În cadrul Sfintei Liturghii săvârșite de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, la biserica Mănăstirii Radu Vodă din Capitală, părintele diacon Ciprian
În cadrul Sfintei Liturghii săvârșite de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, la biserica Mănăstirii Radu Vodă din Capitală, părintele diacon Ciprian
Când privesc în urmă, la istoria cotidianului „Ziarul Lumina”, mintea mă duce la imaginea bobului de grâu sub mantia de zăpadă a iernii. Gândul la săptămânalul Patriarhiei Române, „Lumina de Duminică”, îmi aduce aminte în schimb de roadele bogate ale toamnei. Ambele publicații, apărute la Iași în același an, 2005, una în 7 februarie, iar cealaltă la 16 octombrie, la inițiativa și cu binecuvântarea Mitropolitului de atunci al Moldovei și Bucovinei, Daniel, actualul Patriarh al României, au progresat de-a lungul anilor atât în numărul de exemplare, dar mai ales în calitate. Astăzi, săptămânalul Patriarhiei Române, „Lumina de Duminică”, se află la ceas aniversar fiindcă împlinește 11 ani de apariție neîntreruptă.
2016 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul și al tipografilor bisericești în Patriarhia Română. La Târgoviște și la
Ieri, 7 februarie 2016, Ziarul Lumina, cotidianul Patriarhiei Române, a împlinit 11 ani de apariţie neîntreruptă. În tot acest timp am reușit să transmitem mesajul nostru în toate zonele țării. Rolul acestei p
Val după val, gând după gând, an după an, timpul ne însoțește inevitabil. Prin el câștigăm experiență, el ne aduce bucurii, cu el vin necazurile, dar și certitudinile vieții. Cu ajutorul lui Dumnezeu și
Anul acesta (2015), săptămânalul Patriarhiei Române, Lumina de Duminică, împlinește 10 ani de apariție neîntreruptă. Primul număr a fost publicat în 16 octombrie 2005, ca supliment de weekend al Ziarului
16 octombrie 2005. Startul unui efort colectiv de editare, în urma căruia săptămânalul Lumina de Duminică a intrat în casele dumneavoastră, oferindu‑vă o alternativă onestă pentru lecturile de sfârșit de
Anul acesta (2015), săptămânalul Patriarhiei Române, Lumina de Duminică, împlinește 10 ani de apariție neîntreruptă. Primul număr a fost publicat în 16 octombrie 2005, ca supliment de weekend al Ziarului
De curând s-au împlinit 10 ani de apariţie neîntreruptă a Ziarului Lumina, cotidianul Patriarhiei Române. La mesajele de felicitare pe care ni le-au adresat diverşi oameni de cultură, se
Un ziar care alcătuieşte zilnic foaia de alertă a societăţii. Un ziar care evaluează cotidian condiţia lumii pe scara cerească. Aceasta ar fi definiţia cotidianului Patriarhiei Române. Ziarul Lumina nu
Din anul 2009, când Ziarul Lumina a început proiectul de dezvoltare a ediţiilor regionale, în Moldova, Transilvania, Oltenia şi Banat, credincioşii din aceste zone au urmărit cu interes articolele
Director: pr. Nicolae Dascălu, consilier patriarhal Redactor responsabil Ziarul Lumina: Elena Gabriela Zamora Redactor şef Lumina de Duminică: Augustin Păunoiu Editori coordonatori: Marius Nedelcu
Pe Florin Zamfirescu l-am întâlnit prima dată prin anii ’90, în redacţia „Monitorului de Iaşi“. Aveam acolo prieteni comuni, pe care îi admiram pentru dăruirea cu care se
Un deceniu în existenţa unui periodic reprezintă o performanţă în sine, pentru epoca noastră, dacă ne gândim la efemeritatea atâtor publicaţii apărute în mass-media după abolirea di
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a primit joi, 19 iunie, la Reşedinţa patriarhală, pe coordonatorii ediţiei naţionale a „Ziarului Lumina“ şi pe redactorii
Coordonatorii ediţiei naţionale a „Ziarului Lumina” şi redactorii ediţiilor regionale de Moldova, Transilvania, Oltenia şi Banat s-au întrunit ieri, 19 iunie, la Centrul social-cultural „Sfântul Apostol Andrei” din Bucureşti, într-o şedinţă de lucru pentru eficientizarea activităţii redacţionale şi intensificarea colaborării în plan editorial şi administrativ. La final, participanţii au fost primiţi şi binecuvântaţi de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
„Ziarul Lumina“ împlineşte azi, 7 februarie 2014, 9 ani de apariţie neîntreruptă. Născut la 7 februarie 2005 dintr-un zel misionar creştin, cu profunde conotaţii educaţionale,
Cu prilejul împlinirii celor 8 ani de activitate, membri din echipa editorială şi administrativă a „Ziarului Lumina“ au participat sâmbătă, 9 februarie, cu binecuvântarea
Familie, colegi, prieteni, ne-am bucurat, ieri, cu toţii de intrarea în rândul creştinilor a fiicei colegului nostru diac. Ciprian Bâra. Frumoasa slujbă a Botezului s-a petrecut la Biserica "Sfântul Gheorghe"-
"Ziarul Lumina", cotidianul Patriarhiei Române, împlineşte astăzi şapte ani de misiune ortodoxă, şapte ani de informare a cititorilor despre cele mai importante evenimente ale Bisericii şi Societăţii, din ţar
Preafericirea Sa Teodor al II-lea, Papă şi Patriarh al Alexandriei şi al întregii Africi, şi Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, au sfinţit miercuri, 26 octombrie, sediile mai