În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Despre autocefalie la Mănăstirea Feredeu
Mănăstirea Feredeu a găzduit marţi, 2 noiembrie, conferinţa preoţească de toamnă a preoţilor din Protopopiatul Lipova. Conferinţa a avut ca temă "Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române. Libertate, demnitate şi responsabilitate".
Lucrările conferinţei au fost prezidate de către Înalt Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscop al Aradului, şi s-au desfăşurat, prin bunăvoinţa părintelui stareţ Ilarion Tăucean, în biserica de jos a mănăstirii, cu hramul "Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul". În debutul conferinţei, preoţii Aurel Jigovan, de la Parohia Baraţca, şi pr. Adrian Floca, de la Parohia Lupeşti, sub protia părintelui protopop Crinel Onea, au săvârşit slujba de Te Deum. Conferinţa a început cu prelegerea pr. Aurel Jigovan, de la Parohia Baraţca, în care a prezentat pe larg contextul istoric al dobândirii Autocefaliei Bisericii noastre.
Libertate în comuniune
De asemenea, a evidenţiat faptul că ,,unul din principiile care stau la baza Autocefaliei Bisericii noastre este libertatea în comuniune". Pr. Adrian Floca, de la Parohia Lupeşti, a punctat câteva aspecte legate de perioada comunistă când preoţii slujitori ai Bisericii autocefale au fost puşi sub presiunea statului.
Pr. Călin Mădăluţă, de la Parohia Săvârşin, a reliefat importanţa cu care Biserica noastră tratează o astfel de temă, amintind de faptul că, sub îndrumarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-au tipărit trei volume de sinteze despre autocefalie. Părintele vicar Iacob Bupte a adus câteva completări la tema dezbătută, arătând faptul că libertatea pe care o avem ca Biserică autocefală implică o responsabilitate din partea noastră. Lucrările conferinţei au continuat cu discutarea unor probleme administrative, semnalate de pr. consilier Teodor Faur. În încheiere, IPS Timotei a apreciat calitatea lucrărilor susţinute, felicitând preoţii referenţi pentru osteneala lor. Pr. protopop Onea Crinel a mulţumit IPS Timotei pentru grija părintească pe care a manifestat-o şi de această dată faţă de preoţii din acest protopopiat.