Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, s-a aflat duminică, 27 iulie, în mijlocul obştii monahale de la Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”-Feredeu din Protopopiatul Lipova, județul Arad. Ierarhul a fost întâmpinat de părintele arhim. Ilarion Tăucean, starețul mănăstirii, şi de obştea monahală, săvârșind în continuare Sfânta Liturghie în paraclisul de vară al mănăstirii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.



