Delegația Mănăstirii Panagia Kato Xenia din Grecia va aduce în București racla cu cinstitul Brâu al Maicii Domnului. Sfântul odor va fi așezat spre închinare în Biserica „Sfântul Ilie” - Ghencea
Slujbă arhierească de sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul la Hârlău
În ziua cinstirii Soborului Sfântului Proroc Ioan, 7 ianuarie, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Hârlău, județul Iași.
Din sobor au mai făcut parte părintele protopop Victor Pîslariu, părintele paroh Gabriel Argatu, părintele Mihai Amargheoalei, precum și câțiva clerici din oraș.
În cuvântul rostit, Părintele Episcop-vicar i-a îndemnat pe cei de față să urmeze exemplul vieții Sfântului Ioan, punând astfel început bun în noul an. După împărtășirea cu Sfintele Taine, credincioșii au primit binecuvântarea ierarhului.



.jpg)
