Tarifele la călătoria cu metroul s-au majorat, începând de sâmbătă, informează Metrorex. Compania de transport justifică scumpirile prin faptul că această majorare a tarifelor a stat la baza construcţiei
Tarifele la călătoria cu metroul s-au majorat, începând de sâmbătă, informează Metrorex. Compania de transport justifică scumpirile prin faptul că această majorare a tarifelor a stat la baza construcţiei
În termen de cinci ani, pentru a ajunge în zona comercială Băneasa, în Otopeni sau la Aeroportul "Henri Coandă", bucureştenii vor putea lua metroul şi vor evita astfel traficul din zona de nord a Capitalei. Noua
În noaptea de Înviere, trenurile de metrou vor circula la un interval de circa 20 de minute, pe parcursul întregii nopţi. În zilele de 14, 15 şi 16 aprilie, trenurile vor circula după următorul interval,
Compania Metrorex a aniverat, sâmbătă, 32 de ani de existenţă, primul tronson de metrou, Semănătoarea - Timpuri Noi, fiind dat în folosinţă pe 19 noiembrie 1979. În prezent, circa 600 mii de călători
Toţi utilizatorii serviciilor de telefonie mobilă ai Vodafone au acces gratuit la internet în staţiile şi tunelurile metroului din Bucureşti. Cei care nu au activată o opţiune de internet pot face acest lucru
Biletele de metrou şi cele ale CFR Călători vor fi majorate din august cu circa 10%, potrivit informaţiilor remise de reprezentanţii celor două instituţii. Deocamdată, la Metrorex nu se ştie exact procentul de
În zilele de 25, 26, decembrie 2010 şi 1, 2, ianuarie 2011, trenurile vor circula după următorul interval, specific zilelor de sărbătoare, informează Serviciul Relaţii Publice al Metrorex. n pe Magistrala 1
Biletele de metrou se vor scumpi cu 8,12 la sută începând din data de 18 septembrie, a declarat Gheorghe Udrişte, director general al Metrorex. "Tarifele vor fi majorate cu 8,12 la sută începând de sâmbătă,
Majorarea tarifelor la biletele de tren şi metrou, programată pentru 15 septembrie, va fi amânată, potrivit informaţiilor remise de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI). Executivul a aprobat, pe 1
Începând cu data de 15 septembrie, preţul biletelor la tren şi metrou va fi mai mare cu 8 procente, potrivit unui anunţ al ministrului Transporturilor, Radu Berceanu. "S-a aprobat astăzi (miercuri, n.r.) în
Biletele de tren şi metrou se vor scumpi din această lună, după ce conducerile CFR Călători şi Metrorex au cerut în repetate rânduri creşterea tarifelor pentru echilibrarea bugetelor. Ministrul Transporturilor
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, a declarat că planul de restructurare a companiilor de cale ferată nu prevede doar disponibilizări de personal, ci şi reorganizări şi creşterea
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, a declarat că planul de restructurare a companiilor de cale ferată nu prevede doar disponibilizări de personal, ci şi reorganizări şi creşterea
Pierderile înregistrate de CFR Călători şi Metrorex vor determina companiile să majoreze tarifele cu circa 9%, începând din toamna acestui an, potrivit informaţiilor remise Agerpres de Ministerul Transporturilor
Greva de solidaritate de astăzi, 1 iunie, a sindicatelor din transporturile publice - Metrou şi RATB -, programată iniţial între orele 04.00 şi 16.00, se va desfăşura în aceeaşi zi şi în aceleaşi condiţii
Greva de solidaritate de marţi, 1 iunie, a sindicatelor din trasporturile publice - Metrou şi RATB, programată iniţial între orele 4.00 şi 16.00, se va desfăşura în aceeaşi zi şi în aceleaşi condiţii
Transportatorii pe calea ferată, angajaţii de la Metrorex, RATB şi Tarom vor intra marţi, 1 iunie, în grevă generală de o zi, în semn de solidaritate cu profesorii şi celelalte categorii profesionale, a
Metrorex va menţine acelaşi număr de trenuri valabil pentru orele de vârf pe tot parcursul zilei, pentru a prelua traficul suplimentar de călători creat odată cu protestul spontan al şoferilor RATB, a declarat Gh
Din această vară, bucureştenii pasionaţi de mersul pe două roţi îşi vor putea lăsa bicicletele în rastelele care vor fi instalate la gurile de metrou sau le vor putea transporta în vagoane, la preţul unei
Guvernul a aprobat bugetul Metrorex pe anul 2010, cu un fond de salarii mai mic decât cel din 2009, a anunţat premierul Emil Boc la finalul şedinţei de miercuri a Executivului, care a avut loc la Iaşi. Guvernul a ap
Sindicaliştii de la metrou renunţă la greva anunţată pentru joi, după ce liderii Uniunii Sindicatelor Libere Metrou au semnat cu administraţia Metrorex noul contract colectiv de muncă, bugetul de venituri şi