După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Binecuvântare la hramul mănăstirii vrâncene Soveja
În ziua praznicului Schimbării la Față a Domnului, miercuri, 6 august, Mănăstirea Soveja din județul Vrancea și-a sărbătorit al doilea hram ce a fost marcat prin Sfânta Liturghie și binecuvântarea unor noi edificii ale mănăstirii.
Obștea de maici și credincioșii prezenți l-au avut miercuri în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, care a săvârșit Sfânta Liturghie în Altarul de vară al așezământului, apoi a binecuvântat noul pangar al mănăstirii și noua casă monahală, destinată preotului duhovnic.
Din soborul slujitor au făcut parte opt clerici: pr. Marian Gegea, vicar administrativ eparhial; arhim. Sofian Ardelean, exarh al așezămintelor monahale din județul Vrancea și duhovnic al Mănăstirii Soveja; pr. Dan Necula și pr. Georgian Chioreanu, consilieri eparhiali; pr. Cristinel Popa, protopop al Protoieriei Panciu; pr. Viorel Trif, paroh al Parohiei Câmpuri II; arhid. Daniel Dumitrică, secretar eparhial, și arhid. Laurențiu Manea. Corul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei a dat răspunsurile la strană.
În predica rostită, ierarhul locului a tâlcuit sensurile adânci ale praznicului Schimbării la Față a Domnului, subliniind că această minune petrecută pe Muntele Tabor descoperă adevărata identitate a lui Iisus Hristos - Dumnezeu adevărat și Om adevărat. Părintele Arhiepiscop Ciprian a explicat că lumina care a izvorât din trupul Mântuitorului este lumina dumnezeiască, numită în teologia ortodoxă „lumina taborică”, o manifestare a slavei divine de care sunt chemați să se împărtășească toți creștinii, printr-o viață de rugăciune, curăție și împlinire a poruncilor evanghelice. În acest sens, Înaltpreasfinția Sa a amintit rolul mănăstirilor ca oaze de isihie și de înălțare sufletească, locuri unde, asemenea ucenicilor de pe Tabor, credincioșii pot trăi bucuria vederii luminii lui Hristos. Totodată, chiriarhul a îndemnat la o conștientizare mai profundă a identității creștine și la statornicie în dreapta credință, în iubirea de Dumnezeu și de aproapele, condiții esențiale pentru dobândirea harului Duhului Sfânt.
Sărbătoarea hramului s-a încheiat cu sfințirea a două noi edificii din incinta Mănăstirii Soveja - pangarul și casa duhovnicului -, construite și amenajate în cursul anilor 2024-2025, prin implicarea stavroforei Irina Nuță, stareța așezământului monastic, și a părintelui arhim. Sofian Ardelean, alături de celelalte viețuitoare ale obștii monahale.
În semn de recunoștință pentru binecuvântarea arhierească și pentru purtarea de grijă arătată, de-a lungul timpului, față de chinovia vrânceană, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian a primit în dar o icoană a Schimbării la Față.



.jpg)
