Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Concert de colinde la Piatra Neamț
Sute de persoane au primit vestea Nașterii Domnului sâmbătă, 13 decembrie, în cadrul concertului de colinde organizat de Protopopiatul Piatra Neamț, la Cinema Mon Amour (Dacia). Intitulat „Rugă colindată”, evenimentul a reunit șapte grupuri și ansambluri din zona Neamțului, care au adus în fața publicului colinde tradiționale și cântări specifice sărbătorilor de iarnă. La concert a participat și Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
Programul evenimentului de sâmbătă seară a fost susținut de mai multe cete de colindători locale îndrăgite, printre care: Camena, Imperialii, Evanghelismos, Melozii Neamțului, Grupul vocal „Flori de Cireș”, Cufărul Borleștiului și Ansamblul „Icoane Moldave” al Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” - extensia Piatra Neamț. Repertoriul a cuprins numeroase colinde tradiționale și cântări specifice sărbătorilor de iarnă, menite să aducă bucurie și lumină sufletească participanților.
La finalul momentelor artistice, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul a transmis un cuvânt de binecuvântare celor prezenți în sală.
Concertul, organizat de Protopopiatul Piatra Neamț și de „ROD - spațiu creativ și de învățare”, a fost prezentat de Ana Maria Țoc.



.jpg)
