Smerita urmare a lui Hristos, ştergarul şi spălarea picioarelor

În Triod, dar și în unele filade vechi tipărite în diferite perioade, se păstrează o rânduială specială a spălării picioarelor, pe care arhiereul, starețul sau chiar unii preoți ar putea să o săvârșească pentru doisprezece frați, fie ei clerici, monahi dintr-o mănăstire sau mireni ori, mai nou, chiar la doisprezece copii sau tineri.

Această rânduială se face în Sfânta și Marea zi Joi, după Liturghia Marelui Vasile, în cadrul căreia vor fi sfințite două agnețe: din unul se vor împărtăși preoții și credincioșii în această mare zi, iar celălalt va rămâne pe Sfânta Masă până în ziua a treia de Paști, când va fi uscat şi pregătit de către preot și aşezat spre păstrare în Sfântul Chivot pentru cuminecarea bolnavilor şi a pruncilor la Taina Sfântului Botez, pe parcursul întregului an.

De asemenea, Liturghia acestei zile este importantă pentru că ne aduce aminte, în mod special, de momentul instituirii Euharistiei, atunci când Mântuitorul, fiind cu ucenicii, le-a dat din pâinea și vinul care se aflau pe masa Cinei celei de Taină, spunându-le: „Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea, ori de câte ori veți mânca din această pâine și veți bea din acest potir moartea Mea veți vesti și Învierea veți mărturisi până când Eu voi veni”.

La Ierusalim, rânduiala spălării picioarelor este săvârșită de către Patriarhul Sfintei Cetăţi sau de unul dintre ierarhii acestei Patriarhii și se face întotdeauna cu un fast deosebit, într-o ceremonie care are loc chiar în curtea Bisericii Sfântului Mormânt, la care participă preoții și diaconii de aici împreună cu foarte mulți pelerini aflați la Locurile Sfinte în acele zile, venind de departe, din lumea întreagă.

Între cei doisprezece frați sau persoane cărora urmează să le fie spălate picioarele trebuie să fie unul care se numește portar și altul econom, în chipul lui Petru. Aceștia încep rostind sau cântând Psalmul 50 și mai multe tropare din Canonul rânduielii din Joia Mare.

Cuvintele atât de inspirate ale imnografilor Bisericii ne aduc aminte că Apostolii erau legați cu legătura dragostei, dându-se ei înșiși lui Hristos, Cel care stăpânește toate. Lor li s-au spălat picioarele, binevestind atunci Domnul Pace tuturor.

De asemenea, ni se spune că, prin această spălare a picioarelor, Stăpânul a arătat ucenicilor sublimul chip al smereniei:

„Cel care îmbracă cerul cu nori S-a încins cu ștergarul, Și-a plecat genunchii pentru a spăla picioarele slugilor, întru a Cărui mână este suflarea tuturor celor ce sunt. Cel ce Te-ai încins cu ștergarul și ai spălat picioarele ucenicilor, Hristoase Dumnezeule, spală gândul sufletului nostru și ne încinge pe noi cu legătura duhovnicească spre a face poruncile Tale și a cânta bunătatea Ta.

Astăzi, Cel neapropiat după ființă lucru de rob a luat. Cu ștergarul s-a încins Cel ce îmbracă cerul cu nori, apă a turnat în spălătoare Cel ce a despărțit Marea Roșie și plecându-se în genunchi a început a spăla picioarele ucenicilor și a le șterge cu ștergarul cu care era încins. Și când le-a spălat, a zis ucenicilor: <Voi sunteți curați, dar nu toți!>, însemnând pe cel care L-a vândut”.

Pe lângă ectenia și rugăciunea care se rostesc, participanții au posibilitatea să asculte Evanghelia în care se vorbește chiar despre acest moment.

Conform Evangheliei după Ioan, se amintește că Domnul Și-a pus veșmintele și, luând ștergarul, S-a încins, după care a turnat apă în spălătoare și a început a spăla picioarele ucenicilor și a le șterge cu ștergarul. „A venit deci la Simon-Petru. Acesta I-a zis: Doamne, oare Tu să-mi speli mie picioarele? A răspuns Iisus și i-a zis: Ce fac Eu, tu nu știi acum, dar vei înţelege după aceasta. Petru I-a zis: Nu-mi vei spăla picioarele în veac. Iisus i-a răspuns: Dacă nu te voi spăla, nu ai parte de Mine. Zis-a Simon-Petru Lui: Doamne, spală-mi nu numai picioarele mele, ci și mâinile și capul”. După ce le-a spălat picioarele şi Şi-a luat hainele, S-a aşezat iar la masă şi le-a zis: Înţelegeţi ce am făcut Eu? Voi Mă numiți pe Mine: Învățătorul și Domnul, și bine ziceți, căci sunt. Deci, dacă Eu, Domnul și Învățătorul, v-am spălat vouă picioarele, și voi sunteţi datori să vă spălați picioarele unii altora. Că v-am dat vouă pildă ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi. Adevărat, adevărat zic vouă: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său, nici solul mai mare decât cel ce l-a trimis pe el. Când știți acestea, fericiți sunteți de le veți face.”

Mântuitorul ne vorbește despre pilda smereniei. Cu puține zile înainte de încheierea Postului Păresimilor, în Evanghelia din Duminica a cincea, a Cuvioasei Maria Egipteanca, am auzit că Mântuitorul le-a spus celor doi ucenici care I-au cerut un lucru neobișnuit, adică șederea de-a dreapta și de-a stânga Lui întru Împărăția Lui:„Nu știți ce cereți”.

De altfel, fiind apropiați de Mântuitorul, credincioși și atenți în lucrarea lor, rămânând cu Domnul până la capăt pe drumul umilințelor Lui, cei doi frați ne arată că există posibilitatea ca, atunci când Domnul ne cere lucrări mari, esențiale, cum ar fi iubirea jertfelnică, de neînțeles în afara smereniei, și ne vorbește despre cruce și despre moarte, noi să ne gândim la lucruri mici, aparente împliniri umane, cum ar fi diverse ranguri sau întâietăți. De aceea, Mântuitorul le-a spus: „Între voi să nu fie așa! Cel care dorește să fie mai mare, să fie slujitorul tuturor”.

Iar acum, în Joia cea Mare, Biserica ne reamintește că precum Domnul S-a smerit, plecându-se în genunchi și spălând picioarele ucenicilor, la fel trebuie să facem și noi. A sluji altuia este datoria fiecăruia dintre cei care se consideră ucenici ai Lui, iar dacă noi nu slujim, după cum spune o preafrumoasă poezie, atunci Domnul va veni iarăși și, în chip nevăzut, se va așeza El în locul nostru, se va încinge cu ștergarul și va spăla din nou picioarele noastre și pe ale aproapelui nostru, arătând că El a venit ca să slujească și face acest lucru permanent pentru fiecare dintre noi.

„Atunci, lăsându-și brâul și haina-ntr-un ungher,/ S-a ridicat Stăpânul Cel coborât din cer/ Şi-nfășurând ștergarul, S-a aplecat ușor/ să-și spele ucenicii ca rob al tuturor. (...)// Și-așa cum o mlădiță se-ndoaie lângă trunchi,/ Stăpânul omenirii Se-apleacă în genunchi./ La jugul fără slavă Iisus din nou se-njugă./ El, Împăratul Vieții, din nou e rob și slugă./ Veniți, leproși ai lumii, murdari de-a ei țărână!/ Iisus vă spală iarăși cu propria Sa mână!/ Veniți, voi ce-n păcate nădejdea vi se frânge!/ Iisus vă spală astăzi cu propriul Său sânge!…/ Voi, fraţi, goniţi mândria, visările şi somnul!/ Luaţi cu drag ştergarul alăturea de Domnul!/ Şi nu uitaţi: pe cale, orice lucrare-i bună;/ dar cine ia ştergarul, acela ia cunună!” (Ștergarul, de Costache Ioanid)

Una dintre alcătuirile acestui moment special din Joia cea Mare, și anume Troparul, ne spune că: „Cel care s-a încins cu ștergarul și a spălat picioarele ucenicilor va spăla și gândul sufletului nostru și ne va încinge cu legătura duhovnicească”.

Spălarea gândurilor din suflet este un lucru de căpătâi spre a întâmpina cum se cuvine marile sărbători și mai ales ziua cea mare a Învierii Domnului.

Oare de câte ori ne gândim la această spălare a gândurilor, la această curățire a interiorului nostru? Oare când vom reuși să înlocuim gândurile cele prihănite ale inimii și ale sufletului cu gândurile curate și să ne încingem cu legătura dohvnicească pentru a pune în lucrare poruncile Lui și a cânta bunătatea Sa, după cum au spus imnografii.

Perioada ce se încheie în acest răstimp, adică Sfântul și Marele Post al Paștelui şi Săptămâna Sfintelor Pătimiri, ne îndeamnă la schimbarea felului nostru de a fi, de a gândi și de a făptui, iar Părinții Bisericii au sesizat lucrurile cu adevărat importante, adică spălarea gândurilor din suflet și încingerea cu legătura duhovnicească prin Hristos și în Hristos, Domnul nostru.

Îmi aduc aminte de momentul înălțător trăit prima dată la Ierusalim, cu mulți ani în urmă, în vremea slujirii Patriarhului Diodor, îmbrăcat cu puține veșminte, după cum este rânduiala, amintind de faptul că Mântuitorul și-a lăsat o parte din haine. Tocmai pregătindu-se pentru slujire, bătrânul Patriarh al Ierusalimului s-a plecat în fața ucenicilor săi, le-a spălat și sărutat picioarele, arătând pildă de smerenie. Această imagine impresionantă m-a dus cu gândul la vremea când, elev la seminar fiind, am petrecut Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului la Mănăstirea Sihăstria, unde se săvârșea aceeași rânduială, în Paraclisul de iarnă, cu hramul Sfinților Ioachim și Ana.

Aceste preafrumoase rânduieli liturgice din tezaurul de cult al Bisericii ne aduc aminte de ceea ce a spus Domnul și de ceea ce ne-a învățat. De aceea ne vom ruga împreună cu preotul săvârșitor al acestei rânduieli:

„Doamne și Preabunule Dumnezeu, cel ce ești neapropiat cu Dumnezeirea, care ai luat chip de rob și spre închipuirea smereniei celei mântuitoare ai spălat picioarele ucenicilor Tăi cu preacurate mâinile Tale și le-ai șters cu ștergarul, caută și acum spre noi, nevrednicii robii Tăi care urmăm smereniei Tale, celei atât de preaslăvite și ne învrednicește să ne spălăm de întinăciunile trupești și de necurățiile sufletului cu atingerea apei acesteia. Dăruiește nouă pogorârea cea nevăzută a Preasfântului Tău Duh, întărește sufletele și trupurile noastre împotriva șarpelui celui înșelător care păzește călcâiul nostru, ca fiind curat să slujim Ție cu bună mulțumire, călcând peste șerpi, peste scorpii și peste toată puterea vrăjmașului”.