Liga Studenților din Cluj și Organizația Tinerilor din Sibiu organizează, în perioada 11-13 august, un pelerinaj pedestru la Mănăstirea Nicula, dedicat tinerilor care doresc să participe la hramul închinat
Liga Studenților din Cluj și Organizația Tinerilor din Sibiu organizează, în perioada 11-13 august, un pelerinaj pedestru la Mănăstirea Nicula, dedicat tinerilor care doresc să participe la hramul închinat
Cu prilejul împlinirii a 252 de ani de la aducerea moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la București, Arhiepiscopia Bucureștilor a desfășurat, în zilele de 13 și 14 iulie 2026, o acțiune pastoral-misionară dedicată persoanelor private de libertate și angajaților din unitățile penitenciare. Un veșmânt care a acoperit moaștele Ocrotitorului Bucureștilor a fost purtat în pelerinaj prin penitenciarele din Arhiepiscopia Bucureștilor, iar 7.000 de acatiste ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou au fost oferite în dar celor aflați în detenție și personalului din sistemul penitenciar.
În ziua de 9 iulie, străvechea Mănăstire Neamț a devenit loc de pelerinaj și de rugăciune, trăind clipe de profundă înălțare duhovnicească la praznicul închinat Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Îndrumătoarea”, ocrotitoarea și călăuzitoarea acestei binecuvântate vetre monahale, ctitoria Mușatinilor.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în zilele de 6 și 7 iulie 2026, credincioși ai Parohiei „Precista Mică” din Roman au participat, împreună cu părintele paroh Tiberiu Roșu și părintele coslujitor Ionuț Grecu, la un pelerinaj organizat la mănăstiri și așezăminte de referință din Transilvania.
În Duminica a 5-a după Pogorârea Duhului Sfânt, 5 iulie 2026, când în bisericile ortodoxe a fost citită Evanghelia despre vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”.
Cadre didactice ale Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Iași au participat, în perioada 14-20 iunie 2026, la un pelerinaj în Sfântul Munte Athos. Călătoria a oferit
Moaștele Sfântului Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus sunt aduse în pelerinaj de la Mănăstirea Brâncoveanu, județul Brașov, la Mănăstirea Bobota din județul Sălaj, în 23 şi 24 iunie, cu oc
În peisajul duhovnicesc-educațional de la Dunărea de Jos, ultimele zile au fost conturate de evenimente referitoare la catehizarea tinerilor, legătura dintre generații și rolul fundamental al familiei creștine. De la pelerinajul tinerilor la Mănăstirea Buciumeni până la celebrarea celor 30 de ani de la absolvirea Seminarului Teologic din Galați, împletită cu bucuria cursului festiv al noilor absolvenți ai instituției de învățământ și predarea „succesiunii andreiene”, evenimentele recente au reafirmat Biserica drept spațiu al comuniunii vii, unde experiența celor din trecut devine busolă și inspirație pentru entuziasmul celor de astăzi.
Un grup de pelerini din Italia, aflați pentru o săptămână în țara noastră, a fost primit astăzi, 28 mai 2026, la Palatul Patriarhiei, de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar
Beneficiarii Cantinei sociale „Sfânta Filofteia” a Asociației Diaconia, filiala Sector 4, au participat în data de 19 mai la excursia-pelerinaj anuală organizată potrivit tradiției așezământului social din București.
Studenții programului de master „Spiritualitate creștină și viață sănătoasă” al Facultății de Teologie Ortodoxă din București au desfășurat sâmbătă, 9 mai, pelerinajul tematic „Sfinte femei din neamul românesc - modele de viață creștină” la mănăstiri din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor unde au trăit și s-au nevoit sfintele femei românce canonizate recent de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
În taina unei neostoite chemări dintre pământ și cer, dintre dorul omului și milostivirea lui Dumnezeu, pelerinii se îndreaptă către locurile sfinte, iar sfintele locuri, la rândul lor, devin pridvoare ale
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, l-a primit astăzi, 1 mai 2026, la Palatul Patriarhiei, pe părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard, parohul Comunității ortodoxe francofone „Saint Germain și Saint Cloud” din Louveciennes, din apropierea Parisului. Acesta a fost însoțit de un grup de pelerini ortodocși francofoni, aflați în România pentru a vizita obiective istorice și religioase din țara noastră.
În Duminica a doua după Paști, 19 aprilie, 24 de elevi de la Asociația „Ana și Copiii” și de la Liceul Tehnologic „Theodor Pallady”, însoțiți de preoții slujitori ai Parohiei „Sfânta Cuvioasă
În perioada 15-21 aprilie, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia vor avea loc manifestări liturgice și
Din tâlcuirea Sfântului Ioan Gură de Aur (†407), a Sfântului Chiril al Alexandriei (†444) şi a marelui predicator latin Petru Chrysologul (†451), Episcopul Ravenei, privind învierea lui Lazăr, reţinem următoarele idei principale:
50 de copii și tineri membri ai Grupului de cateheză „Sfânta Cuvioasă Parascheva” al Parohiei Apărătorii Patriei I din București, alături de părinți și voluntari, au efectuat sâmbătă, 21 martie, un pelerinaj pe urmele sfintelor femei românce recent canonizate. Ei au poposit la mănăstirile Cernica, Pasărea și Samurcășești de lângă București, precum și la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din Capitală. În cadrul primului popas, la Mănăstirea Cernica pelerinii s-au închinat la moaștele Sfântului Cuvios Gheorghe și ale Sfântului Ierarh Calinic, dar și la cele ale Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, au vizitat muzeul și cimitirul mănăstirii.
În Duminica Sfintei Cruci a avut loc pelerinajul îndătinat în Protopopiatul Vienei, Austriei de Jos și Burgenlandului la abația catolică multiseculară Heiligenkreuz din pădurea vieneză, se arată pe
Duminică, 15 februarie, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, racla cu un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, aflată la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Vârșeț, a fost dusă în procesiune în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din localitatea Uzdin, Republica Serbia. După primirea raclei în lăcașul de cult, a fost săvârșită slujba Privegherii de către un sobor de preoți condus de părintele Emanuel Tăpălagă, vicar administrativ al Episcopiei Daciei Felix.
Sâmbătă, 22 noiembrie, un grup de 30 de enoriaşi ai Parohiei Parcul Călăraşi din Protoieria Sector 2 Capitală au mers în pelerinaj la aşezăminte monahale din judeţul Vâlcea. Pelerinii au fost însoţiţi
Nimic întâmplător! În ajunul pomenirii Sfântului Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, drumurile m-au dus către Termoli. Cineva grăbit ar putea spune că este vorba despre o simplă coincidență.


