pentru a participa la Sfânta Liturghie şi la celelalte slujbe
Hramul Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din municipiul Drobeta‑Turnu Severin, ce a fost sărbătorit joi, 24 aprilie, a reprezentat pentru clerul şi
De sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, sute de credincioși nemțeni au participat în această dimineață, 25 aprilie, la sfintele slujbe săvârșite cu prilejul hramului Mănăstirii Bistrița. Sfânta Liturghie a
Mănăstirea Ghighiu din județul Prahova și‑a sărbătorit vineri, 25 aprilie, hramul principal. În mijlocul obștii monahale și al pelerinilor adunați, ca în fiecare an, pentru a se bucura de frumusețea
Episcopia Caransebeșului organizează în perioada 27 aprilie - 4 mai, sub genericul „Zilele credinţei şi culturii în Episcopia Caransebeşului” - ediţia a XVIII‑a, mai multe evenimente religioase, culturale
Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, s‑a aflat miercuri, 23 aprilie 2025, în mijlocul credincioşilor din Parohia „Sfântul Gheorghe” din municipiul Tulcea, pentru a oficia Sfânta Liturghie cu
Şi în acest an, slujitorii sfintelor altare din Protopopiatul Tecuci, împreună cu mulţimea rugătoare a credincioşilor, s‑au aflat în unitate sfântă cu ierarhul locului, Înaltpreasfinţitul Părinte
Credincioșii din orașul buzoian Nehoiu au sărbătorit miercuri, 23 aprilie 2025, hramul Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din localitate, cunoscută ca o adevărată catedrală a acestei zone, prin măreția sa arhitecturală. În ziua cinstirii ocrotitorului lăcașului de cult, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Răspunsurile la strană au fost date de Corul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei.
În a treia zi de Paști, marți, 22 aprilie 2025, capela Mausoleului Eroilor de la Mărășești, județul Vrancea, și-a sărbătorit hramul, închinat praznicului Învierii Domnului. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, Corul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei oferind răspunsurile la strană. Din soborul de clerici au făcut parte: pr. Marian Gegea - vicar administrativ eparhial, pr. Oscar Frunză - protopop al Protoieriei Focșani II, pr. Cristinel Popa - protopop al Protoieriei Panciu, arhid. Daniel Dumitrică - secretar eparhial, și arhid. Laurențiu Manea.
În amurg de seară, în a treia zi a marelui praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, 22 aprilie 2025, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, înconjurat de un sobor de
Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”-Prisaca din Craiova a îmbrăcat miercuri, 23 aprilie, haine de sărbătoare în timpul Săptămânii Luminate cu prilejul prăznuirii ocrotitorului său spiritual,
La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, miercuri, 23 aprilie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit pentru prima dată la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Dej, județul Cluj, cu prilejul hramului.
Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a săvârşit Sfânta Liturghie în ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe la Schitul din Foltea, lângă Săliște, județul Sibiu. Aşezământul monahal din munţii de lângă Sălişte şi-a cinstit ocrotitorul.
În perioada 30 aprilie - 8 mai 2025, în cadrul manifestărilor cultural-liturgice dedicate hramului Mănăstirii Pantocrator din județul Teleorman, Duminica Femeilor Mironosițe, racla cu cinstitele moaște ale Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, va fi așezată spre închinare în incinta vetrei monahale teleormănene.
În a patra zi de Paști, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. În cuvântul rostit către ieșeni, ierarhul i-a îndemnat să fie „purtători ai biruinței lui Hristos, având un trai simplu, curat și statornic în adevărul credinței”.
Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, obiectiv de referință integrat în ansamblul Palatului Reședinței Patriarhale de pe Colina Bucuriei, și-a sărbătorit miercuri, 23 aprilie 2025, hramul închinat acestui ostaș al lui Hristos. La finalul Sfintei Liturghii, săvârșită în lăcașul de rugăciune, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat viața și virtuțile sfântului militar, explicând, totodată, că este ocrotitorul spiritual a numeroase biserici și orașe din lume, dar și ocrotitor național al unor ţări creștine.
Paraclisul Catedralei Naționale din București și-a sărbătorit luni, 21 aprilie, în a doua zi de Paști, hramul principal. Sfânta Liturghie a fost săvârșită la Altarul de vară de către Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal. Lăcașul de rugăciune are hramul „Învierea Domnului” din toamna anului 2011, când a fost sfințit. La final, ierarhul a oferit din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel distincții voluntarilor Paraclisului Catedralei Naționale, precum și altor binefăcători implicați în campaniile social-filantropice.
La praznicul Intrării Domnului în Ierusalim (Duminica Floriilor), Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Biserica „Intrarea Domnului în Ierusalim” din Florești, județul Cluj, cu prilejul hramului.
În Sâmbăta Sfântului și Dreptului Lazăr, 12 aprilie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s‑a aflat în mijlocul obștii Mănăstirii „Sfinții Ilie și La
În ajunul praznicului Floriilor, 12 aprilie, credincioșii Parohiei „Intrarea Domnului în Ierusalim” din Caransebeș, județul Caraș-Severin, s-au bucurat de vizita Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Ca o anticipare a hramului, Părintele Episcop Lucian a săvârșit Sfânta Liturghie la care au participat numeroși credincioși din parohia cartierului Nord, dar și din întregul municipiu. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.


