Căutarea Împărăţiei lui Dumnezeu, prioritate a vieţii creştine

Duminica a III-a după Rusalii (Despre grijile vieţii) Matei 6, 22-33

"Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul; dacă va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar dacă va fi ochiul tău viclean, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul, cu cât mai mult! Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, ori de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; oare nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă."

Sfânta Evanghelie din Duminica a III-a după Rusalii ne arată sensul adevărat al vieţii creştine şi modul în care trebuie să trăim viaţa ca oameni liberi din punct de vedere spiritual. Hristos Domnul începe cuvântul Său printr-o observaţie, spunând: "Luminătorul trupului este ochiul; dacă va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat; iar dacă va fi ochiul tău viclean, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul, cu cât mai mult!" (Matei 6, 22-23). Sfinţii Părinţi ai Bisericii au interpretat lumina aceasta a ochiului sufletesc ca fiind conştiinţa sau discernământul, prin care omul distinge între bine şi rău, între sensul adevărat al vieţii ca legătură cu Dumnezeu şi viaţa trăită în uitare de Dumnezeu. Mântuitorul Iisus Hristos vrea să ne spună că dacă avem conştiinţă curată şi gândire înţeleaptă, viaţa noastră se umple de lumină. Însă dacă raţiunea sau discernământul omului sunt întunecate de patimi egoiste şi de gânduri necurate, atunci viaţa omului pe pământ devine o existenţă întunecată. Mintea, ca ochi sufletesc, ne apropie de Dumnezeu când Îl iubim mai mult pe El, sau ne depărtează de Dumnezeu, când iubim în mod excesiv sau exclusiv lucrurile trecătoare, neglijând chemarea noastră la fericita viaţă veşnică. Cu alte cuvinte, Mântuitorul Iisus Hristos ne îndeamnă să avem mai întâi grijă de suflet şi de dobândirea vieţii veşnice netrecătoare, iar apoi să ne îngrijim de mâncare, băutură şi îmbrăcăminte, adică de cele necesare vieţii trupului.

Omul cu adevărat liber este omul duhovnicesc

În Evanghelia acestei Duminici, Mântuitorul Iisus Hristos nu ne îndeamnă la lene, ci ne îndeamnă la eliberare de tirania grijilor exclusive pentru bunurile materiale. Când El spune: nu vă îngrijiţi de mâncare, de băutură şi de îmbrăcăminte (cf. Matei 6, 31), aceasta înseamnă că nu trebuie să reducem viaţa noastră la aspectul ei biologic, material şi trecător. Grija pentru mâncare, băutură şi îmbrăcăminte nu trebuie să paralizeze viaţa noastră spirituală printr-o preocupare obsesivă de bunurile materiale, ci să purtăm grijă mai întâi de sufletul cel nemuritor, adică, să căutăm viaţa cea veşnică netrecătoare, care este comuniunea omului cu Dumnezeu. Când ne îngrijim prea mult de bunurile materiale trecătoare, uităm de bunătăţile spirituale veşnice. Mântuitorul Iisus Hristos vrea să ne elibereze de această tiranie a reducerii vieţii noastre la aspectul ei material-biologic şi trecător, ca să ne dăruiască libertatea de a hrăni sufletul nostru cu prezenţa iubitoare a lui Dumnezeu în viaţa noastră. Iar această prezenţă iubitoare şi milostivă a lui Dumnezeu în lume este Pronia cerească sau Providenţa divină, adică purtarea de grijă a Creatorului faţă de fiinţele create de El. Mântuitorul Iisus Hristos ne învaţă că nu trebuie să facem din grija pentru mâncare, băutură şi îmbrăcăminte o preocupare unică, înrobitoare, ci mai întâi de toate trebuie să ne gândim la iubirea milostivă a lui Dumnezeu, care se vede chiar şi în purtarea Lui de grijă faţă de păsările cerului şi crinii câmpului. De ce? Pentru a înţelege din această purtare de grijă a lui Dumnezeu pentru fiinţe mai neînsemnate cum ar fi păsările din văzduh sau florile trecătoare ale câmpului purtarea de grijă a Lui mult mai mare pentru persoana umană, creată după chipul Lui şi chemată la asemănarea cu El şi la comuniune de viaţă eternă cu El.

Hrana spirituală a sufletului şi îmbrăcarea lui cu virtuţi sunt priorităţi ale vieţii creştine

În Evanghelia care se citeşte astăzi, Mântuitorul ne spune că trebuie să dăm prioritate sau întâietate vieţii spirituale şi libertăţii noastre sufleteşti pentru a nu fi înrobiţi de bunurile materiale, de mâncare excesivă şi de moda hainelor scumpe, ci să ne îngrijim mai întâi cum se prezintă sufletul nostru în faţa lui Dumnezeu prin îmbrăcămintea spirituală pe care i-o dăm, având mintea şi inima luminate de rugăciune şi de fapte bune. Haina sufletului se luminează prin rugăciune fierbinte şi viaţă sfântă trăită în curăţie şi fapte bune. Haina sfinţeniei este haina sau starea cea mai de preţ a sufletului creştin. Iar bunurile trecătoare se vor adăuga acestei stări ca o binecuvântare. Toate bunurile materiale sunt trecătoare, ele se pot adăuga la bunătăţile spirituale, dar nu trebuie să se substituie acestora. Mâncarea, băutura şi îmbrăcămintea trupului nu trebuie să devină mai importante decât legătura sau comuniunea omului cu Dumnezeu, mai precis decât rugăciunea şi sfinţirea vieţii prin virtuţi şi fapte bune. Aceasta este lumina care străluceşte din cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos consemnate în Sfânta Evanghelie de la Matei.

La o primă vedere, superficială şi pripită, Evanghelia Duminicii a III-a după Rusalii dă impresia că Mântuitorul Hristos ne-ar încuraja la pasivitate sau lene, la un fel de nelucrare privind procurarea mâncării, băuturii şi îmbrăcămintei. Dar, de fapt, Hristos Domnul ne luminează întreg textul Evangheliei de astăzi prin concluzia învăţăturii Sale: "Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă" (Matei 6, 33). Acest mai întâi este foarte semnificativ. Mai întâi să căutăm viaţa veşnică, mai întâi să căutăm legătura noastră sfântă, plină de iubire şi bucurie cu Dumnezeu Cel sfânt, nelimitat şi netrecător. Hainele pe care le purtăm sunt trecătoare, se uzează, se rup şi se pierd, iar hrana pe care noi o consumăm cu lăcomie sau o căutăm uneori cu prea multă preocupare, fie ca să supravieţuim, fie ca să vieţuim în desfătări, este şi ea trecătoare, perisabilă. A căuta mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu înseamnă a ne hrăni mai întâi cu daruri spirituale. Ne hrănim mai întâi "cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu" (Matei 4, 4), asimilând în sufletul nostru raţional cuvintele sfinte ale Sfintelor Scripturi, dar şi hrănind sufletul nostru iubitor cu Sfintele Taine, pentru a spori astfel legătura noastră spirituală cu Dumnezeu, Izvorul vieţii şi al bucuriei veşnice. Îmbrăcămintea trupului este una trecătoare, dar îmbrăcămintea sau îmbrăcarea sufletului şi trupului cu virtuţi ca bunătatea, curăţia, smerenia, pocăinţa şi toată fapta cea bună devine veşmânt luminos netrecător. Iar această îmbrăcare a sufletului şi a trupului în lumina harică şi în virtuţi începe la Botez. De aceea, la slujba Botezului noi cerem: "Dă-mi mie haină luminoasă". Haina luminoasă a Botezului, a prezenţei Duhului Sfânt în om, care îmbracă sufletul şi trupul celui botezat, trebuie mereu curăţită de păcate şi mereu făcută mai strălucitoare prin pocăinţă şi prin săvârşirea faptelor bune, ca rodire a dreptei credinţe în viaţa creştinului.

Ce este Împărăţia lui Dumnezeu?

Întrucât Mântuitorul Hristos ne învaţă că Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să fie preocuparea primă şi esenţială a vieţii noastre, Biserica a pus în practică această învăţătură din Evanghelie şi prin faptul că atât rugăciunea rostită înainte de mâncare, cât şi cea rostită după mâncare se referă la Împărăţia lui Dumnezeu. Astfel, înainte de masa de prânz rostim rugăciunea "Tatăl nostru", în care mai întâi cerem: "Vie împărăţia Ta, facă-Se voia Ta, precum în cer şi pe pământ" (Matei 6, 10), iar apoi zicem: "pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi" (Matei 6, 11). În rugăciunea rostită după masa de prânz cerem "şi nu ne lipsi pe noi nici de cereasca Ta Împărăţie". Vedem aici legătura dintre prezenţa sau harul Împărăţiei cereşti, ca hrană spirituală pentru suflet, şi mâncare, ca hrană materială pentru trup.

Ce este Împărăţia lui Dumnezeu pe care noi trebuie să o căutăm cu prioritate şi în mod constant? Împărăţia lui Dumnezeu este comuniunea de viaţă şi iubire veşnică a Preasfintei Treimi cu sfinţii îngeri şi cu oamenii sfinţi care împlinesc în viaţa lor voia lui Dumnezeu. De aceea, în Biserica Ortodoxă, când începe Sfânta Liturghie, în timpul căreia căutăm în modul cel mai intens Împărăţia lui Dumnezeu, preotul zice: "Binecuvântată este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în veci vecilor".

În Biserică pregustăm bucuria Împărăţiei Preasfintei Treimi

Toate Sfintele Taine săvârşite în Biserica Ortodoxă (cu excepţia Tainei Spovedaniei, care este, de fapt, pregătire pentru Sfânta Liturghie) încep cu această binecuvântare a Împărăţiei Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh. De ce? Deoarece creştinii, fiind botezaţi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, cer permanent harul Preasfintei Treimi, ca să se bucure permanent de iubirea Preasfintei Treimi, arătată oamenilor în şi prin Iisus Hristos. Iar pregustarea slavei şi bucuriei din Împărăţia Preasfintei Treimi se trăieşte în Biserică, pentru că Biserica este plină de prezenţa harică a Preasfintei Treimi în toate lucrările ei sfinte: Sfinte Taine şi ierurgii, slujbe şi sărbători.

În Epistola către Coloseni, Sfântul Apostol Pavel ne aduce o lămurire în plus privind Împărăţia lui Dumnezeu, şi anume că Împărăţia lui Dumnezeu Tatăl este Împărăţia "Fiului iubirii Sale" (cf. Coloseni 1, 13). Altfel spus, ea este Împărăţia în care se arată iubirea Tatălui faţă de Fiul Său veşnic, adeverită sau confirmată de Duhul Sfânt, Care purcede din Tatăl şi Se odihneşte în Fiul, precum şi iubirea Tatălui faţă de toţi oamenii care au fost înfiaţi în această iubire, prin harul Duhului Sfânt unit cu apa Botezului, pe baza credinţei lor în Dumnezeu Fiul Care S-a făcut Om. Deci, când vorbim despre Împărăţia lui Dumnezeu, înţelegem că ea este mai întâi Împărăţia iubirii veşnice a Tatălui către Fiul Său, Iisus Hristos. Prin urmare, în această iubire a lui Dumnezeu Tatăl faţă de Fiul Său Cel veşnic, suntem chemaţi şi noi, oamenii, ca să fim părtaşi la viaţa şi fericirea veşnică a Preasfintei Treimi. Iar căutarea şi dobândirea harului Împărăţiei Preasfintei Treimi se realizează prin pocăinţă, prin mărturisirea dreptei credinţe, prin rugăciune fierbinte şi viaţa curată.

În Biserica Ortodoxă, prima dintre Rugăciunile începătoare (care premerg tuturor slujbelor liturgice) este rugăciunea Împărate ceresc, prin care se invocă prezenţa şi lucrarea Duhului Sfânt în viaţa şi activitatea Bisericii şi a fiecărui creştin. Iar a doua rugăciune începătoare, rostită după rugăciunea Împărate ceresc, este rugăciunea Preasfântă Treime, miluieşte-ne pre noi, introdusă prin invocarea treimică: Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi. Însă după aceste rugăciuni începătoare rostim rugăciunea Tatăl nostru, pentru a arăta că iubirea veşnică a Preasfintei Treimi împărtăşită nouă prin Duhul Sfânt îşi are izvorul în Dumnezeu Tatăl, din Care veşnic Se naşte Fiul şi purcede Duhul Sfânt, ca împreună să Se bucure veşnic de iubirea Tatălui. Astfel, creştinii, prin harul primit la Botez şi prin rodirea lui în viaţa lor, se bucură de iubirea veşnică a Preasfintei Treimi.

Acum, pentru cei ce vieţuiesc pe pământ, Împărăţia lui Dumnezeu sau Împărăţia Preasfintei Treimi este tainic prezentă în Biserică şi este simbolizată iconic de spaţiul Sfântului Altar, din care creştinii primesc Sfânta Euharistie ca arvună a vieţii cereşti veşnice. Însă după învierea trupurilor din stricăciune şi după schimbarea cerului şi pământului care se văd acum în cer nou şi pământ nou, cei ce iubesc pe Dumnezeu vor primi nu numai arvuna Împărăţiei lui Dumnezeu, ci plinătatea ei. De aceea, când clericii se împărtăşesc cu Sfânta Euharistie, se roagă lui Hristos, zicând: "Dă-ne nouă să ne împărtăşim mai cu adevărat (mai deplin) în ziua cea neînserată a Împărăţiei Tale".

Să ne ajute Hristos Domnul, Mântuitorul lumii, să trăim ca oameni duhovniceşti liberi care caută mai întâi Împărăţia iubirii lui Dumnezeu prin rugăciune şi prin fapte bune, spre slava Preasfintei Treimi şi spre mântuirea noastră. Amin!

† Daniel

Arhiepiscopul Bucureştilor,

Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei

 Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei şi

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Text revizuit de autor în anul 2011.