Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au liturghisit, duminică, 15 decembrie, la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Padova, Italia, păstorită de pr. Gheorghe Verzea, protopop de Triveneto IV.
Rânduiala spălării picioarelor într-o parohie românească din Austria
Miercuri-seară, în continuarea Deniei din Sfânta și Marea Joi, urmând îndemnul Mântuitorului Hristos „Și voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora” (Ioan 13,14), în Biserica „Acoperământul Maicii Domnului”, „Sfânta Mare Muceniță Ecaterina” și „Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe-Ismail”, a parohiei româneşti din oraşul Dornbirn, Austria, a avut loc o rânduială specifică acestei zile, aceea a spălării picioarelor. Ceremonialul, care se oficiază în mănăstiri, catedrale și în unele parohii, a avut în centru copiii parohiei românești.
„În comunitatea noastră euharistică a devenit o tradiție să reluăm momentul spălării picioarelor Apostolilor de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos la Cina cea de Taină. Aici nu este vacanță de Sfintele Paști și, pentru că cei mici și în Joia Mare merg la şcoală, rânduiala aceasta pe care ei o trăiesc cu multă bucurie o săvârșim întotdeauna în continuarea deniei oficiate miercuri seara. Prin această spălare a picioarelor, Stăpânul a arătat ucenicilor sublimul chip al smereniei, așa cum regăsim și în textul liturgic plin de profunzime: «Cel care îmbracă cerul cu nori S-a încins cu ștergarul, Și-a plecat genunchii pentru a spăla picioarele slugilor, întru a Cărui mână este suflarea tuturor celor ce sunt. Cel ce Te-ai încins cu ștergarul și ai spălat picioarele ucenicilor, Hristoase, Dumnezeule, spală gândul sufletului nostru și ne încinge pe noi cu legătura duhovnicească spre a face poruncile Tale și a cânta bunătatea Ta».
Să ne ajute Hristos Domnul, modelul Smereniei desăvârșite, să curățim praful din inimile noastre și să învățăm ce înseamnă cu adevărat iubirea și slujirea aproapelui”, ne-a transmis părintele paroh Andrei Bordeianu.
La finalul slujbei cei mici au primit daruri din partea parohiei.