Drumul spre înviere trece prin pătimire și moarte pe Cruce

Duminica a 5-a din Post (a Cuvioasei Maria Egipteanca) Marcu 10, 32-45

În vremea aceea Iisus a luat la Sine iarăşi pe cei doisprezece şi a început să le spună cele ce aveau să I se întâmple: Iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi predat arhiereilor şi cărturarilor; Îl vor osândi la moarte şi-L vor da în mâna păgânilor; Îl vor batjocori, şi-L vor scuipa, şi-L vor biciui şi-L vor omorî, dar după trei zile va învia. Şi au venit la El Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, zicându-I: Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine. Iar El le-a zis: Ce voiţi să vă fac? Iar ei I-au zis: Dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta şi altul de-a stânga Ta, întru slava Ta. Dar Iisus le-a răspuns: Nu ştiţi ce cereţi! Puteţi să beţi paharul pe care îl beau Eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu? Iar ei I-au zis: Putem. Şi Iisus le-a zis: Paharul pe care Eu îl beau îl veţi bea şi cu botezul cu care Mă botez vă veţi boteza, dar a şedea de-a dreapta Mea sau de-a stânga Mea nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit. Şi, auzind, cei zece au început a se mânia pe Iacov şi pe Ioan. Atunci Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: Ştiţi că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le stăpânesc. Dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru; şi care va vrea să fie întâi între voi, să fie slugă tuturor. Că şi Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi.

Duminica a 5-a din Postul Mare ne vorbește, fiind în strânsă legătură cu pericopele evanghelice din duminicile precedente, despre urmarea lui Hristos. Sfânta Cruce scoasă spre închinare în mijlocul bisericii, în Duminica a 3-a, este nu doar semnul Mântuitorului Hristos, ci și însoțitoarea creștinilor în ur­cușul lor duhovnicesc spre Înviere. Pericopa evanghelică de astăzi ne vorbește despre urcarea Mântuitorului Hristos la Ierusalim, o ultimă anunțare a Sfintelor Sale Pătimiri, și reacția a doi dintre Apostolii Săi. O reacție care ne arată că a fi pe drum cu Mântuitorul Hristos nu înseamnă întotdeauna a fi în aceeași direcție sau gând cu El. Și, cu toate acestea, Hristos Domnul le arată fiilor lui Zevedeu că sunt și vor fi capabili să-L urmeze, dar în direcția care duce spre mântuire, și nu spre slava deșartă. De altfel, Apostolii erau încă nedumeriți de faptul că ei nu aveau încă puterea de a scoate demonul din copilul lunatic („Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim?” - Marcu 9, 28). Post și rugăciune le-a cerut Mântuitorul Hristos Apostolilor Săi, iar acum vine să adauge că cel „care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru; şi care va vrea să fie întâi între voi, să fie slugă tuturor” (Marcu 10, 43-44), chiar dacă vor fi capabili să bea paharul pe care-l va bea și El și vor primi botezul pe care îl va primi și El. 

Paharul comuniunii

La ce se referă Hristos Domnul când le vorbește fiilor lui Zevedeu de un pahar și de botez? Era cu putință să meargă pentru ultima dată la Ierusalim fără a asuma acel pahar și botezul? Era cu putință, dar nu s-ar fi realizat mântuirea neamului omenesc. Prin pahar și botez, Mântuitorul Hristos face trimitere la Sfintele Sale Pătimiri, căci El mergea să se înalțe pe Cruce, pentru ca noi, oamenii, să putem duce, cu ajutorul Lui, crucea vieții noastre de zi cu zi și să ne putem mântui. Interesantă este trimiterea din Vechiul Testament, din Psalmi, la cuvântul pahar: „Paharul este în mâna Domnului, plin cu vin curat bine-mirositor, şi îl trece de la unul la altul, dar drojdia lui nu s-a vărsat; din ea vor bea toţi păcătoşii pământului” (Psalmi 74, 8). Un pahar ce se află în mâna Domnului, adică soarta oamenilor și care îndeamnă la comuniunea cu el: „Iar pe noi pe toți, care ne împărtășim dintr-o pâine și dintr-un potir, să ne unești pe unul cu altul prin împărtășirea aceluiași Duh” (Anaforaua din ­Liturghia Sfântului Vasile cel ­Mare). În schimb, Apostolii erau cu gândul la un alt fel de suiș, un alt fel de înălțare, în duhul lumii și societății fără Dumnezeu, după cum a reținut Sfântul Evanghelist Luca: „Ei credeau că Împărăția lui Dumnezeu se va arăta îndată” (Luca 19, 11). Sfântul Ioan Gură de Aur precizează un lucru foarte important legat de modul de a gândi și îndeosebi despre timpul de atunci, dar și de acum: „Ai văzut cum i-a abătut de la gândul lor, vorbindu-le de lucruri cu totul contrare? «Voi, le-a spus Hristos, Îmi vorbiți de onoruri și cununi; Eu însă vă vorbesc de lupte și sudori. Timpul de acuma nu-i timpul răsplăților și nici nu se arată acum slava aceea a Mea. Vremea de față este vreme de ucideri, de lupte, de primejdii!». Ai văzut cum i-a sfătuit și cum i-a abătut de la gândul lor prin felul cum i-a întrebat?” (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia la Evanghelia după Matei).

Duhul lumii și Duhul lui Dumnezeu

Ce ne învață pericopa evanghelică de astăzi? În primul rând că suntem capabili să bem paharul și să primim botezul necesare pentru a dobândi Împărăția lui Dumnezeu, adică să ne ostenim prin mărturisirea credinței noastre în El, o „credință lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6), adică prin fapte bune. În al doilea rând, Hristos Domnul ne distrage atenția de la slava și logica acestei lumi și ne arată că a căuta mântuirea înseamnă să avem o justă poziționare din punct de vedere duhovnicesc. Nu putem sluji acestei lumi, căutând pozițiile privilegiate ale stăpânirii lumești, și lui Dumnezeu în același timp. Duhul slavei personale, al egoismului, al locului pe care-l caut, dar pe care, poate, nu-l merit este prezent și în perioada postului. A sta de-a dreapta și de-a stânga Mântuitorului Hristos, în slava Lui, se va da celor pentru care s-a pregătit înseamnă că se va da celor care se ostenesc și lucrează din această viață la mântuirea lor. Tot Sfântul Ioan Gură de Aur vine să puncteze: „Așadar, după cum nu putem spune despre arbitru că nu dă cununa pentru că nu are putere, ci pentru că nu vrea să calce legea luptelor atletice, nici să strice ordinea drep­tății, tot așa pot spune și eu ­despre Hristos. Pentru aceasta Hristos îi îndeamnă în toate chipurile pe ucenicii Săi să aibă nădejdea mântuirii lor și a izbânzii lor întâi în harul lui Dumnezeu, apoi în faptele lor bune”.

Cuvioasa Maria Egipteanca, model de pocăinţă şi înălţare duhovnicească

În completarea pericopei evanghelice, în Triod avem ca model de pocăință și de înălțare duhovnicească pe Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca. Pe tot parcursul săptămânii a cincea din Postul Mare, alături de Canonul Sfântului Andrei Criteanul, vedem portretizat botezul celor mai aspre osteneli pe care le-au cunoscut vreodată pustiile pământului, duse cu cea mai necru­țătoare stăruință, de către Cuvioasa Maică Maria Egipteanca. Spune Condacul Utreniei acestei duminici din Triod foarte frumos: „Ceea ce mai înainte erai plină de tot felul de întinări, te-ai arătat aleasă lui Hristos, prin pocăință urmând vieții îngerești, iar cu arma Crucii calci în picioare pe diavoli. Pentru aceasta, te-ai arătat mireasă a Împărăției cerului, Marie prealăudată”. A fi întinat și a fi în abisul păcatului nu înseamnă că ești condamnat să rămâi în acea stare și că nu ai nici o șansă la mântuire. Din mocirla păcatului, Sfânta Maria Egipteanca a ajuns, spune imnograful, aidoma îngerilor, pentru că „oștile îngerești, văzând întru tine, preacuvioasă, viață întocmai cu a lor și strigă: Slavă fie Domnului” (Canonul Utreniei, cântarea a 6-a). Viața marii ascete așa cum a fost reținută ea de Sfântul Sofronie al Ierusalimului și citită în cadrul Utreniei din această duminică ne arată puterea harului lui Dumnezeu în viața noastră, dacă-l primim și prin „botezul pocăinței” adică prin Taina Sfintei Mărturisiri și, mai deplin, în această lume, prin Sfânta ­Euharistie și cu ajutorul Domnului în ziua cea neînserată a Împărăției Sale.