Buna Vestire - începutul mântuirii noastre

(Luca 1, 24-38)

În zilele acelea Elisabeta, soţia lui Zaharia, a zămislit şi s-a tăinuit pe sine cinci luni, zicând: Astfel mi-a făcut mie Domnul în zilele în care a socotit să ridice dintre oameni ocara mea. Iar în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele Fecioarei era Maria. Şi, intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi, iată, vei lua în pântece şi vei naşte Fiu şi vei chema numele Lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit. Şi a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? Şi, răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Iată, Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei, şi aceasta este a şasea lună pentru ea, care se numea stearpă. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă. Şi a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Şi îngerul a plecat de la ea.

Sfânta Evanghelie care a fost rânduită de Biserică spre a fi citită în ziua prăznuirii Bunei Vestiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria este plină de înţelesuri duhovniceşti şi ne arată cât de minunată este lucrarea lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor.

Neamul omenesc mergea spre moarte ca urmare a păcatului protopărinţilor noştri Adam şi Eva, şi anume ca urmare a neascultării, nepostirii (neînfrânării) şi nepocăinţei. Această sărbătoare ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Se întrupează, adică Se face om, pentru a înnoi firea omenească moştenită de la Adam cel vechi, cel neascultător, nepostitor (neînfrânat), nerecunoscător şi nepocăit.

În acest sens, una din cântările sărbătorii de astăzi spune: în pântecele celei ce Te-a zămislit pe Tine fără de sămânţă, zideşti din nou pe Adam. Deci, Întruparea Mântuitorului Iisus Hristos, care se realizează fără de păcat, de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, este o rezidire, o recreare a firii sau naturii umane, deoarece, prin Întrupare, Fiul lui Dumnezeu a unit în El firea dumnezeiască şi firea omenească într-o legătură nedespărţită, mai tare decât moartea şi decât iadul. Astfel, când Se zămisleşte din Fecioara Maria, Iisus Hristos începe să împlinească un plan, şi anume planul mântuirii, acela de a descoperi oamenilor cum trebuie să fie omul cel adevărat, adică unit cu Dumnezeu, nu despărţit de Dumnezeu, ascultător de Dumnezeu, nu neascultător de Dumnezeu.

Evanghelia după Sfântul Luca ne spune că Arhanghelul Gavriil, întâistătătorul între îngeri, vesteşte Fecioarei Maria că va naşte Fiu, iar acest Fiu al ei este în acelaşi timp Fiul Celui Preaînalt, adică Fiul lui Dumnezeu; Lui i se va da tronul sau Împărăţia lui David şi va stăpâni în veci peste casa lui Iacov, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit (Luca 1, 33). Aceasta înseamnă că Iisus este un împărat veşnic. Omul care Se naşte din Fecioara Maria este o Persoană veşnică, este Fiul Cel veşnic al lui Dumnezeu-Tatăl.

Cinstirea Maicii Domnului exprimată mai întâi de înger şi apoi de oameni

Evanghelia ne mai arată că Sfântul Arhanghel Gavriil aminteşte şi de faptul că Elisabeta cea stearpă, verişoara Fecioarei Maria, va naşte şi ea un prunc. Însă zămislirea pruncului Elisabetei a avut deja loc cu 6 luni în urmă. Cu alte cuvinte, Sfântul Ioan Botezătorul va fi cu 6 luni mai în vârstă decât Mântuitorul Iisus Hristos şi el va fi Înaintemergătorul şi Botezătorul Acestuia. Evanghelia după Sfântul Evanghelist Luca ne arată că Maica Domnului e numită de către înger "plină de har" şi "binecuvântată între femei". Apoi ni se mai spune că Fecioara Maria este numită "Maica Domnului meu" de către Elisabeta, verişoara sa. Nu i-a spus tu eşti verişoara mea, ci tu eşti Maica Domnului meu. Iar la întâlnirea dintre Fecioara Maria şi Elisabeta, Fecioara Maria, inspirată fiind, a profeţit că "de acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt este numele Lui" (Luca 1, 48-49). Deci, cinstirea Fecioarei Maria, Maica Domnului Iisus Hristos, este începută de către Arhanghelul Gavriil care i se închină şi o salută, zicând: "Bucură-te, ceea ce eşti plină de har…!" Apoi această cinstire este întărită de către Elisabeta, verişoara sa, care o numeşte "Maica Domnului meu". De aceea, şi Biserica o cinsteşte pe Maica Domnului, cântându-i Bucură-te! De pildă, în Acatistul Bunei Vestiri se spune, între altele: Bucură-te, cea prin care răsare bucuria! Bucură-te, cea prin care piere blestemul!

Pentru neascultare şi lipsă de smerenie, Eva cea veche a căzut în păcat împreună cu Adam cel vechi, iar urmarea căderii în păcat a fost blestemul. Acum însă, în Fecioara Maria, Noua Evă, femeia este binecuvântată, întrucât îngerul îi spune: "Binecuvântată eşti tu între femei!" Deci, prin Fecioara Maria se anulează blestemul cel de demult, pentru că ea este ascultătoare şi smerită. Mântuitorul Iisus Hristos, Noul Adam, Se naşte dintr-o fiinţă smerită şi ascultătoare, care îi spune Arhanghelului Gavriil: "Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!" (Luca 1, 38). Deşi nu a înţeles taina întrupării sau a înomenirii lui Dumnezeu, Fecioara Maria a acceptat-o totuşi prin credinţă, smerenie şi ascultare. Pe cât erau de mândri Adam şi Eva care au fost înşelaţi de şarpe crezând că pot fi ca Dumnezeu fără a asculta de Dumnezeu, pe atât de smerită şi ascultătoare este Noua Evă, Fecioara Maria, şi apoi Fiul ei, Noul Adam, Iisus Hristos. Născut din Mamă smerită şi ascultătoare, Mântuitorul Iisus Hristos "S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce" (Filipeni 2, 7-8). Deci, taina mântuirii omului este viaţa trăită în smerenie şi ascultare faţă de Dumnezeu. De aceea, în Acatistul Bunei Vestiri, Fecioara Maria este lăudată prin aceste cuvinte: Bucură-te, chemarea lui Adam celui căzut! Bucură-te, ştergerea lacrimilor Evei!

Sfânta Treime este tainic prezentă la întruparea lui Hristos ca om

Evanghelia ne arată că Cel ce Se naşte din Fecioara Maria ca om, există mai înainte de veci, El este Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt, iar zămislirea Lui din Fecioara Maria nu este urmarea unei nunţi fireşti, deoarece ea nu se realizează din iniţiativă bărbătească şi din pofta cărnii, ci este o lucrare dumnezeiască mai presus de fire. În acest sens, Arhanghelul Gavriil îi spune Fecioarei Maria: "Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul Care Se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema" (Luca 1, 35), pentru că la Dumnezeu toate sunt cu putinţă şi nimic nu este cu neputinţă.

Aşadar, vedem că Duhul Sfânt pregăteşte Întruparea Fiului, Tatăl este prezent cu bunăvoinţa şi puterea Sa, iar Fiul Care Se naşte ca om din Fecioara Maria este Sfânt, nu devine Sfânt.

Ceea ce este cunoscut în mod tainic acum numai de către Fecioara Maria va fi cunoscut public mai târziu, când Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Se botează în Iordan, iar Sfânta Treime Se va descoperi: glasul Tatălui spune din ceruri: "Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit" (Matei 3, 17) şi Duhul Sfânt în chip de porumbel coboară peste Iisus.

Mântuirea omenirii în Hristos începe prin conlucrarea Sfintei Treimi, dar şi prin acceptul liber al Maicii Domnului

Iată de ce în cultul Bisericii Ortodoxe, îndată după ce este lăudată Sfânta Treime, zicând: "Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh", se spune: "Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor amin", adăugându-se îndată o rugăciune sau o cântare închinată Maicii Domnului. De ce? Pentru că Maica Domnului este fiinţa umană cea mai aproape de Sfânta Treime, de vreme ce Unul din Sfânta Treime, Dumnezeu Fiul, S-a Întrupat din ea ca om şi a devenit Mântuitorul lumii.

Troparul sărbătorii Bunei Vestiri ne spune că "astăzi este începutul mântuirii noastre […]. Fiul lui Dumnezeu (Cel veşnic) Fiu Fecioarei Se face […]". Aceasta înseamnă că Cel ce Se naşte veşnic din Tatăl, fără mamă, în ceruri, Se zămisleşte şi Se naşte din mamă, fără tată, pe pământ. Deci, aceasta ne arată că sărbătoarea de astăzi, deşi se numeşte Buna Vestire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, este şi o sărbătoare împărătească a Mântuitorului Iisus Hristos, pentru că este sărbătoarea Întrupării sau zămislirii Lui ca om, din Fecioara Maria. Acest adevăr îl arată şi otpustul sau apolisul slujbei sărbătorii de astăzi: "Cel ce a binevoit a Se întrupa pentru mântuirea noastră, Hristos, Adevăratul nostru Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale şi ale tuturor sfinţilor, să ne miluiască şi să ne mântuiască pe noi, ca un bun şi de oameni iubitor".

Deci, Cel ce a binevoit a Se întrupa pentru a noastră mântuire, Hristos, Adevăratul nostru Dumnezeu, este sărbătorit în primul rând. Dar întrucât Întruparea Lui se face din Fecioara Maria, cinstim deodată cu Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Fecioarei, şi pe Maica Sa, Pururea Fecioara Maria.

Iubirea lui Dumnezeu Celui Atotputernic este iubire smerită

Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic Se face Fiul Fecioarei, Cel ce trăieşte mai presus de timp şi mai presus de spaţiu, intră în timp şi în spaţiu; Cel ce este necuprins cu mintea Se face limitat, Cel nevăzut Se face văzut, Cel neîncăput de ceruri Se face încăput în pântecele Fecioarei, Cel ce este neapropiat (inaccesibil) Se face apropiat (accesibil); Cel neatins poate fi atins. Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic intră în timp, ca pe noi, cei din timp, să ne înveşnicească, adică să ne dăruiască viaţa veşnică. El asumă viaţa noastră cu toate păcatele noastre, deşi El nu are păcat, ca pe noi să ne sfinţească, să ne dăruiască biruinţă asupra păcatului şi asupra morţii, şi să ne înalţe în slava Preasfintei Treimi.

Maica Domnului ne învaţă să fim smeriţi

Fecioara Maria este nedumerită când i se spune de către Arhanghelul Gavriil că va naşte Fiu, deşi ea nu ştie de bărbat (cf. Luca 1, 34-35), dar apoi când aude că aceasta este lucrarea lui Dumnezeu în viaţa ei, se supune voinţei lui Dumnezeu şi zice: "Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!" (Luca 1, 38). Prin aceasta, Maica Domnului recunoaşte lucrarea lui Dumnezeu pentru mântuirea omului, chiar dacă această lucrare este mai presus de mintea omenească.

Maica Domnului răspunde cu smerenie chemării lui Dumnezeu. Fără acest accept al ei, exprimat în cuvintele: fie mie după cuvântul tău!, spun unii teologi, nu s-ar fi realizat zămislirea sau înomenirea Fiului lui Dumnezeu. De ce? Pentru că Dumnezeu, deşi este Atotputernic, totuşi nu voieşte ca oamenii să-L iubească în mod forţat, ci voieşte ca oamenii să conlucreze cu El în mod liber. De aceea, cu multă înţelepciune şi cu mult respect, Arhanghelul Gavriil binevesteşte Fecioarei Maria care este planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii prin Fiul Său Cel veşnic Care devine om, adică Fiu al Fecioarei şi aşteaptă răspunsul ei. El nu o transformă pe ea într-un instrument sau într-un obiect, ci dimpotrivă, o consideră persoană liberă, care va naşte, ca om, Persoana a doua din Sfânta Treime, adică pe Fiul lui Dumnezeu.

Atât de mult respectă Dumnezeu libertatea noastră, încât nu vrea, datorită respectului libertăţii noastre, să ne mântuiască fără voia noastră. Deci, Mântuitorul Iisus Hristos vine şi Se întrupează cu acordul liber al Maicii Domnului, cu acest fie mie după cuvântul tău! spus îngerului care transmite voia lui Dumnezeu. Vedem în Sfintele Evanghelii că şi Mântuitorul Iisus Hristos respectă libertatea omului, zicând: "Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie" (Marcu 8, 34), sau: "Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine" (Apocalipsa 3, 20).

Nu întotdeauna înţelegem cum lucrează Dumnezeu în viaţa noastră dar dacă avem credinţa vie că lucrarea Lui se face spre binele nostru, atunci o acceptăm chiar dacă nu o înţelegem. Uneori vin asupra noastră necazuri, greutăţi, încercări pe care nu le înţelegem, şi atunci reacţionăm în două atitudini posibile: fie de revoltă sau de cârtire faţă de Dumnezeu, fie de smerită ascultare chiar dacă nu înţelegem taina încercărilor din viaţa noastră. Iar adesea nu înţelegem nici chiar taina marilor bucurii, taina unor succese neprevăzute şi nemeritate pe care le trăim. Dumnezeu ne apropie de El uneori prin mari bucurii pe care nu le merităm sau prin mari încercări şi necazuri pe care nu le înţelegem, dar cei smeriţi le acceptă pentru că toate le lucrează Dumnezeu spre binele celor ce îl iubesc pe El.

Chiar şi în cântările de la înmormântare se spune: "Cela ce, prin adâncul înţelepciunii, cu iubirea de oameni, toate le chiverniseşti", adică le guvernezi, le administrezi, le conduci, cu adâncul înţelepciunii şi cu iubirea Ta de oameni. Deci, orice vine în lume peste noi, mari bucurii sau mari necazuri, sunt adesea o pedagogie, o lucrare a lui Dumnezeu pe care noi nu o înţelegem, dar dacă totuşi îl iubim pe Dumnezeu, credem în iubirea Lui şi ascultăm de El, vom înţelege poate mai târziu, cel puţin o parte, din ceea ce n-am înţeles nimic la început.

Maica Domnului este şi Maica spirituală a tuturor creştinilor

De la ea învăţăm ca să lucrăm împreună cu Dumnezeu spre mântuirea noastră şi a altora. Mântuirea, care începe prin zămislirea Fiului lui Dumnezeu din pântecele Fecioarei Maria, nu este doar mântuire pentru ea şi nici doar pentru poporul ales sau poporul evreu, ci pentru întreaga umanitate. Deci, Dumnezeu ne cheamă să lucrăm nu doar pentru noi înşine, ci şi pentru folosul multora, poate uneori şi pentru mai multe generaţii.

De pildă, când ne cheamă tainic Dumnezeu să construim o biserică, noi nu ştim atunci cât va dura biserica aceea şi câte generaţii se vor folosi de ea, dar lucrăm intrând într-un plan al lui Dumnezeu, iar prin faptul că răspundem cu bucurie şi cu smerenie ne simţim binecuvântaţi de Dumnezeu şi împreună-lucrători cu El. Aceasta este şi chemarea Bisericii: a sluji lui Dumnezeu în lume pentru mântuirea lumii, nu pentru ea însăşi. Maica Domnului este icoana Bisericii care poartă în ea pe Hristos şi apoi îl arată lumii.

În Taina Întrupării Mântuitorului Iisus Hristos, o Persoană veşnică Se zămisleşte ca om dintr-o persoană din istorie, care trăieşte în timp. Ceea ce are în comun Maica Domnului cu Dumnezeu Fiul este faptul că atât Dumnezeu Fiul, cât şi Maica Domnului sunt persoane libere. Mântuitorul Iisus Hristos este Persoană dumnezeiască liberă, Maica Domnului este persoană umană liberă, pentru că omul a fost creat după chipul Persoanelor divine (cf. Facerea 1, 26).

Nici o fiinţă de pe pământ, oricât ar fi ea de frumoasă sau inteligentă, nu-i numită niciodată persoană; nici delfinul, nici calul, nici pasărea, deoarece persoană este numai omul, întrucât el a fost creat după chipul lui Dumnezeu Cel personal. Iar libertatea şi iubirea sunt, pe lângă înţelepciune şi raţiune, componente ale tainei persoanei. O persoană este raţională şi cuvântătoare, este liberă şi în acelaşi timp iubitoare. Când omul nu mai gândeşte, el nu mai este liber, iar dacă nu mai iubeşte pe nimeni, el se depersonalizează.

Aşadar, Dumnezeu nu forţează poarta inimii, ci stă lângă ea şi aşteaptă, bate la poarta inimii, ne cheamă tainic prin bucurii, prin încercări, prin necazuri, şi aşteaptă ca noi să-i răspundem, iar dacă răspundem, ne mântuim, însă dacă refuzăm iubirea Lui pierdem mântuirea, pentru că El nu voieşte ca omul să se mântuiască forţat, ci mântuirea Lui cuprinde şi respectul libertăţii noastre, adică nu este o tiranie.

În Evanghelia de astăzi, Maica Domnului ne arată cât de mare este respectul lui Dumnezeu pentru libertatea omului, dar şi cât de mare este libertatea omului care se uneşte cu libertatea lui Dumnezeu, cât de mare este smerita împlinire a voii lui Dumnezeu când omul iubeşte pe Dumnezeu ca răspuns al său la iubirea lui Dumnezeu.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca şi noi să o cinstim pe Maica Domnului aşa cum a făcut-o Arhanghelul Gavriil, să învăţăm de la Maica Domnului smerenia şi să avem nădejdea că Dumnezeu lucrează totdeauna spre binele nostru, chiar dacă nu înţelegem taina marilor bucurii sau taina marilor încercări prin care trecem. Astfel, sărbătoarea Bunei Vestiri este sărbătoarea în care vestea cea bună este aceasta: Dumnezeu ne iubeşte şi doreşte să ne dăruiască viaţa Lui cerească şi fericirea Lui cea veşnică! Amin.