Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei a găzduit în această seară cea de-a 15-a ediție a spectacolului cultural-artistic intitulat „Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor”, organizat de Sec
Hramul Catedralei istorice din Baia Mare
În cea de a noua duminică după Sfintele Rusalii, când se citește Sfânta Evanghelie despre potolirea furtunii pe mare, 10 august, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a săvârşit Sfânta Liturghie de hramul Catedralei istorice din Baia Mare „Adormirea Maicii Domnului”, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, și i-a oferit fostului preot paroh Andrei Costinaș distincţia „Crucea Voievodală Maramureșeană”.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul parohiei, dirijat de Gabriela Cânţa, și de Grupul psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, iar la chinonic a interpretat o priceasnă studenta Diana Rednic.
Preasfinţitul Părinte Iustin a ţinut un cuvânt de învățătură pornind de la pericopa evanghelică a duminicii, a potolirii furtunii pe mare de către Mântuitorul Iisus Hristos, și l-a încheiat cu un mesaj adresat tinerilor din ziua de azi, expuși tot mai mult pe furtuna vieții, în care capcanele sunt la tot pasul.
„Deci Hristos să fie cu noi și să vină la noi chiar și în noaptea păcatelor, în noaptea aceasta adâncă în care societatea stă gata-gata să naufragieze, să ne aducă pacea așa cum a adus-o Apostolilor, să liniștească furtuna, să liniștească lumea, să liniștească interiorul nostru, că și noi suntem în furtună, uneori, și prin sufletul nostru trec furtuna și valurile, și, uneori, suntem înfricoșați și ne temem. Să nu ne temem, că Hristos este cu noi, și să ne închinăm Lui, zicând: Doamne, ocrotește-ne și ajută-ne, că Tu ești Fiul lui Dumnezeu!”, a spus ierarhul.
Cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani, părintele Andrei Costinaș a primit din partea ierarhului cea mai înaltă distincție a Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, „Crucea Voievodală Maramureșeană. Preotul paroh Marius Sabou a adus mulţumiri ierarhului şi tuturor celor prezenţi.






.jpg)
