Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, lucrarea filantropică, în această perioadă de încercare, continuă în Parohia Prigor, Protopopiatul Băile Herculane, județul
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, lucrarea filantropică, în această perioadă de încercare, continuă în Parohia Prigor, Protopopiatul Băile Herculane, județul
La 28 de ani de la hirotonia sa întru diacon, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a săvârșit, la 24 iulie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Pr
În Duminica a 7-a după Pogorârea Sfântului Duh, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a slujit în satul natal Huta din comuna Chiuiești, județul Cluj, cu binecuvântarea arhipăstorului lo
Mănăstirea „Pantocrator” din localitatea Drăgăneşti-Vlaşca, judeţul Teleorman, şi-a sărbătorit ocrotitoarea, pe Sfânta Muceniţă, cea întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena, miercuri, 22 iulie. Cu
Au început de curând lucrările de restaurare la două biserici istorice din Episcopia Caransebeșului. Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Bocșa Română și biserica din Parohia Ersig, judeţul
De sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, Catedrala Episcopală din Caransebeș și-a prăznuit cel de-al doilea hram, primit cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la data de 12
Mănăstirea Vasiova din județul Caraș-Severin îl are ca ocrotitor pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul și în ajunul sărbătoririi, duminică, 19 iulie, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a
În Duminica a 5-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a fost alături de credincioşii din Parohia Zăgujeni, Protopopiatul Caransebeş, județul Caraș-Severin. Această
Pentru Eparhia Caransebeșului, 2020 este anul comemorativ al Episcopului Iosif Traian Badescu, la împlinirea a 100 de ani de la înscăunarea sa ca Episcop al Caransebeșului. Sâmbătă, 11 iulie, la 87 de ani de c
Singura biserică din Episcopia Caransebeșului care îl are ca ocrotitor pe Sfântul Atanasie Athonitul și-a sărbătorit hramul duminică, 5 iulie. Este vorba de sfântul locaș din Parohia Domașnea, județul
Pentru pelerinii care vin la Schitul Bogâltin din județul Caraș-Severin sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel a fost o zi specială. Acest așezământ monahal, ce se află în preajma munţilor Cornerevei
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a slujit în Duminica a 3-a după Rusalii într-o parohie misionară din Protopopiatul Caransebeș. Ierarhul a fost alături de comunitatea din localitatea
Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul a fost și hramul Mănăstirii Poiana Mărului din județul Caraș-Severin. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul
În Duminica a 2-a după Rusalii, a Sfinților Români, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a fost alături de comunitatea parohială din Sasca Română, aflată în cuprinsul Protopopiatului
De peste 230 de ani, prima duminică după Pogorârea Duhului Sfânt reprezintă o zi importantă pentru Mănăstirea Piatra Scrisă din județul Caraș-Severin. S-a creat o frumoasă tradiție, ca mulțimea de
Luni, 8 iunie, la sărbătoarea Sfintei Treimi, în a doua zi a praznicului Cincizecimii, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia Ferdinand din Oțelu
La praznicul Rusaliilor, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a săvârşit Sfânta Liturghie, urmată de slujba Vecerniei plecării genunchilor, în Catedrala Episcopală din Caransebeș, alături de un sobor de
De praznicul Înălțării Domnului, joi, 28 mai, la Crucea-monument de la Domașnea, județul Caraș-Severin, în ciuda vremii nefavorabile, un număr însemnat de credincioși din zonă și nu numai au participat la co
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a vizitat duminică, 31 mai, Parohia Macoviște, Protopopiatul Moldova Nouă, județul Caraș-Severin, binecuvântând lucrările de înfrumusețare
La praznicul Înălțării Domnului, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, va sluji Sfânta Liturghie în Altarul de vară al Schitului „Înălțarea Domnului” din Reșița, județul
Bisericuța de lemn din incinta Seminarului Teologic Ortodox „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș și-a sărbătorit hramul joi, 21 mai, de Sfinții Împărați Constantin și mama sa, Elena. Sfânta Liturghie a