Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Concertul de colinde al școlilor de teologie din Târgoviște

Concertul de colinde al școlilor de teologie din Târgoviște

Galerie foto (12) Galerie foto (12) Știri
Data: 19 Decembrie 2025

În prezența Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, joi, 18 decembrie, la Clubul Studenților din municipiul Târgoviște, s‑a desfășurat concertul tradițional de colinde al școlilor de teologie din eparhie.

Concertul a fost susținut de Grupul „Protopsaltul Macarie Ieromonahul”, dirijat de pr. prof. dr. Ștefan Nuică, și de Corul „Sfântul Voievod Neagoe Basarab”, dirijat de prof. dr. Florinel Cazan, ambele aparținând Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur”, precum și de Corul Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității „Valahia” din Târgoviște, dirijat de lect. univ. dr. Mihail Vlădăreanu.

În deschidere, pr. conf. univ. dr. Cosmin Santi a rostit o meditație despre semnificația teologică și culturală a colindelor românești.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Nifon a subliniat „importanța pastoral‑misionară a muzicii sacre, mijloc binecuvântat pe care Dumnezeu ni l‑a oferit pentru a intra în comuniune cu El, care susține rodnicia rugăciunii și intensitatea splendorii sentimentului religios”, ne‑a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.

„Parte a magnificului tezaur de spiritualitate al civilizației creștine, precum și expresie a specificității religioase a patrimoniului cultural național românesc și al Ortodoxiei, colindele exprimă geniul creator al neamului românesc, care a știut să‑și exprime frumusețea și intensitatea trăirii sentimentului religios prin intermediul unor versuri și melodii simple, reușind, totodată, să cuprindă profunzimea învățăturii noastre de credință. Ele ne îndeamnă să fim misionari ai bucuriei Evangheliei lui Hristos, sădind semințe de speranță și încredere printre contemporanii noștri”, a mai spus Înaltpreasfinția Sa.

Au fost prezenți conf. univ. dr. Cornel Sălișteanu, rectorul Universității „Valahia” din Târgoviște; prorectori și decani ai universității; conducerile celor două școli teologice; prof. Valentin Irinel Stancu, inspector școlar general; prof. Monica Ilie, directorul Casei Corpului Didactic Dâmbovița; ostenitori de la Centrul eparhial, oficialități locale și județene, studenți și elevi împreună cu părinții lor, monahi din mănăstirile eparhiei, precum și numeroși credincioși din municipiu.

 

Citeşte mai multe despre:   concert  -   colind  -   IPS Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh Patriarhal