În Joia cea Mare a Săptămânii Sfintelor Pătimiri, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârşit, conform rânduielii liturgice din
În Joia cea Mare a Săptămânii Sfintelor Pătimiri, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârşit, conform rânduielii liturgice din
Aseară, în continuarea Deniei din Sfânta și Marea Joi, urmând îndemnul Mântuitorului Hristos „Și voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora” (Ioan 13,14), în Biserica „Acoperământul
În Triod, dar și în unele filade vechi tipărite în diferite perioade, se păstrează o rânduială specială a spălării picioarelor, pe care arhiereul, starețul sau chiar unii preoți ar putea să o săvârșeasc
Arhiva de documente a Bibliotecii Academiei Române este, printre altele, înzestrată cu 9 dintre predicile Mitropolitului Iosif Naniescu al Moldovei. Sunt şi singurele pe care le cunoaştem. Pe aceste giuvaiere
În Joia cea Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos,
După rânduiala liturgică a Bisericii Ortodoxe, Sfânta Liturghie din Joia cea Mare a Săptămânii Sfintelor Pătimiri este urmată de rânduiala spălării picioarelor, care aminteşte de
Urmând tradiţiei ultimilor ani, ieri, în Joia cea Mare a Săptămânii Sfintelor Pătimiri, la Mănăstirea Putna din judeţul Suceava, a avut loc tradiţionalul ritual al spălării picioarelor.
Ritualul spălării picioarelor care aminteşte de gestul de smerenie al Mântuitorului făcut înainte de Cina cea de Taină se mai păstrează încă în ţara noastră. Rânduiala constă
În cadrul Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare, săvârşită ieri la Mănăstirea Putna, arhim. Melchisedec Velnic, stareţul aşezării monahale putnene, a urmat exemplul Mântuitorului Hristos şi a
La Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, după Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare a fost împlinită ieri rânduiala spălării picioarelor de către Înalt Preasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de
La Mănăstirea Putna din judeţul Suceava va avea loc astăzi, în cadrul Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare, rânduiala spălării picioarelor. După rugăciunea amvonului, arhim. Melchisedec Velnic,
Astăzi, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, a fost săvârşită, conform rânduielii liturgice din Biserica Ortodoxă, slujba Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, în cadrul căreia
La Mănăstirea Putna din judeţul Suceava a avut loc astăzi în cadrul Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare rânduiala spălării picioarelor. Arhim. Melchisedec Velnic, stareţul aşezării monahale a urmat
La Mănăstirea Putna din judeţul Suceava va avea loc astăzi în cadrul Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare rânduiala spălării picioarelor. Conform tradiţiei, stareţul mănăstirii urmează exemplul
La Mănăstirea Putna din judeţul Suceava a avut loc ieri, la finalul Sfintei Liturghii, rânduiala spălării picioarelor. Emoţionantul moment a adus şi anul acesta la Putna sute de credincioşi. Conform tradiţiei,
La vechii evrei, contemporani cu Mântuitorul Iisus Hristos, exista un obicei în care gazda oferea musafirilor veniţi de la drum lung şi obositor prin pustiul Ţării Sfinte apă caldă pentru spălarea picioarelor
În cadrul Deniei de miercuri seara din Săptămâna Mare, Biserica Ortodoxă aminteşte de spălarea picioarelor ucenicilor de către Hristos şi de Cina cea de Taină. Acum, Hristos Dumnezeu Se pleacă înaintea
În mănăstiri, astăzi are loc ritualul spălării picioarelor, care aminteşte de gestul de smerenie făcut de Mântuitorul Hristos înainte de Cina cea de Taină. Ritualul are loc anual în Joia Mare, în