Credinţa lăudabilă și monopolul unora asupra harului

Duminica a 4-a după Rusalii (Vindecarea slugii sutaşului) Matei 8, 5-13

„În vremea aceea, pe când Iisus intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L şi zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit. Şi i-a zis Iisus: Venind, îl voi vindeca. Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai spune un cuvânt şi se va vindeca sluga mea. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face. Auzind, Iisus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: Nici în Israel n-am găsit atâta credinţă. Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în Împărăţia cerurilor. Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Şi a zis Iisus sutaşului: Du-te, fie ţie după cum ai crezut. Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela.”

Evanghelia Duminicii a 4-a relatează minunea vindecării slugii sutașului pe care o găsim în Evanghelia după Matei 8, 5-13, dar și în locurile paralele din Evanghelia după Luca 7, 1-10 și cu o notă puțin deosebită în Evanghelia după Ioan 4, 46-54. În cadrul anului liturgic, foarte des ne întâlnim între paginile Evangheliei cu relatarea minunilor pe care Domnul Hristos le-a realizat, dar azi avem sub ochi o relatare puțin diferită. În textul evanghelic nu se vorbește despre cum (atingând pe cel în suferință - așa cum o făcuse în alte dăți) Domnul Hristos a vindecat pe acel servitor, ci se insistă asupra dialogului care premerge acestei minuni. Avem un tablou în cele două Evanghelii sinoptice care în linii mari relatează aceleași lucruri: în textul mateian un centurion se apropie de Hristos, Care intra în orașul Capernaum și cere Acestuia să facă o minune să îi vindece copilul care este bolnav. Hristos Se învoiește pentru a vindeca copilul și dorește să meargă la casa unde era acesta. Centurionul însă Îl oprește, recunoscându-și nevrednicia de a-L primi pe Hristos și crede că de va zice un singur cuvânt, copilul va fi vindecat. Hristos laudă credința păgânului. 

Vindecarea fiului centurionului şi „ecumenismul” Domnului

Relatarea Evanghelistului Luca este una mai detaliată: minunea se petrece în Capernaum, orașul Mântuitorului, centurionul este o personalitate care arată față de evrei milă și chiar grijă, construindu-le sinagoga, persoana care este vindecată aici este prezentată ca fiind o slugă pe care centurionul o prețuia mult. Cei care Îl roagă pe Hristos sunt bătrânii evreilor care mijlocesc pentru el și îi fac un portret foarte favorabil. Apare un al doilea moment când Hristos Se apropie de casa centurionului, iar acesta trimite prieteni care să Îi spună lui Hristos că nu se simte vrednic să vină la el sau să Se deranjeze pentru el, ci are încredere că de va spune un cuvânt, se va împlini dorința lui. În final, Hristos laudă credința centurionului. Evanghelistul Ioan însă prezintă o altă versiune și plasează începutul acestui episod în Cana, unde Hristos făcuse prima minune. Apare o similitudine între textul mateian și cel ioaneic asupra identității celui vindecat: un fiu de centurion sau demnitar regal. Un lucru este mai deosebit la abordarea ioaneică, și anume afirmația Mântuitorului: „Dacă nu veți vedea semne și minuni, nu veți crede” (Ioan 4, 48). 

Această pericopă a suscitat un interes particular din cauza „ecumenismului” Domnului Hristos. Tabloul prezentat este unul cât se poate de contemporan: O Biserică Ortodoxă întâmpină suferinzi care nu sunt neapărat creștini ortodocși, ci oameni care cer mângâiere, alinare. Se pune problema cum vom aborda această lucrare? 

„Chiar dacă nu credeți în Mine, credeți în lucrările acestea ca să cunoașteți că Tatăl este în Mine și Eu în Tatăl”

Dacă privim la textul de la Matei, Hristos laudă credința centurionului, credința celui „necredincios”, cel care nu era din vița lui Avraam și care nu avea neapărat o cunoaștere a lui Dumnezeu. Această credință nu este atât în dumnezeirea lui Hristos, cât în puterea Lui de a face această minune ca Unul ce are stăpânire asupra morții. Consecința vindecării este convertirea întregii sale familii (cf. Ioan 4, 53). Ar fi un punct important de reținut, și anume: Hristos face minuni când prin acestea se câștigă un suflet care va crede în El, iar Sfântul Chiril al Alexandriei referitor la aceasta spune: „Căci prin spusa «Mergi!», îl îndeamnă să creadă, iar prin spusa «Fiul tău trăiește» arată împlinirea celor dorite.” Evanghelia ne propune să medităm la cum trebuie să ne raportăm la semenii în suferință care nu neapărat împărtășesc aceeași credință cu noi. Îi vedem pe evrei că Îl roagă pe Mântuitorul să facă ceea ce ei cer pentru centurion, căci el le zidise sinagoga. Purtarea aceasta de grijă pe care a avut-o centurionul pentru evrei se va întoarce asupra lui prin faptul că în final va crede în Hristos, va descoperi adevăratul sens al existenței. Este o constantă a Evangheliilor, iar această abordare îndeamnă: „Aşa să lumineze lumina voastră îna­intea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16). De asemenea, o întâmplare povestită de Sfântul Paisie Aghioritul în legătură cu Sfântul Arsenie Capadocianul ne mărturisește că veneau la el femeile musulmane cu copilașii bolnavi, iar Sfântul Arsenie le citea rugăciuni și aceștia se vindecau. Cât de mult contează ca Biserica să dăruiască iubirea cu care Hristos a iubit-o și prin care Şi-a arătat-o Mireasă, iar mireasa plăcută lui Hristos face precum Mirele ei: merge spre tot cel ce caută ajutorul Lui (cf. Matei 8, 7). Noi suntem datori să avem aceeași abordare. Am fi tentați uneori să ne izolăm în construcții rigide și minimaliste ale unei gândiri egoiste - pe care Hristos Domnul le întâmpină în propovăduirea Lui la evreii epocii - de a dirija harul Său către cine să acționeze, asemeni evreilor care se considerau în mod egoist urmași ai lui Avraam, nefăcând faptele pe care Avraam le făcea. Or, Evanghelia ne arată lămurit că noi suntem mijlocul, instrumentul prin care Dumnezeu caută pe tot omul adus la viață de El, să îl mântuiască, dar aceasta doar dacă și noi vom acționa înțe­lepțește. 

Nu ne putem vindeca fără iubire

Mai observăm un lucru comun în relatările acestui fragment: iubirea, adică relația apropiată pe care o are cel care cere minunea pentru cel care are nevoie de vindecare. În două relatări este vorba despre fiu, iar în a treia despre slugă. Fiul este un laitmotiv al propovăduirii, fiul risipitor, fiul rănit de păcat care suferă și are nevoie de iubirea vindecătoare a Domnului, iar sluga - chip al celui care este și mai depărtat prin păcatele sale și care de asemenea are nevoie de aceeași iubire tămăduitoare. Cum ar putea omul să se vindece fără iubirea cea dătătoare de viață? Și dacă omul din cauza ticăloșiei păcatului nu mai tinde spre Hristos, cum să îi pretindem prima dată să se ridice singur din mocirlă dacă noi nu alergăm cu cereri și rugăminți la Hristos pentru tot omul? Aceasta este vocația sfințitoare și vindecătoare a Bisericii, ca să fie precum o oglindă Mirelui, prin reflexia harului venit prin Hristos ca să tămăduiască pe toți cei care privesc spre Lumina ce se oglindește în Biserică. Greșim amarnic împotriva iubirii lui Dumnezeu și a jertfei Mântuitorului Hristos dacă nu ne rugăm pentru semenii în suferință pe motive confesionale. De fapt, boala, suferința, ni se prezintă ca un moment de solidaritate cu cei aflați în neputință, ca o posibilitate de a-L lăsa pe Hristos să atingă inima celui rănit. Într-o notă la comentariul Sfântului Chiril se vorbește de o dublă vindecare: a fiului în suferință, dar și a tatălui care a cerut acest lucru pentru fiul său. Iată cum Domnul caută să ne facă pe toți să ne împărtășim de harul Său. 

* Pr. Adrian Iuga este preot paroh la Parohia Ortodoxă Română „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Nantes, Franța